Să rezistăm ispitei de a citi Scînteia!

Publicat în Dilema Veche nr. 844 din 11 - 17 iunie 2020
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

De la un timp, constat că tot mai multe articole din presa noastră ar fi putut apărea fără nici un fel de probleme, acum 30 de ani, în Scînteia. Asta presupune, desigur, să ne amintim – sau cei mai recenți să afle – ce era, pînă în 1990, Scînteia. Vă recomand și dumneavoastră să faceți acest exercițiu care are, vă asigur, maximă valoare revelatoare. Deci reamintiți-vă sau informați-vă cam ce se publica în anii comunismului în Scînteia, citiți presa noastră liberă de astăzi și întrebați-vă apoi dacă ce ați citit s-ar insera firesc în paginile organului central al propagandei comuniste sau nu. Veți avea un șoc. De pildă, recent, dintre zecile de articole pe care le-am putut citi în presa românească despre criza generată în America de uciderea cetățeanului de culoare George Floyd, nu cred că am găsit două care nu ar fi fost acceptate pe loc, fără nici o cenzură, în paginile Scînteii din anii ’80. Toate clișeele antiamericane erau acolo: rasism, poliție bestială, un președinte setos de sînge, armata împotriva poporului, exploatare, sărăcie care nu mai suportă inegalitățile, societatea injustă, America în flăcări, un adevărat iad etc.

Orice propagandă – iar Scînteia excela la capitolul acesta – știe că este eficientă dacă e simplă. Tocmai de aceea propaganda are mari probleme la confruntarea cu viața reală, adevărată. Pentru că realitatea are prostul obicei de a fi îngrozitor de complicată.

Dintre tonele de texte citite în presa internațională în ultima vreme, cel mai important în toate sensurile mi s-a părut articolul lui Anne Applebaum, intitulat cît se poate de direct „Resist the urge to simplify the story”, apărut pe site-ul publicației The Atlantic pe 3 iunie. La un moment dat, în acest text, Applebaum povestește că a postat pe contul ei de Twitter un videoclip care conținea următoarele: două femei albe îmbrăcate în negru, purtînd măști negre pe față, invocînd atașamentul la mișcarea Black Lives Matter, vopseau inițialele mișcării (BLM) și alte graffiti de aceeași inspirație pe pereții exteriori ai unei cafenele; în timp ce făceau asta, o negresă care protesta la rîndul ei de aceeași parte cu cele două le-a strigat să se oprească, să nu mai murdărească zidurile pentru că cetățenii o să-i învinovățească pe negri de asta și „negrii nu fac așa ceva”. Applebaum a notat sub filmuleț: „Incredibil de complicată treabă”. A fost uimită de avalanșa de comentarii care au contrazis-o. Deloc complicat, e simplu, au zis unii: cele două femei albe erau „suprematiste” infiltrate și voiau să compromită mișcarea BLM. Deloc complicat, e simplu, au replicat alții: cele două erau „antifa” și distrug tot, vor răzmeriță. Și tot așa. În privința protestelor din America, deși faptele sînt amestecate și realitatea este de o diversitate deconcertantă, oamenilor le pare că totul e simplu. Numai adversarii (care sînt proști, cumpărați, manipulați sau de-a dreptul ticăloși) nu vor să vadă ceea ce e clar ca lumina zilei. Poliția e de vină! Negrii și mișcarea lor sînt de vină! Trump și republicanii! Democrații! Dreapta fascistă! Ba stînga anarhistă! Manifestații pașnice – adevărat. Incendieri și jafuri, polițiști uciși – și asta e adevărat. Applebaum conchide: miza pentru mulți este aceea de a-și ranforsa credințele pe care le au deja. Iar realitatea este atît de complexă și de contradictorie încît dă din plin argumente tuturor. Cu o condiție: să știi bine ce parte a evenimentelor nu trebuie / nu vrei să vezi.

