Servicii pe dos

Nicolas DON
Publicat în Dilema Veche nr. 280 din 28 Iun 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am făcut o prostie… am cumpărat o maşină. În leasing. Nu ştiam că voi deveni astfel nu numai şofer, ci şi prestator de servicii. Atît pentru firma de leasing, cît şi pentru propria mea bancă. Mi-am început noua carieră după primirea unui e-mail de la firma de leasing. Un jargon din care nu am înţeles nimic, în ciuda unor lecturi repetate, cu atenţia încordată la maximum. Mi-au trebuit două telefoane jenante cu prieteni mai ageri la minte şi încă două cu autorul misivei electronice, ca să pricep că nu mai pot plăti ratele ca înainte. Trebuia schimbat tot sistemul, adică toate biletele la ordin pe care le semnasem la cumpărarea maşinii şi graţie cărora mi se scotea din bancă o sumă de bani fixă, în fiecare lună. Naiv, nu m-am gîndit nici o secundă că eu trebuie să modific de fapt totul, adică să refac toate biletele la ordin. Blajin, dar ferm, vorbindu-mi cu grija şi răbdarea necesare unui copil de 8 ani cu dizabilităţi, angajatul marii companii de leasing m-a avertizat că, dacă nu mă conformez pînă pe 1 iunie, voi fi penalizat fără milă. Conştientizam faptul că trăiesc în România, dar tot nu-mi venea să cred ceea ce aud. Aşadar, am mai făcut o prostie: l-am întrebat de ce s-a făcut această schimbare şi ce vină am eu în toată chestia asta. Bineînţeles, a ţîşnit instantaneu invariabilul "să vedeţi, nu noi": sistemul, computerul, BNR-ul, celelalte bănci, circuitul financiar, fluctuaţia leului, criza economică etc... Nu lipseau decît Traian Băsescu şi europarlamentarele. Resemnat, am închis încet telefonul, retrăind lungile, interminabilele momente petrecute pentru a semna, data şi ştampila cum se cuvine zeci de hîrţoage. În dublu exemplar, fireşte. Cu multă indulgenţă pentru propria-mi laşitate, am amînat aşadar la maximum şedinţa de autografe de la bancă. Ajuns la locul faptei, mi se cere solemn să comunic numărul exact de bilete la ordin solicitate şi să nu cumva să greşesc completîndu-le pentru că va trebui să o iau de la capăt cu cererea scrisă, pentru a înlocui documentele necorespunzătoare. Toate astea pe un ton care îmi aminteşte instantaneu de tovarăşa învăţătoare din clasa a IV-a. Descumpănit, cu teancul de hîrtiuţe în mînă, întreb dacă nu mă poate ajuta cineva la completat, avînd în vedere sumedenia de cifre şi litere care mi se cer în patruzeci de exemplare. Răspuns: ne pare rău, nu avem voie să facem asta în locul clientului. Înjur în gînd, dîndu-mi seama cît timp o să pierd numai la bancă. Urmînd apoi să duc fiţuicile în partea cealaltă a oraşului, la faimoasa societate de leasing. Încep să scriu şi, bineînţeles, greşesc. La un moment dat, totul se amestecă: numele, adresa, numărul de cont, formatul IBAN, agenţia bancară... Pătrăţelele de pe formular îmi fac în ciudă: ba-s prea multe, ba prea puţine pentru ce am de scris. Pixul o ia razna. Contam pe el ca pe un pilot automat. Aiurea! Şi e cald. Vineri după-masă, clienţi puţini, miroase a week-end... Angajaţii fac planuri, discret, pe mobil. Singurul care trudeşte pentru binele băncii sînt eu, clientul, atent urmărit de o tînără cu ochelari, cea cu apucături de învăţătoare torţionară. Din cînd în cînd, pe furiş, mă opresc din lucru şi o privesc cu teama-n suflet: nu seamănă oare cu Elena Ceauşescu tînără? Nu, dragi tovarăşi! Să fim raţionali. Acele vremuri blestemate au apus pentru totdeauna, acum 20 de ani. Mă aflu într-o clădire modernă, sucursală a unei importante bănci europene. Am un cont aici, ei cîştigă de pe urma mea, trebuie să se comporte deci ca atare. Banca îmi acordă servicii pe care le plătesc. Şi nu invers. Înviorat, consider că mă pot duce liniştit la ghişeu, să schimb biletele greşite. Mă pot duce... dar nu e bine. Mimica duduiei este cît se poate de expresivă. Mă pun pe scris şi iar greşesc. Iar mă scol de la masă şi mă duc la ghişeu. Iar îmi dă de înţeles că societatea capitalistă are şi ea limitele ei şi că nu poate pune colegii pe drumuri pentru că un idiot ca mine e incapabil să completeze corect un amărît de formular. Deoarece persoana care eliberează formularele cu pricina trebuie să vină de fiecare dată de la etajul de jos, cu exemplare virgine. Pun, în fine, teancul terminat pe ghişeu şi dau să semnez. Altă prostie. Nu trebuie, zice dînsa înţepată. Asta-i tot. Cum nu trebuie, mă răzvrătesc brusc, dacă nu le semnez cine le autentifică? Nu-i nevoie, repetă ea şi mai încruntată. Simţind că mă paşte apoplexia, o întreb de ce m-a ţinut două ore la bancă, cerşind formular după formular, cînd puteam să le completez liniştit acasă şi să le duc direct la oamenii de la leasing. Răspunsul tună ca o sentinţă divină: fata se ridică de pe scaun, ridică ochii şi mă fulgeră prin ochelari: n-aveţi voie, trebuie să vă supraveghem în timpul operaţiunii, acesta este regulamentul. Îmi vine să pocnesc din călcîie şi să răcnesc "să trăiţi". În loc de asta, bolborosesc un "la revedere" şi ies ca după o scenă de o banală normalitate. Mi-au trebuit cîteva minute bune pînă să realizez că am comis astfel o ultimă prostie.