Redundanţi şi suprimaţi

Într-o discuţie, altminteri foarte interesantă, despre contextul istoric al unirii din 24 ianuarie 1859, prezentatoarea unei emisiuni de televiziune îl întreba pe istoricul invitat dacă nu cumva Alexandru I. Cuza devenise, la vremea lui, redundant. Nu părea să fie vorba despre repetitivitatea ideilor sau a discursului fostului domnitor – ci despre statutul său instituţional. Preluat din jargonul politico-economic al actualităţii, termenul redundant ajungea să fie aplicat şi trecutului. Nu e vorba de vreo extindere semantică accidentală, ci, ca de atîtea alte ori, de copierea unui nou sens din engleză, de grefarea acestuia pe un cuvînt deja intrat în limbă. E drept că termenul românesc redundant, folosit cu referire la mesaje, la texte, provine în primul rînd (dacă ne ghidăm după formă, aşa cum o fac mai multe dicţionare curente, ca DEX-ul) chiar din engleză.

Pe lîngă sensul obişnuit („repetitiv“, „inutil“), englezescul redundant (preluat de fapt din latină) a căpătat sensuri specifice vieţii economice, mai ales schimbărilor de pe piaţa muncii. De la caracterizarea unor produse sau calificări (redundante atunci cînd le dublează inutil pe altele deja existente), redundant a glisat asupra persoanelor. Redundant workers („lucrător redundant“ e o sintagmă cu foarte puţine atestări în Internet – în documente de pe site-urile ier.ro, fmi.ro –, şi pe care sper că nu o popularizez aici) sînt cei care practică profesii devenite inutile sau care dublează, excedentar, munca altora. În documentele Uniunii Europene, formula nu apare atît în texte juridice, cît mai ales în ştiri şi comunicate de presă, în care sînt denumiţi „redundanţi“ nu doar cei susceptibili de eliminare, ci chiar persoanele deja concediate. Sensul e cuprins în dicţionarele moderne ale limbii engleze, unde se precizează că e mai ales britanic (The Concise Oxford Dictionary, 1999, merriam-webster.com etc.). Două ştiri redactate în engleză, de pe site-ul europarl.europa.eu, vorbesc de măsurile luate pentru a ameliora situaţia unor redundant workers – sintagmă tradusă în franceză prin „travailleurs licenciés“ şi „chômeurs“. Textele în cauză nu au şi versiuni în română, dar e de aşteptat ca traducătorii avizaţi să evite, pe cît posibil, un calcul rebarbativ. De altfel, pe un foarte bun site al traducătorilor (proz.com), pentru sensul lărgit al lui redundant se propuneau, încă de acum un deceniu, soluţii foarte corecte: „(personal) propus pentru disponibilizare“, „(personal) în exces“, „trimis în şomaj“ etc.

Grija de care dau dovadă traducătorii profesionişti nu se regăseşte, din păcate, în transpunerile grăbite ale comunicării jurnalistice. Ştirile agenţiilor de presă, declaraţiile unor oficialităţi sînt traduse fără mari scrupule, permiţînd pătrunderea nestingherită a noilor extinderi de sens: „«Este un fond anume creat pentru muncitorii care devin redundanţi ca urmare a schimbărilor survenite în structura comerţului mondial sau a crizei economice şi financiare», a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Cristina Arigho, purtător de cuvînt pe probleme de muncă şi afaceri sociale al CE“ (mediafax.ro, 29.09. 2011, text reluat de business24.ro şi de alte site-uri şi publicaţii); „În opinia expertului, Serbia va fi nevoită să îngheţe pensiile şi poate chiar să le reducă, să îngheţe salariile din sectorul public. O altă măsură ar fi disponibilizarea salariaţilor redundanţi şi privatizarea companiei naţionale de telecomunicaţii“ (cotidianul.ro, 19.05.2012). Şi abstractul redundanţă capătă sensuri lărgite, într-un jargon tot mai obscur: „Redundanţa şi marginalizarea sau excluziunea socială sînt mai mult decît o formă a mobilităţii descendente“ (Jurnalul naţional, 19.11.2009).

Modificările semantice ale termenului englezesc redundant sînt explicabile prin metonimie (trecerea de la caracterizarea ocupaţiei la cea a persoanei, de la acţiune la agent) şi mai ales prin tiparul stilistic şi cultural al eufemismului. Concedierea e una dintre cele mai tipice situaţii neplăcute, pentru care limbajul politic şi jurnalistic caută denumiri eufemistice, care să-i elimine sau măcar să-i reducă din conotaţiile negative. În română concedierea sau (mai rar) licenţierea, trimiterea în şomaj (colocvial darea afară, punerea pe liber) au fost înlocuite în primul rînd de disponibilizare, în mai mică măsură de restructurare. Istoria e mai veche şi ne aminteşte de suprimarea junelui Lae Popescu („l-a suplimatără; cu o sută cinzeci de lei a lui o să se procopsească statul! În maţe să le stea ăi o sută cinzeci de franci! L-a suplimatără, că l-a-nsemnat Ampotrofagu, suplima-le-ar Dumnezeu luminiţile ochişorilor din cap...“). Succesul lui disponibilizat provine din asocierea cu noţiuni pozitive (disponibil, disponibilitate); conotaţiile favorabile nu anulează însă conţinutul obiectiv, care transformă destul de repede eufemismele în termeni neutri şi chiar negativi.

Nu cred că redundant are şanse să devină un eufemism valabil în română: dincolo de şocul semantic al apariţiei lui în noile contexte, scenariul pe care îl aduce e dintru început unul profund antipatic: cuiva poate să îi surîdă ipostaza (utopică) de ins disponibil pentru noi experienţe, dar nimănui nu-i place să se considere repetitiv, inutil, suprimabil fără pierderi.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).