Pustiu de bine

Publicat în Dilema Veche nr. 516 din 31 decembrie 2013
Pustiu de bine jpeg

O formulă populară care trezeşte uneori nedumerire, prin orientarea evaluativă aparent contradictorie a termenilor componenţi, e pustiu de bine; mai mulţi vorbitori contemporani ezită în a-i atribui un sens mai curînd negativ sau mai curînd pozitiv. Asocierea e desigur expresivă, iar efectul ei s-a amplificat prin opacizare, pentru că tiparul care a produs-o şi-a pierdut între timp productivitatea. Pustiu (cu sensul „deşert“) e un vechi împrumut slav, atestat încă din cele mai vechi texte româneşti (şi în forma de feminin, pustie). Azi substantivul şi adjectivul pustiu-pustie sînt folosite mai rar, dar au o conotaţie poetică stabilă, pe care le-o conferă chiar vechimea lor (în acelaşi timp, substantivul sinonim deşert s-a specializat, în ipostaza denumirii geografice, ca termen cu sens neutru şi denotativ, iar adjectivul deşert e rar şi arhaizant). Expresia pustiu de bine intră într-o serie în care pustiu sau pustie funcţionează ca o marcă subiectivă cu sens primar negativ, echivalentă cu afurisit, blestemat etc. Dicţionarul limbii române (DLR, Litera P) înregistrează numeroase exemple ale construcţiei, de la Anton Pann („o pustie de sete“) la Creangă („ce mai atîta grijă pentru astă pustie de gură!“), Caragiale („Vezi ce face pustia de dragoste, vere?...“) şi la autori de mai tîrziu. În alte construcţii, în imprecaţii, pustia e, în mod şi mai evident, echivalentul negativităţii maxime, al forţei sau al locului demonic: bată-l pustia! (atestat la Alecsandri, Creangă etc.), ducă-se pe pustii, las-o pustiilor, mînca-i-ar casa pustia (Eminescu) etc. Al. Graur a sugerat, în 1938 (într-o notă etimologică din Bulletin linguistique, VI), că această utilizare a termenului pustiu ar fi calchiată din greacă, unde cuvîntul corespunzător lui pustiu (erimos) apare în imprecaţii similare. În Lexiconul de la Buda (1825) şi în Glosarul care însoţeşte dicţionarul academic al lui Laurian şi Massim, pentru acest sens al substantivului pustiu/pustie e indicat sinonimul naiba. Dicţionarul român-francez al lui Damé (1893) glosează formula populară pentr-un pustiu de barbat prin „pour un satané mari“.

De fapt, construcţia pustiu de bine nu neagă conţinutul pozitiv al binelui, ci îi adaugă o notă emoţională, de scuză şi umilinţă sau de nerăbdare şi iritare. Formula s-a fixat mai ales în ordine, cereri, rugăminţi, în care expresia scopului pozitiv şi a implicării afectiv-ironice – a face un pustiu de bine – e urmată de explicitarea acţiunii: „faceţi un pustiu de bine şi daţi un like la commentul meu, vă rog frumos!“ (facebook.com); „faceţi un pustiu de bine şi ajungeţi la o înţelegere cu TVR“ (romaniatv.net); „dacă tot ţi-ai făcut reclamă, fă cel puţin un pustiu de bine şi răspunde la cîteva întrebări pe domeniu“ (roportal.ro); „Vali, fă un pustiu de bine şi nu mai promova astfel de articole, găsite pe alte bloguri“ (zoso.ro). Cererea exprimă adeseori enervarea, căpătînd un ton imperativ: „fă un pustiu de bine şi abţine-te“ (turnulsfatului.ro); „«Doamna» Mira, faceţi-ne un pustiu de bine şi nu mai daţi pe aici!!!“ (printesaurbana.ro). În mai toate cazurile de mai sus, a face un pustiu de bine ar putea fi înlocuit prin ironic-atenuativul a face un mic efort. Această valoare permite şi folosirea expresiei în contexte în care nu mai e vorba de o cerere, ci de prefaţarea unei oferte: „fac un pustiu de bine şi îşi dau un pont“ (obisnuit.eu); „măcar să fac un pustiu de bine şi să încep să pun în scris perlele lui fiu-meu“ (cegatesc.eu). În unele contexte, trec în prin-plan ironia şi ambiguitatea formulei, care trimite în acelaşi timp la atenuarea umil-retorică a solicitării şi la negativitatea morală a situaţiei: „De ce oare aproape tot timpul imoralii politici pot face «un pustiu de bine» pentru diversele zone din care provin?“ (topiasi.ro); „votează cu speranţa că alesul/aleşii şi-or fi punînd ceva şi în traista lor dar vor face un pustiu de bine şi pentru alegător“ (ziarulceahlaul.ro).