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

muncitori straini asiatici constructii forta de munca foto inquam photos george calin
Ce trebuie să verifice angajatorii care aduc muncitori străini în România. Obligațiile care depășesc contractul de muncă
Angajarea lucrătorilor străini presupune pentru angajatori mai multe verificări și obligații decât simpla încheiere a contractului de muncă. Compania trebuie să verifice documentele necesare pentru angajare, condițiile în care persoana a fost recrutată.
Kristalina Georgieva IMF jpg
„Nu sunt vremuri normale”. FMI, îngrijorat de datoriile țărilor bogate
Costurile de îndatorare din SUA, Europa și Japonia au urcat la niveluri fără precedent în ultimele decenii, pe fondul inflației provocate de războiul american cu Iranul. Fondul Monetar Internațional, care intervine de regulă atunci când țările sărace se îndatorează excesiv, se confruntă în această s
Ferdinand jpg
Neamțul care și-a sacrificat iubirea pentru România. De la copilul „extrem de timid” la omul care a schimbat istoria țării
Ferdinand I, regele „României Mari” a avut parte de o copilărie austeră și spartană, urmată de o tinerețe dominată de sentimentul datoriei, obligat să renunțe la ceea ce a iubit mai mult. Aceste copil-soldat era în realitate un timid incurabil și un tânăr sensibil care iubea natura.
West and East Germans at the Brandenburg Gate in 1989 jpg
Anatomia unei catastrofe politice care a schimbat definitiv istoria Europei
Europa de astăzi este rezultatul unor crize politice majore care i-au schimbat granițele, echilibrul de putere și destinul a sute de milioane de oameni. Trei momente de cotitură au remodelat continentul, cu efecte care se resimt până în prezent.
Captură de ecran 2026 10 10 192347 png
Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra societății
Administrația președintelui american Donald Trump a aprobat executarea prin împușcare a lui Nidal Hasan, programată pentru 3 decembrie 2026. Pe 8 octombrie, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat că execuția va fi publică. Analiza criminologul Lidia Stoica pentru Adevărul.
front 1 jpg
Ea transformă dinții umani în bijuterii prețioase. Cât costă un inel
Cait Robertson (39 de ani), o bijutieră din Franklin, Tennessee, SUA, creează inele din dinţi umani şi susţine că acestea pot fi mai frumoase decât pietrele preţioase. În creaţiile sale neobişnuite, ea foloseşte şi cenuşă provenită de la incinerare, lapte matern uscat, păr sau flori păstrate din buc
Placa de baza procesor cipuri microcipuri FOTO Shutterstock
Centrele de date consumă tot mai mult cupru. Două materiale surprinzătoare intră în cursa pentru AI
Expansiunea inteligenței artificiale crește cererea pentru cupru, folosit pe scară largă în centrele de date și în infrastructura energetică. Însă deficitul anticipat de aprovizionare și nevoia de performanță mai mare îi determină pe producătorii de tehnologie să caute alternative.
image png
12 octombrie: ziua în care a murit Papa Honoriu I, pontiful condamnat postum pentru erezie. Decizia a fost ulterior confirmată și de Papa Leon al II-lea
Pe 12 octombrie, în anul 638, a murit Papa Honoriu I, rămas în istorie mai ales din cauza controversei privind monotelismul. Tot pe 12 octombrie, însă în 1492, Cristofor Columb a descoperit America, iar în 1935 s-a născut tenorul Luciano Pavarotti.
plante freepik jpg
Când trebuie să aduci plantele din balcon și grădină în casă. Temperatura care le poate pune în pericol
O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja ne îndreptăm cu pași repezi către jumătatea lunii octombrie, iar temperaturile încep să scadă tot mai mult. În această perioadă din an, mulți dintre noi ne întrebăm când trebuie, de fapt, să aducem plantele din balcon și curte în interiorul casei.