Sciatica, ca pileală
Plecăm de la următoarea prezumție: Comisia Europeană este un aparat administrativ profesionist, condus bine de un management competitiv. Dacă nu vă pufnește rîsul și nu sînteți eurosceptici, atunci ce e în continuare s-ar putea să fie interesant.
Să presupunem și că Juncker, șeful Comisiei, suferă de sciatică și nu de pilangeală, și că, în general, merită să conducă cea mai bine plătită birocrație din lume. Am trăit mai mult de douăzeci de ani lîngă un alcoolic cu sciatică. Am dubii serioase despre versiunea publică a Comisiei Europene. Dar să nu fiu cîrcotaș.
O parte foarte-foarte importantă a Comisiei este comunicarea. Unul dintre cele mai mari directorate generale (DG-uri) – un fel de ministere ale UE – este cel care se ocupă de comunicare. Angajează un total de 988 de experți, dublu față de majoritatea celorlalte „ministere“. DG Justiție angajează 400 de oameni, de exemplu. Fiecare dintre aceste „ministere“ are, la rîndul său, directorate care se ocupă de comunicare, unde sînt angajate alte cîteva sute bune de oameni.
Dacă e să ne luăm după numărul de conferințe, documente, grupuri de experți, declarații și finanțări, comunicarea pare a fi un subiect pe care Comisia Europeană îl stăpînește magnific.
Salariul mediu al unui angajat la Comisie este de 80.000 de euro pe an. Presupunînd că sînt undeva la 500 de angajați (sînt mult mai mulți) dintre aproximativ 33.000 care se ocupă de comunicare, avem undeva la 40.000.000 de euro.
O analiză simplă a numărului de like-uri pe Facebook ne face să dăm în sciatică. Sînt sute de postări recente pe site urile oficiale ale diverselor DG-uri care au sub 5 like-uri. Găsim, de asemenea, materiale promoționale, o bună parte plătite de Comisie, care au cîteva zeci de vizualizări. Justiția, Angajarea, Mediul, Finanțele, Dezvoltarea sînt cele care mă interesează și pe care le-am inclus în cercetarea mea.
Pe site-ul principal al Comisiei, urmărit de aproape un milion de oameni, la momentul la care scriu articolul, media ultimelor zece postări este sub 350 de like-uri, iar postările cu materiale video (de obicei acestea sînt foarte scumpe) este sub 150 de like-uri.
Comisia plătește, de asemenea, cîteva zeci de milioane bune către ONG-uri și mai ales către rețelele europene de ONG-uri pentru a promova valorile europene.
Cifrele sînt și aici îngrozitoare. Nu numai că am descoperit zeci de postări fără nici un like, dar media de like-uri la organizații care se laudă cu rețele de sute de alte organizații și cu un public de peste 100 de milioane este sub 10. Platforma Socială – organizație care se laudă ca fiind cea mai mare rețea europeană de ONG-uri care lucrează în sectorul social și se ocupă de drepturile și valorile europene are de zeci de ori mai puține like-uri pe postări decît organizații. Același lucru este și la FEANTSA, organizație care se ocupă de drepturile celor fără adăpost.
ENAR – rețea care se ocupă de discriminare, EAPN – rețea care se ocupă de sărăcie, EDF – rețea care se ocupă de drepturile celor cu dizabilități stau la fel de catastrofal, avînd mai puține like-uri pe postare decît oameni angajați la Bruxelles.
Nigel Farage este urmărit de peste 100.000 mai puțini oameni decît Comisia Europeană. Video-urile postate au o medie de aproximativ 12.500 de like-uri – adică de o mie de ori mai mult decît majoritatea video-urilor produse din bani publici europeni. Video-urile lui Farage nu au costat nimic. Nu există nici măcar o singură postare unde șeful Comisiei Europene, Juncker, să aibă mai multe vizualizări sau like-uri. În general, cam de zece ori mai puține. Juncker are de trei ori mai mulți șoferi decît are Farage oameni care se ocupă de comunicarea lui.
Faptul că, de unul singur, un xenofob, mîrlan și ipocrit, zdrobește din punctul de vedere al comunicării pe Facebook o instituție care cheltuiește probabil mult peste 100 de milioane de euro pe comunicare ar trebui să ridice cel puțin cîteva întrebări foarte serioase. Inaptitudinea comunicării ONG-urilor europene ar trebui și ea discutată mult mai serios.
Bula eurocraților și eurongiștilor, din
păcate, este plină de tot felul de simandicoși, adesea penibili, care confundă diplomația cu pupincurismul deșănțat. Nu contează că dincolo de Bruxelles nimeni nu poate să numească mai mult de trei lideri europeni, important este ca salariul să meargă și nu care cumva să ne trezim că stricăm feng shui-ul domnului Juncker.
O mult prea mare parte a oamenilor angajați sau dependenți de mecanismul birocratic de la Bruxelles cheltuiesc mult prea mult timp, efort și creativitate pentru a justifica inepțiile produse de Comisia Europeană în loc să le expună și să forțeze reforma de care avem mare nevoie.
Comisia Europeană este din ce în ce mai irelevantă și mai vulnerabilă atacurilor sociopaților de tip Orbán, Salvini sau Farage. Incapabili să vadă ceea ce este evident pentru marea majoritate a noastră, cei care chiar credem în proiectul european, eurocrații continuă să trăiască într-un trecut glorios al proiectului european. Iar asta nu va face în nici un caz Uniunea Europeană mai bună. Cel mai probabil o va distruge.
Și sigur că Facebook-ul nu este mijlocul principal de comunicare al Comisiei, dar fie acceptăm că risipim total aiurea cîteva zeci, dacă nu sute de milioane din banii publici și schimbăm ceva, fie ne băgăm capul în nisip și pretindem că totul e minunat și că Juncker nu bea.
Foto: Cosmin Bumbuț
