România și Franța. Copou și Bois de Boulogne

Iași, iarna anului 1917. Termometrul arată -20˚, uneori -30˚. Chiar și -40˚.

Încălzirea în aceste condiții, mai cu seamă în vremuri de război, era o problemă majoră. Chiar și pentru Auguste-Félix-Charles de Beaupoil, conte de Saint-Aulaire, ministrul plenipotențiar al Franței în România (din mai 1916), care prin prisma poziției ocupate era implicit privilegiat. Spre finele anului 1916, cînd autoritățile țării s-au mutat la Iași, după ocuparea Bucureștilor de către germani, Legației Franței i s a rechiziționat sediul Conservatorului din oraș. Cancelaria trimisului francez era, după cum mărturisește el însuși, ticsită cu viori, violoncele, tromboane, saxofoane și tobe, iar în biroul acestuia nu exista nici o masă; existau, în schimb, trei piane. Locuința personală a contelui de Saint-Aulaire era o mică vilă, situată lîngă cea a prim-ministrului Brătianu. Îi mai avea vecini pe generalul Henri Mathias Berthelot și Legația Angliei.

După toate calculele (sigur făcute la… rece), rezerva de lemne disponibilă pentru încălzirea sediului reprezentanței diplomatice franceze s-ar fi epuizat înainte de finalul iernii, motiv pentru care Saint-Aulaire nu folosea din aceasta pentru locuința personală.

„Nu mai am niciun buștean ca să încălzesc plita mîine și nici măcar pentru soba din biroul dumneavoastră“ – i-a spus într-o zi bucătarul trimisului francez. Acesta din urmă i-a dat indicații să facă rost de lemne cu orice preț, dar prin mijloace proprii. Proprii lui Saint Aulaire.

A doua zi, dimineața, contele de Saint-Aulaire s-a trezit în sunet de lemne trosnind în sobă și și-a permis să iasă de sub plapumă, „fără a dîrdîi și clănțăni din dinți“, cum mărturisește chiar acesta. S-a uitat pe fereastră și a văzut trei camioane pline cu trunchiuri uriașe de copaci. Personalul său și o echipă din Misiunea Militară Franceză tăiaseră copaci din pădurea din Copou, „un Bois de Boulogne“ al Iașilor, cum numea Saint-Aulaire locul. Reacția plenipotențiarului a fost una aproape de șoc. I-a scris imediat o scrisoare primarului din Iași, în care își cerea scuze, îi oferea o despăgubire și îi punea la dispoziție rodul acelui „furt“, cum îl numește francezul în memoriile sale. În mai puțin de o oră domul primar și-a anunțat vizita la sediul legației Franței, iar în scurt timp cei doi au lămurit chestiunea lemnelor și a aprovizionării.

În altă ordine de idei (dar nu neapărat și de subiecte), în 27 noiembrie debutează Sezonul cultural România – Franța 2019, care ne invită să uităm de clișee. Essayons-nous?

Foto: intrare în parcul Copou, wikimedia commons