Sfîrşitul Sultanatului Erdogan

La recentele alegeri parlamentare din Turcia, partidul conservator al lui Recep Erdogan a pierdut vizibil teren. AKP (Partidul Justiţie şi Dezvoltare) a cîştigat, după cum se aşteptau cei mai mulţi analişti, alegerile, dar nu a reuşit să obţină decît un scor relativ modest, adică doar 41% din voturi. E cel mai mic nivel din ultimii 13 ani. E pentru prima dată cînd AKP nu mai deţine majoritatea absolută în Parlament. E „un dezastru pentru Erdogan“, după cum titra BBC. Sau „începutul unei noi ere“, după cum afirmă

Şi mai optimist,

anunţă că „Noua Turcie“ e aici. Care e semnificaţia acestor rezultate? De ce sînt atît de importante aceste alegeri din Turcia? 

● Mai întîi, veştile bune. Miza alegerilor parlamentare a fost, de fapt, o reformă constituţională. Recep Erdogan a susţinut schimbarea regimului politic, adoptarea unui regim prezidenţial. Poziţia sa a fost tranşantă inclusiv în timpul campaniei electorale – asta, în ciuda faptului că îi era interzis de Constituţie. Rezultatul alegerilor arată că nu există o majoritate clară în favoarea acestei măsuri, că cetăţenii nu vor o înăsprire a regimului. Este puţin probabil ca susţinătorii reformei constituţionale să revină cu această propunere după înfrîngerea din alegeri. Sau, dacă vor reveni, vor fi nevoiţi să negocieze. 

● Partidul lui Erdogan pierde controlul asupra unei bune părţi a sistemului instituţional. Majoritatea solidă pe care o avea AKP în Parlament permitea liderilor politici să influenţeze deciziile a numeroase instituţii. Acum nu vor mai putea exercita aceeaşi presiune. Printre altele, e de aşteptat ca echivalentul turc al Consiliului Naţional al Audiovizualului să simplifice procedurile de acordare a licenţelor, astfel încît grupuri independente sau medii susţinute de partide din opoziţie să-şi poată deschide mai uşor posturi de radio şi televiziune. Se întrevede de asemenea şi o relaxare a mecansimelor de control asupra conţinutului jurnalistic. 

● De vreme ce nu se mai bucură de o majoritate evidentă, AKP nu va mai putea opri nici eventualele controale ale Curţii de Conturi la diverse instituţii ale statului. Şi nu va mai putea bloca anchete pe diverse teme în comisiile parlamentare speciale. 

● Rezultatele alegerilor arată că schimbarea politică nu e chiar imposibilă. După ce a dominat scena politică mai bine de un deceniu, AKP e un partid mai slab. Ca să poată guverna, liderii vor trebui să facă concesii. 

● Noul Parlament are în componenţa sa un număr semnificativ de oameni noi, de politicieni aflaţi pentru prima dată într-o demnitate publică. E un început de primenire – cu condiţia, evident, ca tinerii parlamentari să nu fi preluat vechile metehne. Partidul Democratic al Poporului (pro-kurd) depăşeşte pentru prima dată pragul electoral şi obţine 79 de mandate în noul legislativ. E o mică-mare victorie! 

● Din 550 de parlamentari, aproape o sută sînt femei – o cifră impresionantă pentru o ţară islamică. Asta e chiar o victorie mare-mare!

● E destul de clar că societatea civilă, adică miile de oameni care au manifestat, în ultimii ani, în Piaţa Taksim împotriva regimului conservator islamist, a reuşit nu numai să influenţeze opinia publică, ci şi să erodeze popularitatea liderului. 

● Nu în ultimul rînd, însuş i faptul că Erdogan, un lider politic autoritar, pe care mulţi l-au comparat cu Putin sau chiar cu dictatori din Africa, recunoaşte rezultatul alegerilor e un semn de acceptare a parcursului democratic. 

● Vestea proastă vine tocmai pe fondul parcursului democratic. Rezultatele sugerează, cel mai probabil, formarea unui guvern de coaliţie. Formarea guvernului ar cădea în sarcina AKP – dar nu e clar ce formaţiune e dispusă să i se alăture. Un eşec al negocierilor ar conduce ţara spre alegeri anticipate, o perspectivă pe care puţini şi-o doresc. 

● Pînă una-alta, incertitudinea politică a produs efecte la bursă: lira turcească a înregistrat luni, după comunicarea rezultatelor alegerilor, o scădere-record în raport cu dolarul american. Iar Bursa a scăzut cu 8%. La nivel economic, semnalele nu sînt încurajatoare. 

Foto: wikimedia commons