Roger şi Ilie

Comentînd victoria lui Roger Federer la Turneul Campionilor de la Londra, Ilie Năstase a spus, plin de încîntare, că a cîştigat cel mai bun şi cel mai frumos (deşi victoria lui Federer a însemnat şi doborîrea unui record deţinut de Ilie Năstase – cel mai în vîrstă jucător care a cîştigat vreodată acest titlu).   

Da, de la o anumită înţelepciune în sus începi să apreciezi frumuseţea la justa ei valoare. Cazul lui Ilie. Cazul lui Federer. Despre care n-am calificare să zic cît e de frumos, dar mă încumet să spun că e frumos în joc. Între atîtea încrîncenări, icnete, crispări, accidentări invizibile sau greaţă de prea mult tenis, elveţianul arată ca fantoma din maşină, un cineva care insistă pe treaba cu umanul. Nu ştiu dacă e mai puţin „umflat“ decît Nadal sau mai predispus la efort decît Djokovici. Dar, în momentul ăsta, pare cel mai aproape de ideea originară de tenis. De plutirea fără scrîşnet printr-un sport care seamănă din ce în ce mai mult cu un război.

Federer e ca Ferdinand pe cîmpul cu flori. Nu cîştigă întotdeauna. Dar cine mai ştie în ziua de azi cine e cu adevărat cîştigătorul la capătul tuturor nebuniilor? În schimb, rămîne cu parfumul, cu bucla rebelă care ne-a sedus pe vremuri la acel nebun jonglînd cu mingiile, victoriile şi provocările. De aceea îl place Ilie al nostru. Că e un pic de-al lui.