Schisme și uniri

Multele pericole care amenință democrația constituțională – regimul politic al lumii libere – pot fi grupate, pentru simplificare, în două categorii. 

Pierderea sensului valorilor care fundamentează acest regim politic și, pe cale de consecință, disoluția potențialului combativ pentru apărarea lor, radicalizarea polarizărilor politice și sociale, prin tendința de excludere reciprocă, amploarea discursului populist și creșterea aderenței la formațiunile politice extremiste, fie ele de stînga sau de dreapta, răspîndirea noilor ideologii (corectitudinea politică, renegarea tradițiilor istorice și culturale, nihilismul violent, iliberalismul și suveranismul), degradarea limbajului pe rețelele de socializare, în presă și în discursul public, agresivitatea minorităților, mai ales a celor religioase și sexuale, extinderea pornografiei, prostituției și pedofiliei, explozia consumului și traficului de droguri, vulnerabilitățile etice ale Inteligenței Artificiale și atacurile cibernetice, utopiile climatice și pervertirea sensului regulilor de protecție a concurenței libere, corupția la nivel înalt și dezvoltarea rețelelor de crimă organizată, uzurparea funcțiilor statului de către companiile multinaționale și amplificarea clivajului dintre cetățeni și autoritățile publice alcătuiesc lista incompletă a pericolelor interne care generează stări de spirit contradictorii, confuze, anxioase și demoralizatoare. Mulți intelectuali au tras neobosit semnalul de alarmă că aceste pericole erodează libertatea și demnitatea persoanei, determinînd astfel chiar schimbarea paradigmei definitorii a democrației constituționale. În ciuda acestei avertizări, reacțiile instituționale nu au fost și nu sînt calibrate în raport cu diversitatea și amploarea  amenințărilor. Trezirea din somnolența instituțională nu este posibilă decît printr-o nouă solidaritate intelectuală pentru a găsi răspunsuri adecvate, pe măsura acestor provocări fără precedent. Obișnuita mefiență față de abilitățile politice ale intelectualilor este justificată de contraperformanțele multora dintre aceștia, cînd și-au asumat proiecte de transformare a lumii. Sînt însă planuri de acțiune distincte. Producția de idei și jocul politic sînt domenii diferite, dar care pot fi convergente. Solidaritatea intelectuală este necesară pentru a produce ideile indispensabile renașterii fidelității față de libertatea și demnitatea persoanei și reinventării instituțiilor constituționale care apără aceste valori și fac posibilă perpetuarea lor. Dacă și cum vor fi utilizate aceste idei constituie datoria liderilor politici și a tuturor celor care cred în libertatea și demnitatea persoanei.

A existat impresia, creată mai ales după 11 septembrie 2001, că s-a realizat un consens internațional pentru combaterea mișcărilor fundamentaliste și a grupărilor teroriste. Caracterul fals al acestei impresii a devenit treptat tot mai evident. Adevărul pur și simplu este că regimurile politice autoritare, totalitare sau dictatoriale, cu o îndelungată specializare în dublul limbaj, au susținut întotdeauna, în mod indirect sau chiar direct, mișcările fundamentaliste și grupările teroriste. În ultimii ani a devenit tot mai limpede complicitatea dintre statele în care există regimuri politice nedemocratice, pe de o parte, și mișcările fundamentaliste și grupările teroriste, pe de altă parte. Mai mult, profitînd de aparenta destindere care a urmat imploziei comunismului european, au fost construite cu migală și perseverență structuri de influență ale acestei noi coaliții a răului chiar în interiorul lumii libere, cu un bogat arsenal de corupere, dezinformare și manipulare. Eficiența serviciilor de siguranță ale acestei lumi este pusă sub un mare semn de întrebare. Îndoiala plutește și în legătură cu eficacitatea instituțiilor tradiționale, civile și militare, care au rolul de a oferi răspunsuri adecvate față de aceste amenințări externe. Solidaritatea tot mai extinsă a acestei noi coaliții a răului nu poate fi combătută decît printr-o solidaritate intelectuală mai puternică în lumea liberă. Este nevoie de idei noi – politice, economice, militare, diplomatice, tactice și strategice – pentru articularea unui sistem puternic de apărare împotriva acestor amenințări externe. Punerea în operă a acestor idei este datoria tuturor celor care doresc să trăiască într-o lume liberă.

Pînă la urmă, deși distincte, cele două categorii de pericole, interne și externe, sînt complementare. Sensul lor, uneori implicit, alteori exprimat în mod deschis, este unic: distrugerea lumii libere. Ierarhizarea acestor două categorii de pericole este contraproductivă. Ca urmare, nu poate fi înțeleasă schisma intelectualilor, vizibilă anul trecut în mesajele postate pe rețelele de socializare și în articolele publicate în presă, în funcție de preeminența acordată unora sau altora dintre aceste pericole. În mod inexplicabil din punct de vedere rațional, intelectuali prestigioși, cu performanțe profesionale excepționale, s-au divizat, acuzîndu-se reciproc de cecitate selectivă, în funcție de natura pericolelor care amenință lumea liberă. Unii cred că pericolele interne explică decăderea acestei lumi, alții consideră că pericolele externe sînt cele mai amenințătoare. Chestiunea clarității morale – desigur, foarte importantă, întrucît încălcarea flagrantă a principiilor nu poate fi negociată cu nuanțe – este însoțită de o chestiune de supraviețuire. Or claritatea morală s-a dovedit a fi, pe termen lung, pentru ființele înzestrate cu rațiune și cu credință în valorile libertății și demnității persoanei, o atitudine de supraviețuire cîștigătoare. Pericolele interne și cele externe acționează convergent și se potențează reciproc. De aceea, nu pot fi combătute separat. Este nevoie de claritate morală pentru sesizarea și combaterea ambelor categorii de pericole. Umorile secretate de orgolii s-au scurs în mod public în albii pamfletare, de-o parte și de alta, fără cenzura smereniei și fără deschiderea firească spre punctul de vedere al celuilalt.

Tocmai pentru că sînt la fel de agresive și de distrugătoare, pericolele interne și cele externe care amenință democrația constituțională – regimul politic al lumii libere – ar trebui să-i unească, iar nu să-i dezbine pe intelectualii de la care se așteaptă ideile noi și soluțiile care să stăvilească ascensiunea coaliției răului și să dea o șansă supraviețuirii lumii libere, pe temeiul clarității morale. A trecut vremea schismelor. Anul care tocmai a început ar trebui să fie, dincolo de confruntările electorale, anul unirilor. 

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.