Regim şi dietă
Dacă luăm în considerare doar definiţiile din dicţionarele noastre curente, lucrurile par simple: regimul are o semnificaţie foarte generală şi acoperă situaţii destul de diferite, desemnînd sistemele de reguli care guvernează viaţa politică, anumite domenii ale societăţii, stilul de viaţă (inclusiv de alimentaţie) al persoanelor, ba chiar unele condiţii naturale şi relaţii gramaticale, în vreme ce dieta are un înţeles mai restrîns, de „regim alimentar special, recomandat în caz de boală, pentru păstrarea sănătăţii, scăderea greutăţii corporale etc.“ (DEX).
Conservatorismul lexicografic nu permite înregistrarea tuturor preferinţelor şi a evoluţiilor uzului; unele expresii şi istorii se mai pot reface doar pe baza textelor mai vechi şi din amintiri. Pentru cura de slăbire, de exemplu, tot mai des desemnată astăzi prin cuvîntul dietă, a fost preferat, timp de decenii, termenul regim. E drept, această accepţie a lui regim (neînregistrată ca atare de majoritatea dicţionarelor) persistă în uz, aşa cum o atestă Internetul. Fără vreo precizare suplimentară, regim (cu sensul „regim de slăbire“) intră în expresiile a ţine regim, a fi la regim, a pune la regim: „Vedeta ţine regim de cînd se ştie şi a încercat diferite diete de-a lungul timpului“ (tabu.ro); „acum e la regim, ca să se menţină în formă“ (enational.ro); „Michelle Obama i-a pus la regim pe angajaţii Casei Albe“ (economica.net). Specializarea semantică e tipică pentru situaţiile în care un substantiv cuprins într-o construcţie stabilă absoarbe în sensul său şi înţelesul atributului celui mai frecvent: tot astfel, cînd se spune că cineva are temperatură, se implică ideea că e vorba de o temperatură mare.
Deşi regim continuă să fie folosit cu acest sens, e tot mai evidentă înlocuirea sa prin dietă, chiar în expresiile trecute în revistă mai sus: „A.M. merge din nou la sală şi ţine dietă, dar se plînge“ (click.ro); „Dieta celor care nu pot ţine dietă“ (femeia.ro); „A.M. e la dietă! N-o să-ţi vină să crezi cîte kilograme a slăbit în doar o săptămînă! Află ce mănîncă“ (wowbiz.ro); „O.L. e la dietă! Uite cum arată după ce a slăbit 10 kg“ (ele.ro); „pentru acest rol, actorul a fost pus să slăbească, astfel încît a fost pus la dietă pentru a putea obţine rolul principal“ (unica.ro). Se observă, în citatele de mai sus, stilul inconfundabil al tabloidelor, de o simplitate dezarmantă, alternînd apelul interjecţional cu abuzul tautologic.
Dacă regim pierde teren, cel puţin în limbajul gazetăresc, în favoarea lui dietă, circulaţia sa este nelimitată în comentariul politic. Sînt zeci de mii de atestări ale sintagmelor formate din termenul regim şi numele propriu al unui preşedinte sau prim-ministru. Contextele sînt de obicei critice, polemice: „Antonescu critică dur «regimul Băsescu»“, (zf.ro, 23.02.2013); „Aspecte ale genocidului comis de regimul Băsescu împotriva rezerviştilor României“ (corectnews.com, 11.04.2013); „Declaraţia politică se intitulează «Regimul Năstase, un nou început»“ (Camera Deputaţilor, 5.03.2013) etc. De fapt, uzul politic al termenului oscilează între o accepţie neutră (în sintagme descriptive de tipul regim parlamentar, regim prezidenţial etc.) şi una depreciativă, mai ales în asociere cu un nume propriu. Dicţionarele englezeşti notează, de obicei, această specializare peiorativă (engl. regime, în Oxford English Dictionary şi în Wikipedia, e definit ca „a government, especially an authoritarian one“), care nu este însă consemnată de cele franceze (de exemplu, de Trésor de la langue française informatisé). În română, mi se pare că în folosirea lui regim domneşte ambiguitatea: ar fi interesant de ştiut dacă cei care folosesc termenul îi atribuie mai curînd o accepţie neutră, de „formă de guvernămînt“, sau implică o acuzaţie de autoritarism.
Istoria e, de fapt, mai veche, oscilaţia între accepţia neutră şi cea acuzatoare persistînd în timp. Atestat în secolul al XIX-lea, regim era folosit în discursul politic românesc în moduri nu foarte diferite de cele de azi. În volumul al V-lea al discursurilor sale, Titu Maiorescu afirma că „lîncezeala parlamentară de care suferiseră mai ales cei din urmă patru ani ai regimului Brătianu pare a se continua şi sub regimul Sturdza“ (1915, p. 21); într-un discurs din 1899, polemiza cu un adversar: „d-ta ziceai în contra lui Ioan Brătianu: «regimul corupţiei şi al teroarei»“ (p. 407). Termenul a fost folosit şi după 1947 (în Constituţia din 1952 apărea formularea „Regimul de stat al Republicii Populare Române este regimul democraţiei populare, care reprezintă puterea oamenilor muncii“), ceea ce a produs în uzul oral, cel puţin în primele decenii, construcţii aluzive şi conotaţii negative (a fi cu regimul…).
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).
