Sartre, susţinînd capitalismul

Publicat în Dilema Veche nr. 546 din 31 iulie - 6 august 2014
Bun şi rău jpeg

Zilele trecute, o întîmplare greu de explicat m-a dus spre piesa lui Jean-Paul Sartre, Diavolul şi bunul Dumnezeu. Piesa s-a jucat în premieră absolută în 1951 la Paris, cu o distribuţie plină de vedete (Pierre Brasseur, Maria Casares, Jean Vilar etc.), în regia unui mare om de teatru francez, Louis Jouvet. Sartre ştia deja cît de importante sînt presa şi publicitatea, aşa că a creat în jurul piesei o continuă rumoare, încă cu şase luni înaintea premierei. Dramaturgul avea grijă să strecoare tot timpul în presă informaţii şi bîrfe „pe surse“ despre repetiţii, text, actori, controverse artistice, oboseală, nervi, inspiraţie şi altele. Regizorul era foarte bolnav (va muri, de altfel, la o lună după premieră) şi asta adăuga dramatism ştirilor. Cam cu o lună înainte de premieră, Sartre a început să dea interviuri incitante în care să explice ce a vrut să spună cu Diavolul şi bunul Dumnezeu. După premieră, piesa a fost criticată puternic din toate părţile. François Mauriac a considerat-o inacceptabilă şi episcopul din Liège aproape a blestemat-o – de partea cealaltă, Elsa Triolet, soţia lui Aragon, a denunţat piesa drept o trădare a nobilelor idealuri... ştiţi dumneavoastră. Piesa a avut, însă, un mare succes de public. S-a jucat de 200 de ori cu casa închisă şi apoi a pornit într-un lung turneu prin Franţa şi prin întreaga Elveţie, Germania, Italia, Anglia, Belgia şi Africa de Nord. Totuşi, am fi maliţioşi să spunem că succesul piesei a fost produsul unui îndelungat efort de PR. Adevărul este că piesa e bună. Şi Sartre a avut dreptate cînd, spre sfîrşitul vieţii, a spus că dintre toate piesele sale, pe aceasta o găseşte cea mai izbutită. Are un singur defect: e prea lungă. N-am văzut-o pe scenă niciodată (deşi, la începutul anilor ’80, s-a jucat cu mare succes şi la Teatrul Mic din Bucureşti, în regia lui Silviu Purcărete), dar din cîte m-am putut informa, reprezentarea ei durează cel puţin patru ore.

Piesa strînge în ea toate elementele de bază ale viziunii lui Sartre asupra lumii: Dumnezeu nu există, valorile practicate în numele Lui („binele“) sînt la fel de confuze precum valorile practicate în numele Diavolului („răul“), Diavolul este mai degrabă un fenomen de ordin psihologic, inserat în natura umană, decît o entitate supranaturală care ne asediază morala, suferinţa umană este colosală pe parcursul unei vieţi, dar ea nu are nici o legătură cu ceva ce s-ar putea numi destin, după cum nu are nici sens, ci este produsul celorlalţi, care fac „rău“ eliberaţi de orice povară, căci îl confundă cu „binele“ şi toate celelalte. De asemenea, tema fiului bastard care îl elimină violent pe fiul legitim, tema iubirii ca prostituţie sau tema singurătăţii în mijlocul puhoiului de oameni – teme sartriene de-a dreptul – se regăsesc şi aici.

Nu mai citisem piesa de foarte mulţi ani şi acum, recitind-o, am fost impresionat găsind în ea ceva ce nu mă aşteptam să găsesc, avînd în vedere persoana autorului. Am consultat rapid cîteva texte critice şi nici unul nu remarcă ceea ce pe mine m-a frapat. Nu pretind că observaţia mea nu a mai fost făcută şi de alţii – spun doar că, din cîte am putut consulta în grabă, nu am găsit-o formulată nicăieri. Iată.

Diavolul şi bunul Dumnezeu se petrece într-un timp pe care Sartre nu îl indică precis, dar pe care îl putem lesne deduce – războiul ţărănesc german din 1524-1525. Un război sîngeros, absurd, haotic, fără pic de onoare şi de măreţie. Doar frustrare şi disperare. Locul, în schimb, e precis indicat: în interiorul şi în preajma oraşului Worms din Germania. Asistăm, aşadar, la toate nenorocirile pe care un război le poate produce oamenilor, indiferent de tabăra în care sînt, de credinţa pe care o au ori de cît sînt de buni sau de răi. Eroul principal este războinicul Goetz, comandantul iscusit şi cam nebun al unei trupe de ţărani care luptă foarte bine. Goetz a fost creat de Sartre din amestecul unui personaj real al războiului ţărănesc şi un personaj dintr-o piesă de Cervantes despre care singur a spus că l-a inspirat decisiv în scrierea Diavolului.... Piesa este toată o colosală tulburare, o frămîntare fără ieşire, o confuzie tensionată, o erupere de iraţionalitate care caută, ipocrită, să se justifice raţional. O apocalipsă. Ei bine, în toată nebunia, singurul element raţional şi civilizatoriu este un bancher. Habar nu am ce a fost în mintea lui Sartre să pună un bancher pragmatic pe lîngă toate celelalte personaje care emit fără oprire declaraţii metafizice şi manifeste existenţialiste. Bancherul e un om de bun-simţ şi raţional, într-o mulţime de clerici şi laici mai mult sau mai puţin exaltaţi, toţi fiind gata de orice în fiecare moment.

Bancherul, pe care Sartre cred că l-a vrut un fel de reprezentant al capitalismului ahtiat după bani, are cel mai decent, mai raţional şi, în cele din urmă, mai uman discurs. La începutul piesei, arhiepiscopul primise vestea bună că, printr-o trădare pe care o orchestrase, oraşul rebel Worms era încercuit fără apărare. Bancherul îi explică de ce nu are rost să distrugă oraşul. Worms era o sursă bună de venit pentru arhiepiscop, care avea un credit de achitat – era o tîmpenie să distrugă un oraş pedepsindu-l pentru nesupunere de nu ştiu ce fel. Asta îl va face să nu poată achita creditul, bancherul va da faliment şi arhiepiscopul nu va mai avea de unde să împrumute bani cînd are nevoie. Arhiepiscopul îi spune, în cele din urmă, că, deşi oraşul e asediat de cei care l-au învins pe inamicul său, nu are nici un control asupra lor. Bancherul merge în tabăra războinicului Goetz, cel care asedia oraşul. Îi face şi lui propuneri raţionale, oferindu-i aranjamente care împacă pe toată lumea şi, mai ales, lasă oraşul funcţional şi pe locuitorii lui în viaţă, să continue să producă. Goetz, însă, îl trimite în cortul lui legat fedeleş, să stea acolo pînă se dă asediul. Bancherul dispare din piesă şi, odată cu el, raţionalitatea, decenţa şi omenescul. Urmează nebunia. Sigur, Sartre l-a gîndit pe bancher ca pe un personaj secundar. A vrut, probabil, să ironizeze apucăturile mercantile ale capitaliştilor, dar a rezultat singurul comportament decent, raţional şi uman, într-un ocean al nebuniei aflat în furtună de cel mai înalt grad. În anii în care a scris piesa, Sartre detesta capitalismul şi se împrietenise bine de tot nu doar cu comuniştii francezi, ci şi cu sovieticii. Cu atît mai ciudat.

Sever Voinescu este avocat şi publicist.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.