Statuia Libertății și Canalul Suez
„Accentului“ de aici (pe istorie, se-nțelege) îi place să se agațe de ce-i mai interesant, mai surprinzător și, poate, mai puțin cunoscut în istorie, chiar dacă-i din partea mai soft. Sau mai ales dacă-i astfel. Așa că fără a diminua, de exemplu, importanța unor evenimente hard precum Războiul din Suez din 1956, izbucnit ca urmare a naționalizării canalului de către liderul Egiptului, Nasser, „Accentul“ se agață de o statuie care trebuia să fie a Suezului, dar a devenit a... Libertății.
Prin 1869, înainte de finalizarea construcției canalului, sculptorul francez Frédéric-Auguste Bartholdi le-a propus autorităților egiptene să realizeze o sculptură care să fie așezată la intrarea din Marea Mediterană a Canalului Suez. Egiptul aducînd lumină Asiei era denumirea sugerată de sculptor pentru statuie. Inspirîndu-se de la conceptul Colosului din Rhodos, Bartholdi avea în plan să dea formă unei statui care să înfățișeze o femeie îmbrăcată în haine egiptene, ținînd în mînă o torță ce ar fi putut îndeplini rolul unui far pentru navele care traversau canalul. Din varii motive, ideea artistului francez nu s-a materializat, iar Canalul Suez a fost inaugurat fără nici o statuie care să îl vegheze. Nici o mare pagubă, cu sau fără statuie, Suezul este, așa cum s-a evidențiat și zilele acestea, una dintre cele mai importante și solicitate rute comerciale din lume.
Sculptorul nu a renunțat însă definitiv la proiectul său. Dacă Egiptul nu avea să lumineze Asia în acest fel, lumina tot avea să își găsescă locul cumva, pe undeva. S-a întîmplat cîțiva ani mai tîrziu, în 1886, cînd Frédéric-Auguste Bartholdi a inaugurat o lucrare adaptată, dar asemănătoare cu cea propusă pentru Suez, într-un port din New York: Libertatea luminînd lumea. Pe scurt, Statuia Libertății. La realizarea acesteia a fost convocat și domnul Gustave Eiffel, care s-a ocupat de structura de rezistență din oțel a lucrării. Statuia, care reprezenta cadoul făcut de Franța Statelor Unite ale Americii la 110 ani de la cîștigarea independenței, și-a păstrat făclia în mîna dreaptă și a primit o placă în mîna stîngă pe care este inscripționată data ratificării Declarației de Independență a SUA (July 4, 1776).
Pînă la urmă, istoria le așază pe toate.
În portul potrivit.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.
Foto: wikimedia commons
