Relativitatea gunoiului

Mergînd prin jurul Bucureştiului, în special pe centura din partea de sud şi în perioade în care pomii sînt desfrunziţi, poţi lesne observa un fel de specific naţional. Pe cîmpurile şi prin crîngurile tinere din acea zonă e un soi de împărăţie a pungilor de plastic. Sînt milioane, ori ca nişte ornamente transparente agăţate prin crengi şi ciulini, ori ca un fel de băşici care se rostogolesc pe cîmp cît vezi cu ochii. Sînt aduse de vînt de prin tot Bucureştiul. Ne amintim punga "de un leu" care era la mare preţ înainte de 1989. Şi dacă avea şi ceva inscripţii pe ea, era ţinută cu anii. Acum, pungile zboară nestingherite duse de vînt prin toată ţara. Nimeni nu se ocupă de ele, căci autorităţile par să discearnă greu gunoiul. Există totuşi specialişti care studiază mizeriile rezultate din activitatea umană. Un astfel de profesor universitar îmi descria odată evoluţia gunoaielor Bucureştiului, din ultimele decenii. Cică pe la finalul epocii Ceauşescu, atunci cînd se demola în neştire, iar molozul se arunca pur şi simplu la groapa de gunoi, rampele acesteia deveniseră foarte solide. Şoferii îşi puteau duce liniştiţi camioanele pînă la marginea gropii, pe malurile clar delimitate, de unde aruncau molozul sau gunoiul. După Revoluţie, totul s-a schimbat brusc, gunoiul a devenit moale. Majoritare au devenit resturile menajere zemoase. Groapa de la Glina a avut atunci nevoie de consolidări pentru ca maşinile să nu se afunde în mocirla rău mirositoare. După cîţiva ani de la Revoluţie, a început o nouă schimbare în structura gunoiului. Au apărut mai multe ambalaje, cartoane şi plastice. Lumea a început să folosească pungi de plastic pentru depozitarea şi transportul resturilor menajere. Gunoiul s-a colorat, la fel ca şi societatea. Mai tîrziu au apărut aşa-numitele "gropi ecologice". Dar - pentru că aşa cum spuneam - pînă la a discerne între ce e gunoi şi ce nu sau între gunoiul periculos şi cel obişnuit, e cale lungă, într-o astfel de groapă au ajuns recent resturi periculoase de la spitale. A ieşit un întreg scandal cu final adunat sub preş. Mai nou, gunoiul a devenit extrem de interesant şi conţine produse electronice, televizoare şi frigidere. Uniunea Europeană ne cere proceduri speciale pentru depozitarea şi reciclarea acestor deşeuri, pe care, înainte, nimeni nu le arunca la gunoi. Societatea s-a modernizat, dar în acelaşi timp s-a împărţit pe categorii. Ceea ce pentru unii e gunoi pentru alţii poate fi util. În anii ’90, unii romÈni strîngeau în Germania obiectele electronice vechi lăsate la colţul străzii. Acum, se pare că gunoaie interesante se găsesc şi pe la noi. Tomberoanele din faţa blocurilor din Bucureşti sînt frecventate nonstop de diverşi indivizi care, în ultima vreme... par tot mai bine îmbrăcaţi. S-ar zice că producţia de gunoi ţine de vremuri, dar şi de originea socială sau chiar de caracterul fiecăruia. Firile mai simple produc gunoi mai puţin, răsfăţaţii aruncă mai mult. La ţară gunoiul e foarte puţin. Ţăranii îl reciclează după soluţii tradiţionale. Mai greu se descurcă ei cu plasticul. Nu de mult, m-am hotărît să arunc o mulţime de lucruri vechi dintr-o casă ţărănească de vacanţă. Pentru mine deveniseră de dat la gunoi. Am chemat nişte vecini să mă ajute la transport. Mă întrebam unde vor arunca toate acele rafturi vechi, covoare, dulăpioare, curse de şoareci, borcane şi altele, fără să afecteze mediul. Problema s-a rezolvat însă destul de uşor, fiindcă multe din acele lucruri li s-au părut trebuincioase. Le-au luat ei, dar pentru că pe unele le-au lăsat afară, peste noapte au fost furate. Condiţii în care m-am temut să mai arunc şi aragazul, aşa cum voiam, de teamă să nu isc vreun conflict local.