De pildă, în cazul uciderii lui George Floyd, este foarte adevărat că polițistul a acționat brutal, că genunchiul pe gîtul unui om așezat pe burtă cu mîinile încătușate la spate este indiscutabil tortură, că trebuie să fii neom ca să nu te dai la o parte de pe gîtul cuiva cînd omul spune că nu mai poate respira (îți spune asta de 16 ori, îi dă sîngele pe nas și te roagă chiar să nu-l omori!), că polițistul alb are antecedente de comportament violent, abuziv trecute cu vederea de șefii lui. Dar este la fel de adevărat că George Floyd a fost de multe ori arestat pentru furturi și posesie de droguri, că în 2009 a fost condamnat pentru că împreună cu alți cinci a tîlhărit cu mînă armată o locuință în care au pătruns cu forța și că a stat patru ani la închisoare pentru asta. La fel de adevărat este că, după ce a ieșit din închisoare, semnele erau că s-a cumințit. Este adevărat că autopsia a relevat că omul a murit ca urmare a maltratării sale, dar aceeași autopsie a arătat că avea în el opioide și metamfetamine, ceea ce înseamnă că trebuie încă investigat raportul dintre cauză (genunchiul pe gît) și circumstanță (starea medicală a lui Floyd). E egal adevărat că polițistul l-a arestat „în forță” deși Floyd nu s-a opus arestării, dar e la fel de adevărat că Floyd nu a vrut să restituie marfa cumpărată după ce angajații magazinului au ieșit în stradă după el cerîndu-i marfa înapoi căci banii cu care o achitase erau falși, iar poliția a venit în trombă, chemată de angajații magazinului sub urgența că fuge un cumpărător care a achitat cu bani falși. E adevărat că Floyd nu s-a opus arestării, dimpotrivă, a fost total cooperant, am mai spus-o, dar e la fel de adevărat că, ajuns în fața mașinii de poliție, a refuzat să se urce și astfel a început conflictul fizic cu polițiștii. E egal adevărat că, în cele din urmă, Floyd a fost introdus cu forța în mașina poliției, dar și că, bizar, polițiștii l-au scos din mașina lor cîteva minute mai tîrziu, l-au proptit de mașină și Floyd a căzut, iar polițiștii au tăbărît pe el, inclusiv cu genunchiul pe gît. Toate acestea sînt fapte. Și nu sînt toate. Ele vor fi, sînt sigur, lămurite de ancheta judiciară și polițiștii își vor primi pedeapsa pentru uciderea lui Floyd. Dar imaginea martirică a lui Floyd, sub care îngenunchează albii de pe tot cuprinsul țării ca într-un fel de ritual nord-coreean, cerîndu-și scuze deși nu au absolut nici o vină pentru ce i s-a întîmplat omului, este propagandă pură. Nu mai are nici o legătură cu faptele.

Circumstanțele cazului, la rîndul lor, sînt o realitate complicată. E adevărat că unii polițiști albi din Minneapolis au antecedente rasiste. Dar la fel de adevărat este că acea poliție e condusă de ani mulți de un negru cu vederi de stînga și este subordonată unui primar de stînga, vehement antitrumpist. E adevărat că genunchiul pe gît e tortură pură, dar la fel de adevărat este că, în regulile oficiale, legale, de intervenție ale Poliției – repet, o Poliție condusă de un negru de stînga și subordonată unui primar de stînga –, această modalitate de imobilizare pentru încătușare este recomandată.

