Să jucăm Șotron
Duminică dimineață, prima din martie, început de primăvară pe care mi-o (și v-o) doresc interesantă, deci nu un subiect anost cum e cel ce va urma ați (și aș) merita. Dar csf, ncsf, vorba abreviată a tinerilor, uneori trebuie să amîni, să pui în paranteză tentațiile luminii. Încerc să nu fiu totuși fad, spunîndu-vă că e vorba și despre o „lume a peștilor atîrnînd în aer“, adică despre lumea atît de complicată a romanului lui Cortázar, Șotron. Un roman care mă fascinează de mulți ani, periodic îl recitesc și încerc să îl interiorizez, probabil toată viața mă va urmări în felurite moduri, cam așa cum o face și Cvartetul Alexandria al lui Durrell. Dar să revin la Șotron. Romanul ăsta, căruia Cortázar însuși îi concepe un îndrumar de lectură prin care nu știi dacă de fapt se joacă cu tine sau te ia partener, în fond în ambele variante cele două ipostaze suprapunîndu-se și completîndu-se, la cele 600 de pagini pe care le are în ediția pe care o dețin, te absoarbe în el și te năucește. Probabil mulți știți despre ce vorbesc. Ei bine, acest roman a fost punct de plecare pentru unul dintre subiectele Olimpiadei de limba și literatura română, secțiunea B, nivel IV, care devine, în cele ce urmează, subiectul micilor mele adnotări.
Ieri, 2.03.2019, a avut loc, așadar, etapa județeană a Olimpiadei de limba și literatura română. Concurs care din acest an înglobează și ceea ce în anii precedenți era Olimpiada de lectură ca abilitate de viață, ca secțiune B, păstrînd denumirea. E, de fapt, doar un furt de identitate, pentru că nu mai are nimic de-a face cu respectiva competiție, căreia i-a schimbat radical regulamentul și structura subiectului, secătuind-o de semnificații. Am să încerc să explic sumar, pentru ca apoi să revin aplicat asupra unui subiect.
Competiția, în anii precedenți, propunea un subiect în care exista un text narativ, de regulă integral, proză scurtă (spre exemplu, într-un an, cînd mă ocupam încă de aceste aspecte, am dat, la etapa națională, minunata proză scurtă tot a lui Cortázar, Insula la amiază), un text nonliterar și un text multimodal. Pentru fiecare dintre acestea, itemii de evaluare vizau comprehensiunea, capacitatea de decodare a mesajului, nu producerea de text. În formula actuală a rămas doar textul literar: cel nonliterar și cel multimodal au dispărut. Accentul s-a mutat de pe comprehensiunea de text pe producere, eseul de la subiectul al treilea fiind de fapt identic ca viziune cu ce se dă la secțiunea A, olimpiada clasică: să redacteze un eseu pe o temă dată, eventual cu vagă trimitere spre textul suport.
