Radu Lupu, mulțumesc!

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Exasperat că poporul evreu uitase de Dumnezeul său cel adevărat, Profetul Ilie a urcat pe muntele Horeb și s-a adăpostit într-o peșteră. A venit Dumnezeu și i-a zis să iasă în fața peșterii, să i se înfățișeze. Ilie a ieșit și deodată a început un vînt teribil, „care despica munții și stîncile“, dar Dumnezeu nu era în vîntul acela. Apoi a venit un cutremur de pămînt, dar Dumnezeu nu era nici în cutremurul acela. Apoi a venit un foc enorm, dar Dumnezeu nu era nici în focul acela. Și după această suită de uriașe grozăvii, s-a auzit deodată un susur „blînd și dulce“, iar Ilie și-a acoperit imediat fața pentru că simțise că în acel susur era Dumnezeu. Și așa a fost. De cînd cunosc această poveste biblică, nu știu de ce, am avut convingerea că Dumnezeu nu-ți urlă în ureche, ci îți șoptește. Și are obiceiul să-ți șoptească exact în momentul în care alții urlă. A avea urechi de auzit este, pentru mine cel puțin, o metaforă doar pe jumătate – chiar cred că „ureche de auzit“ înseamnă să ai o ureche suficient de sensibilă ca să poată discerne o șoaptă „blîndă și dulce“ printre răcnetele tuturor nebunilor liberi de pe lume. Și îmi place să cred că m-am antrenat cum am putut mai bine pentru așa ceva. Și atunci cînd lumea devine mai zgomotoasă, cînd delirul ei e în toi, cînd sînt cel mai intens agresat de tot ce-i în jur, tocmai atunci, încerc să devin atent, să percep vibrații fine, curate, purtătoare de adevăr, undeva în mijlocul nebuniei.

Repet, în bună parte povestea șoaptelor care spun cele mai importante lucruri e cît se poate de realistă. Știrea că Radu Lupu pune punct carierei sale concertistice la finalul stagiunii 2018-2019, comunicată de agentul său la sfîrșitul lunii iunie, a trecut pe lîngă urechile presei noastre ca și cum nu ar fi fost. A fost o știre șoptită. Au auzit-o doar cei care au avut urechi pentru ea.

Constatînd indiferența presei noastre, inițial m-am enervat. Mi-am spus că e inadmisibil ca retragerea celui mai renumit muzician român în viață să lase tocmai presa română indiferentă. Reputația lui Radu Lupu în lumea muzicală internațională îl plasează, deja, pe etajul legendelor. Nu avem, astăzi, un alt muzician român în viață care să fie acolo. Ca să o spun mai clar: el nu mai are deloc nevoie de noi, să scriem despre el, să-l „promovăm“. Cu sau fără noi, el este ce este. Dimpotrivă, noi avem nevoie de el. Reperul Radu Lupu în muzica mare a lumii există – vrem să ne raportăm la el, să-l respectăm, să-l onorăm, asta e treaba noastră. Sigur că aici nu-i vorba despre dezinteresul general față de persoana marelui artist, ci de dezinteresul/ignoranța cvasigeneral(ă) pentru arta lui. Sîntem o societate complet idiotizată de televizor și de Facebook, care nu mai găsește zece de minute să asculte, în liniște, un impromptu de Schubert. Ca să-l întîlnească și pe Radu Lupu, eventual…

Dar, după scurt timp, enervarea mi-a trecut. În privința jurnalismului cultural din România sînt resemnat de multă vreme. Ăsta e, altul nu avem și, cel puțin deocamdată, altul nici nu putem! Un jurnalism cultural mai degrabă incult, îngust cît o mică gașcă de recenți, nu e de mirare într-o țară în care excelența intelectuală, academică ori artistică este sistematic subminată de impostură. Radu Lupu nu e vreun agitat cu gașcă pe Facebook, nici măcar nu cere demisia vreunui șef de uniune sau de teatru, nu-i „civic“ în nici un sens – atunci, de ce ar fi interesant?

