Șapte covoare persane de mătase

Publicat în Dilema Veche nr. 750 din 5-11 iulie 2018
Șapte covoare persane de mătase jpeg

Indiferent de performanțele echipei naționale (și de imaginile cu fotbaliștii ei) la Cupa Mondială de la Moscova, Iranul și-a așezat frumos în istorie participarea sa la competiție: pe covoare persane de mătase.

Fructificînd o tradiție de mii de ani, iranienii au pregătit un set de șapte covoare persane pentru a le dărui în cadrul campionatului atît organizatorilor, cît și echipelor adverse din grupe. Nu ar fi pentru prima dată cînd Iranul își capitalizează diplomatic în acest mod cultura tradițională și istoria – ambele extrem de valoroase – pe scena internațională. Echipa națională iraniană (echipa Melli) a făcut pentru prima oară un astfel de gest în cadrul Campionatului Mondial din 1998 din Franța, dăruind-i un covor persan fotbalistului Zinedine Zidane. Apoi, echipa Melli le a dăruit covoare oponenților săi în Germania, în 1996, și în Brazilia, în 2014.

Numele artistului care realizează covoarele din mătase este Hossein Kazemi-Hamed, iar acesta a precizat că rolul pieselor sale de artă „este să pună cultura iraniană pe scena mondială“, adăugînd că acestea „vor intra în istorie“.

Istoria covoarelor persane este, de altfel, una veche de aproximativ 2500 de ani, iar Rusia are un rol în cercetarea acesteia, avînd în vedere că cel mai vechi covor persan țesut, datînd de prin anul 500 î.Hr., a fost găsit în 1949 de doi arheologi ruși, Rudenko și Griaznov, undeva în Munții Altai, iar în prezent este expus la Muzeul Ermitaj din -Sankt Petersburg.

Cirus cel Mare, conducătorul Imperiului Persan, pare a fi cel care a încurajat și consolidat arta de a țese covoare, impresionat de frumusețea acestora; sursele istorice indică prezența unor splendide astfel de țesături la curtea marelui conducător persan. Ulterior, pe covorul persan au „călcat“ mai discret sau mai apăsat diferite influențe, precum cele turcești sau mongole, istoricii căzînd de acord că cea mai înfloritoare perioadă pentru arta de a țese covoare a fost cea în care la putere s-a aflat dinastia Safavidă (începînd cu secolul al XVI lea). Două exemplare meșteșugite în acele vremuri, cînd artiștii țeseau mai ales din mătase și obișnuiau să adauge și fire de aur și de argint, sînt păstrate astăzi, unul în celebrul muzeu „Victoria și Albert“ din Londra, iar al doilea într-un important muzeu din Los Angeles. Secolul al XVIII-lea a mai tocit din performanța și importanța artei de a țese covoare, dar de pe la sfîrșitul secolului al XIX-lea, strălucirea țesăturilor tradiționale a revenit în prim-plan, artizanii perși și operele lor de artă fiind din ce în ce mai valorificați, nu doar la nivel național, ci și internațional.

Covorul magic zburător o fi (fost) din mătase? Eu cred că da.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Shakahola jpg
Liderul unei secte evanghelice, condamnat la 200 de ani de închisoare pentru moartea a 190 de copii
Paul Mackenzie, liderul unei secte evanghelice apocaliptice, găsit vinovat de moartea a 190 de copii şi a unui adult după ce şi-a încurajat adepții să moară de foame pentru „a-l întâlni pe Isus", a fost condamnat vineri de un tribunal din Kenya la 200 de ani de închisoare.
oana roman (2) jpg
Probleme de sănătate pentru Oana Roman. Cum se simte acum și ce a făcut fiica ei cât a stat pe patul de spital
Oana Roman a dezvăluit cu ce probleme de sănătate se confruntă și de ce a ajuns la spital. Fiica ei nu a vrut să o lase singură
salata de zuchini jpg
Salată de zucchini, prospețime și savoare în farfurie
Salata de zucchini se prepară ușor și este ideală pentru un prânz sau pentru o cină delicioasă.
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare
Impozitul pe locuințe nu va fi calculat la valoarea de piață din 2027. Nazare: „Au fost foarte multe zvonuri care au indus panică”
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că impozitarea locuințelor și a altor proprietăți la valoarea de piață va fi amânată și nu va fi aplicată din 2027.
tiktok shutter1 jpeg
TikTok, acuzat de UE că provoacă dependență și afectează sănătatea mintală. Compania riscă o amendă uriașă
Autorităţile de reglementare din domeniul tehnologiei din UE au acuzat vineri platforma de social media TikTok că a încălcat regulile blocului privind conținutul online, solicitându-i să remedieze așa-numitul efect „rabbit hole” al sistemului său de recomandări.
Cumpărături într-un supermarket din București FOTO Shutterstock
Ministrul Agriculturii vrea o intervenție a Guvernului asupra prețurilor. Ce măsură propune
Ministrul Agriculturii caută o soluție pentru creșterea consumului, pe fondul presiunilor economice și al dificultăților cu care se confruntă industria alimentară. Florin Barbu spune că este nevoie de o intervenție care să încurajeze cumpărăturile și să susțină producătorii.
Prințul Marco și Gabriella
Soacra a făcut-o praf pe ispita Gabriella de la Insula Iubirii: „Se conectează mereu și oriunde de bărbați”
Mama Biancăi Ghiurcă a lansat un comentariu acid la adresa Gabriellei, ispita de la Insula Iubirii, după apropierea acesteia de Marco.
Marine Le Pen FOTO EPA-EFE
Înfrângerea republicanilor lui Trump, lecție și oportunitate pentru Marine Le Pen în Franța. Nemulțumirea alegătorilor față de costul vieții amenință guvernele europene
Din Statele Unite până în Europa, criza costului vieții devine un factor decisiv în competițiile electorale. Eșecul republicanilor lui Donald Trump oferă o lecție pentru liderii europeni, dar și o oportunitate politică pentru formațiunile populiste de dreapta, în special pentru Marine Le Pen.
franta proteste elevi jpg
Generația Z iese în stradă și pune presiune pe guverne. Ce îi nemulțumește pe tinerii din întreaga lume
Tinerii din Generația Z, cu vârste cuprinse aproximativ între 14 și 29 de ani, devin o forță tot mai importantă în politica mondială, organizând proteste împotriva corupției, autoritarismului și inegalităților sociale.