În fine, nici circumstanțele generale nu sînt simple. Indiscutabil, în societatea americană, ca și în cea europeană, de altfel, rasismul este o problemă reală, dureroasă, căci rasismul este odios. La fel, nu-i dubiu că Trump e un președinte care a polarizat America și a indus iresponsabil o tensiune malefică în societatea americană. Dar numai proștii mai cred azi că el a moștenit o Americă pacificată, liniștită ca o grădină. Că Obama a lăsat în urmă o Americă mai bună decît moștenise cu opt ani înainte, după cum zice propaganda democrată. America era încă înainte de Trump o societate în care punțile de solidaritate între categorii diverse de oameni se rupseseră. Însăși ascensiunea cuiva ca Trump a fost posibilă pentru că America era o țară divizată. Trump a folosit la maximum, fără scrupule și spre beneficiul lui, polarizarea societății americane deja realizată de Barack Obama. A jucat același joc, dar pe invers și ceva mai agresiv. Însă, fundamental, același joc! Dacă Bush Jr. polarizase America pe probleme de securitate națională, Obama este cel care a pus America în tranșee ideologice opuse. Pentru că asta i-a folosit politic. Iar Trump a jucat încă și mai apăsat cartea războiului ideologic-cultural intern pe care a mers Obama. Toate acestea sînt însă greu de admis pentru cei care îi replicau lui Anne Aplebaum că, de fapt, treaba e foarte simplă și clară.

Toate aceste ramificații ale unei realități complicate ce merg aparent în toate sensurile nu sînt dificil de aflat sau de investigat. Ne trebuie doar cumpătare, echilibru interior și o înțelegere superioară a naturii umane. Și, mai ales, trebuie să refuzăm ispita de a simplifica lucrurile, de a le lua așa cum ni le dă presa. Căci, dacă nu rezistăm, vom ajunge să citim doar versiuni ale Scînteii…

O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Skynet dă în bobi*
Tehnologiile avansate vor continua să evolueze și să aibă un impact major asupra societății.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Dubla măsură
Să ne înțelegem: nu vreau să-i evacuez nici pe Marx, nici pe Engels, nici pe G.B. Shaw, pe Sartre, pe Éluard sau pe Aragon din lista de repere semnificative ale culturii europene.
Frica lui Putin jpeg
Regii, vecinii noștri
Dacă acestea sînt așa, înțelegem pasiunea modernă pentru monarhia constituțională. Cu regii și prinții Angliei mai ales sîntem toți „vecini” prin intermediul presei, al Internetului și acum, iată, al unei cărți.
m simina jpg
La Azuga (II)
Din păcate, după cel de-al Doilea Război Mondial noul regim politic din România a căutat să minimalizeze contribuția monarhiei în istoria țării.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Ce oameni avem, ce oameni sîntem
Și în UE, relațiile dintre state au o bună doză de răceală și de cinism.
Iconofobie jpeg
Puțină genetică … literară
„Gena” funcționează, în acest context, asemenea sorții implacabile din tragedia antică. Devine fatum malus, predestinare obtuză.
„Cu bule“ jpeg
Paranghelia la discotecă
Descoperisem mai întîi un film grecesc din 1980, cu titlul în original Paranghelia, în care conflictul era declanșat de comandarea (= paranghelia) de către protagonist a unei muzici anume, într-un local.
HCorches prel jpg
Ca un cuțit de bucătărie proaspăt șters
Mircea Cărtărescu, în cîteva fraze, a spus, așadar, niște adevăruri tranșante și care trebuie rostite de o voce cu autoritatea lui.
radu naum PNG
Scapă Halep?
Există puţine certitudini în cazul controlului pozitiv cu Roxadustat al Simonei Halep, dar un lucru e sigur: orice ar fi, nu putem fi obiectivi.
p 7 WC jpg
A discreditat prăbușirea FTX „altruismul eficace”?
În cazul lui Bankman-Fried, riscul nu viza doar propria sa avere, reputație și poate chiar propria libertate.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Exploratorii existenței
Kundera nu extinde aceste observații și asupra altor acte artistice, dar cred că și în pictură, de exemplu, pot funcționa aceleași mecanisme.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Un an special pentru noi
Am trecut prin toate cele ale României. De 30 de ani, nimic din ce este românesc nu ne este străin.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.