Formula a face un pustiu de bine pare să se fixat pornind de la atenuarea politicoasă a unei cereri, printr-o imprecaţie glumeaţă care minimalizează eventualul beneficiu. Evident, pustiul de bine poate fi chiar un rău, dintr-o altă perspectivă, dar negativitatea nu este obligatorie, nu e impusă de semantismul lui pustiu. Acesta semnalează doar subiectivitatea – care poate fi ironică sau autoironică.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Banner Ramona de la Clejani
Ramona de la Clejani se mărită! Pe Viorica și Ioniță de la Clejani nu-i invită la chef: „Ultima întâlnire cu el m-a adus în stare de spital”
Solista de muzică de petrecere Ramona de la Clejani se căsătorește cu Paris, iubitul ei. Anul viitor vor face și nunta
Donald Trump Jr jpg
Fiul lui Trump s-ar fi opus războiului din Iran. Popularitatea președintelui a coborât la 31%
Donald Trump Jr. ar fi încercat să-l convingă pe tatăl său să nu pornească războiul din Iran. Şi nu ar fi fost singurul, pentru că şi alţi oficiali americani şi-ar fi manifestat scepticismul în legătură cu declanşarea unei operaţiuni militare în Orientul Mijlociu, împreună cu Israelul.
nicusor dan png
Nicușor Dan avertizează că dezinformarea urmărește mai mult decât voturile. Care este adevărata miză
Nicușor Dan cere instituțiilor să răspundă coordonat dezinformării și susține educația media din școală, sprijinirea presei independente și transparența platformelor online.
image png
Rapid, cuvinte de laudă pentru juniorul rapidist care a sărit în ajutorul profesoarei din Bistrița, înjunghiată de un elev: „Eroul nostru!”
Rapid și-a arătat sprijinul pentru elevul din Bistrița care a intervenit pentru a-și apăra profesoara.
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton, gest față de Prințul William, la castelul Windsor. Ce au observat fanii despre relația celor doi
Prințesa de Wales, Kate Middleton, a atras atenția în timpul vizitei oficiale efectuate de sultanul Omanului la Castelul Windsor, după un moment surprins de camere și intens comentat pe rețelele de socializare.
Centura Timisoara  Foto DRDP Timisoara (1) jpg
Cum vor scăpa marile orașe ale României de traficul greu. Autostrăzile și centurile urbane aflate în construcție
Anul 2027 ar putea aduce finalizarea Autostrăzii Capitalei (A0), noi lucrări la Centura Metropolitană Cluj-Napoca și continuarea șantierului variantei ocolitoare de la Timișoara, dar și investiții noi menite să scoată traficul greu din orașe.
doi barbati, retinuti dupa ce au incendiat anexa unui restaurant png
Doi bărbați din Constanța, reținuți după ce au incendiat anexa unui restaurant din Curtea de Argeș. Flăcările s-au extins și la o mașină
Doi bărbați din Argeș au fost reținuți în noaptea de marți spre miercuri, 20 spre 21 octombrie, după ce ar fi incendiat, săptămâna trecută, anexa unui restaurant din Curtea de Argeș în care erau depozitate băuturi.
image png
Florin Ristei, imagini tandre alături de iubita sa. Ce schimbare a făcut artistul de când este într-o relație cu Ramona
Florin Ristei și Andreea Ramona preferă să își trăiască povestea de dragoste departe de lumina reflectoarelor, însă artistul le-a oferit recent fanilor o mică incursiune în viața sa personală.
image png
Steve Witkoff s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg pentru discuții privind războiul din Ucraina. Rusia a eliberat un american încarcerat
Emisarul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, s-a întâlnit miercuri cu președintele rus Vladimir Putin, la Sankt Petersburg, pentru discuții privind războiul din Ucraina și posibilitatea reluării negocierilor de pace.