Show mare, semnificaţie mică
TVR lustruieşte una dintre oglinzile cele mai crude (şi inutile) ale psihologiei naţionale. Copiat de la BBC, spectacolul-sondaj Mari români vrea să afle care sînt, în opinia vulgului, acei compatrioţi "alături de care nici ţie nu ţi-e ruşine că eşti român". Complexată abordare! Noroc că e şi vagă. Pe mine, unul, mă indispune premisa implicită că ruşinea e regula, că ar fi adică în firea lucrurilor să te visezi chinez, american sau leton. Dar ce fel de oameni-excepţie căutăm? Abstracţie făcînd de modelele organizatorilor, nu există un orizont definit de aşteptare. Poate e mai bine aşa, dar totuşi ce înţelegem prin "mari români"? Indivizi care au făcut lucruri mari în sensul românismului - care au contribuit la coeziunea naţională, care au făcut uniri, dicţionare sau reforme agrare? Ori îi premiem pe cei confirmaţi deja de lumea mare şi care mai sînt şi români? Aşadar, Brătianu sau Palade? Îi selecţionăm cu grijă dintre "marii lumii" pe cei ce se trag din spaţiul mioritic sau îi alegem după grila de utilitate naţională? Brassai sau Eugeniu Carada? Treaba nu e simplă. "Pericolul" vine şi de-acolo că măreţia invocată se-nglodează în frivolul concept al notorietăţii. Primele propuneri (www.mariromani.ro ) demonstrează cît de mare e obsesia celebrităţii. Prezenţa unor Gheorghe Hagi, Johnny Weissmüller sau Dracula e grăitoare. Iluzia e, desigur, că mari români sînt doar cei care au dus numele României pînă în pampas. Dar eu nu cred că Regele Carol I este reţinut cu apăsare de conştiinţa publică mondială (sau măcar europeană), nici ca neamţ, nici ca român. Eminescu e la fel de cunoscut în lume pe cît este la noi polonezul Mickiewicz. Adică nu prea. Şi totuşi... Las' la o parte că poncifele, clişeele, prefabricatele, aruncă o mantie de ceaţă peste toţi nominalizabilii, trecuţi sau prezenţi. Cioran "a mînuit ca nimeni altul limba franceză". Şi ce dacă? A fost unirea lui Mihai Viteazul ceea ce ne-ar plăcea nouă să fi fost? Tzara a inventat dadaismul, dar Babeş a eliminat pelagra! Unul zice că Ceauşescu ne-a dat de mîncare, altul dimpotrivă. Există şi o teamă discretă că s-ar putea să cîştige Becali, de parcă ar fi mai normal ca ţara manelelor să-l voteze pe Nichita! Nu scriu astea ca să critic show-ul televiziunii. În fond, e doar un sondaj, iar lipsa de criterii este cea mai ingenuă formă a democraţiei. Cu superbul ei defect - egalitatea voturilor exprimate de oameni inegali. Pe ce punem deci accentul? Pe "mari" sau pe "români"? Evident, imprecizia e generoasă, căci doar aşa vom afla adevăratele gusturi populare, e drept, după ceremonia de premiere. Am citit opinii că propunerile deja făcute ar demonstra o mizerie a criteriilor, cum altfel să explici prezenţa lui Brâncuşi pe aceeaşi listă cu Adi Minune? "Uite, englezii l-au ales pe Churchill!" Fiţi liniştiţi, în faza iniţială, şi în show-ul britanic au coexistat Gazza (îl ştiu microbiştii) cu regina Victoria! De-abia finalul a demonstrat că există o cuminţenie în legea numerelor mari. Vom trage apoi linie şi-l vom onora pe "marele român". Indiferent cine va fi, nu contează. Nu ne vor creşte lefurile, artele nu vor înflori peste noapte, palinca nu va fi brusc acceptată în UE. Eventual, dincolo de inevitabilele artificii, ne vom înţelege ceva mai bine ca popor, căci ne vom putea pune opţiunile personale (perfecte!) în răspăr cu statistica (o aiureală!). O minoritate infimă va cădea poate pe gînduri. De exemplu: aşa cum unii sînt disperaţi să demonstreze că Maica Tereza, Nikola Tesla sau Herbert von Karajan sînt români get-beget, alţii vor afla (poate) lucruri surprinzătoare despre alogeniile civilizaţiei autohtone. Căci sîntem întemeiaţi sau reprezentaţi şi de Xenopol, Şăineanu, Hasdeu, Davila, Hohenzollern-Siegmaringen şi alţii. Gruzinul Antim Ivireanul n-ar merita şi el o nominalizare la Mari români? De un lucru sînt însă sigur. Nimeni nu va fi menţionat pentru calităţile majore care ne-au păstrat aici - rezistenţa, încăpăţînarea, răbdarea, indiferenţa. Acestea aparţin negreşit românilor mici. P.S. Opţiunea mea e SPIRU HARET.