Acum vreo 17 ani am publicat în presa culturală de la noi un articol scris sub fascinația pe care mi-o produseseră cîteva ore petrecute cu Radu Lupu la Chicago. Era un februarie sumbru, dacă bine îmi amintesc. Ne-am plimbat prin orașul înnourat, am dejunat, apoi am băut ceva într-un bar. Am vorbit mult. Eu, sînt sigur, am vorbit nepermis de mult. Sufăr de acest păcat: vorbesc cînd ar trebui să ascult. A doua zi, am fost în sala Filarmonicii din Chicago să-i ascult recitalul. Cu un an sau doi înainte îmi făcuse onoarea de a accepta invitația mea la cină. A fost o seară memorabilă. Radu Lupu, împreună cu soția lui, alături de alți muzicieni români, fie stabiliți la Chicago, fie aflați în oraș pentru a cînta ei înșiși (îmi amintesc de Leontina Văduva care cînta în acel timp La Bohème la „Lyric Opera“). Întîlnirile cu Radu Lupu au fost la fel de impresio-nante ca întîlnirile cu muzica lui.

Arta lui Radu Lupu m-a ajutat să înțeleg cîteva mari lecții: că ordinea profundă a lumii se reflectă sonor și că sufletul însuși poate contempla această ordine, că muzica este despre ceva ce e dincolo de sunet și nu despre plăcerea pe care o poate el stîrni, că discreția acompaniază lucrurile mari din simplul motiv că acestea sînt imposibil de rostit. Odată, impresionat puternic de un recital al său de la Chicago Symphony Center, i am strîns mîna emoționat, la un ceas după terminarea concertului. Eram încă sub impresia puternică a muzicii sale și nu am putut decît să-i spun, căutînd bîlbîit cuvintele: „A fost… a fost…“, fără să pot spune ceva, de fapt. Radu Lupu, zîmbind cald din interiorul bărbii sale deja albite, m-a scos din încurcătură: „Lasă, a fost!“.

Ce vreau să spun este că, chiar dacă e trist, simt că e ceva firesc ca Radu Lupu și marile sale momente de carieră să nu fie băgate în seamă în România de azi. Pe de o parte, îmi place din ce în ce mai mult ideea că cei mai mulți dintre melomanii români să rămînă cu convingerea că Radu Lupu concertează încă, peste tot prin lume, așa cum a făcut-o vreme de 40 de ani. E ca și cum legenda continuă chiar dacă artistul s-a retras, este o victorie a metafizicului asupra fizicului și, de cînd mă știu, aplaud asemenea momente de cîte ori le întîlnesc. Și nu în ultimul rînd, faptul că retragerea lui nu a devenit știre îndelung comentată este o victorie a modului său de a fi în lume. „Lasă, a fost!“

Radu Lupu a avut mereu grijă să învăluie în discreție marea sa vocație. Arta lui nu este ceva ce trebuie promovat în văzul lumii, în piețe sau pe stadioane. Despre Radu Lupu s-a știut mereu că nu dă interviuri, că refuză să explice public ce face, cum face, de ce face. La fel ca Cioran. Doar că, spre deosebire de autorul Ispitei de a exista, pe care întotdeauna l-am bănuit că face din discreție tocmai substanța celebrității sale, în cazul lui Radu Lupu rezerva, tăinuirea propriei persoane simt că vin dintr-un imperativ profund: cînd faci muzică, muzica trebuie să meargă înaintea ta.

Agenda aparițiilor publice ale lui Radu Lupu și, mai ales, modalitățile complicate prin care o puteai afla a sugerat mereu că aparițiile lui pe scenă aveau ceva din specia miracolului – se întîmplau undeva, nu prea știai unde, nu prea știai cînd. Sigur că e greu să fii discret cînd cînți an de an la Berliner Philarmonie, Royal Albert Hall, Carnegie Hall sau la Salle Pleyel (cînd încă se mai cînta muzică mare acolo). Dar chiar și așa, agenda lui Radu Lupu era în mare măsură tainică. Orice muzician din lumea asta, oricît ar fi de faimos, tot se mîndrește pe Facebook, pe Twitter, pe site sau prin media cînd cîntă în aceste temple ale muzicii. Radu Lupu, însă, nu. Niciodată. Nici discurile nu le anunța. Acestea erau promovate exclusiv de casele producătoare, niciodată de el însuși.

Așa că nu mă mai enervez cînd văd că nici un mare furnizor de știri român nu a anunțat retragerea lui Radu Lupu. Este, și asta, o mare realizare a acestui mare, unic pianist. Radu Lupu, mulțumesc!

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.