Am corectat la nivelul al IV-lea, așadar clasele a XI-a și a XII-a. Mă voi referi mai ales la acest subiect, celelalte nu mi-au picat sub ochi încă și nu am energie să mă întristez mai tare, cînd de afară pare că soarele prevestește primăvara aia interesantă despre care ziceam, poate cu rătăciri prin Parisul Magăi, al lui Horacio, al lui Oliveira și al celorlalte personaje din Șotron sau prin alte orașe ale experiențelor și trăirilor fabuloase. Autorii subiectului au decupat un fragment de o pagină și jumătate, preponderent dialogat, la rîndul său cu mai multe decupaje, extrem de dificil (cu referințe culturale imposibil de cunoscut de elevi, neexplicate, dacă e să amintesc doar nume ale unor Alfred Manessier, Lee Friedlander, Wifredo Lam, Jeanne Piaubert, Max Ernst, Émile Deyrolle, Roger Bissière etc.) și nespecific din punct de vedere narativ. Două mari probleme aici: pe de o parte anularea romanului ca întreg, pe de altă parte propunerea unui fragment care nu respectă suficient principiul narativității, aflat la baza unor cerințe cum este cea de ordonare a ideilor principale. Primele cerințe, itemi obiectivi care ar fi trebuit totuși să vizeze niște inferențe, au fost extrem de simple. Apoi însă problemele se ramifică. Fragmentul pune față în față cîteva personaje care au ca subiect al dialogului, printre altele, plecarea unui alt personaj, Horacio. Nimeni nu știe de ce a plecat acesta, iar naratorul este departe de a fi unul omniscient, fiind de fapt un personaj. Una dintre cerințe solicită însă „explicarea motivului pentru care Horacio a plecat“. Ei bine, nu era nimic de explicat în plecarea aceasta, iar baremul, spre deosebire de subiect, face referire la precizarea motivului plecării. Dar problema mai mare este nu imprecizia verbului de comandă. Cîtă vreme nu există un narator omniscient, iar personajele doar își exprimă opiniile despre respectiva plecare, cerința e greșită. De altfel, unii elevi au amendat această eroare, precizînd că nu se poate decide pe baza fragmentului dat decît care este opinia altor personaje despre respectiva plecare a lui Horacio.
Halucinant a fost subiectul al II-lea. Li s-a cerut elevilor să își imagineze că sînt un personaj din text, Gregorovius, și să redacteze un ghid de călătorie pentru unul dintre prietenii lui care ar vizita unul dintre orașele pomenite în text. Se pomeneau Parisul – în care Gregorovius și prietenii săi se chiar aflau, Ofir – oraș biblic, atenție, despre care nu se știe exact unde a fost situat, astăzi inexistent! –, Parana și Matto Grosso, care de fapt sînt regiuni federative din Brazilia, nu orașe, Marsilia. Elevii aveau de ilustrat „trei aspecte practice care să evidențieze competențe sociale sau abilități de viață (de exemplu: mijloc de transport, oportunități de cazare, obiective turistice/culturale, monedă națională etc.)“. Acuma, dincolo de faptul că în nici o programă nu e precizat faptul că elevii trebuie să știe să redacteze un ghid turistic, dincolo de faptul că ar fi trebuit să cunoască sau să aibă la dispoziție informații care țin de turism, dincolo de faptul că cine a redactat subiectul nu cred că s-a gîndit la inexistența orașului Ofir și la faptul că alte două toponime nu denumesc orașe, ci regiuni, în barem se menționa punctarea unor aspecte care țin de limbajul formal, or cerința viza adresarea către un prieten, ceea ce presupune limbaj colocvial. Cerința în sine însă nu vizează, din păcate, lectura ca abilitate de viață, deci comprehensiunea, capacitatea de decodare, ci capacitatea de producere de text. Cu totul altceva.
Mă îndrept spre încheiere găsind o scuză autorilor subiectului: schimbarea structurii acestuia, schimbarea unei viziuni care avea coerență și care fusese deja de ani buni validată, cu o structură total inadecvată, propusă după ureche, te și pune, ca autor de subiect, într-o mare dificultate. Și-nchei citînd o elevă care s-a revoltat, alături de mulți alți elevi și eleve, pe pagina de Facebook a fostei olimpiade: „Nu a valorificat nimic din potențialul nostru creator. Subiectele au fost total neinspirate, cerințele neclare. Noua structură nu a fost clar explicată în regulament și nu a fost publicat nici măcar un singur model pentru aceasta. Munca noastră, toate semnificațiile pe care OLAV, așa cum era ea, le avea în inimile noastre, au fost spulberate ieri. Nu știam că trebuie să învăț la geografie înainte. Nu pot să înțeleg ce au cerut de la noi. Nu au contat visurile, speranțele, așteptările, idealurile pentru care noi am luptat și pasiunile care ne călăuzesc existența.“
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.
