Pumnul Anamariei Prodan în falca lui Dan Alexa

Publicat în Dilema Veche nr. 806 din 1-7 august 2019
Un sport la Răsărit jpeg

Pumnul Anamariei Prodan în falca lui Dan Alexa a adunat peste un milion şi jumătate de vizualizări…

Reţeta e simplă: ia o persoană cu o oarecare notorietate, mai ales în media tabloidă, şi pune-o să facă un lucru pe care oamenii nu sînt obişnuiţi să îl vadă la televizor, acţiunea petrecîndu-se într-un loc public. Bang! Viral! Dar stai! Se poate şi mai bine! De exemplu, ca povestea, deja ieşită din comun, să se petreacă într-un loc care să te ducă cu gîndul la orice eveniment, numai la acela nu. Că A. Prodan i-a tras un pumn lui Alexa e deja neobişnuit. Tipul era supranumit, pe cînd juca fotbal, „Chirurgul“, adică nu era tocmai un sufleţel tandru. „Opera“ eficient picioarele adversarilor şi se băga la încăierări. OK, doamna impresar s-a arătat a avea şi ea oarecare resturi de testosteron, combinate cu absenţa oricăror urme de bună-cuviinţă, în anumite luări de poziţie, dar o atare agresiune era greu de imaginat. Elementul de plus a fost că toată tărăşenia a avut loc într-unul dintre templele machismului la români, adică în interiorul unui stadion de fotbal. Unde adesea îţi poţi imagina cu greu femei stînd lîngă pachetele de cetăţeni cu minţile înfierbîntate şi cu o slobozenie la gură care i-ar ruşina pînă şi pe veteranii ruşi din Cecenia. Aşadar, nu doar că o femeie îndrăzneşte să se amestece printre bărbaţi, să pretindă chiar că le ia faţa în zona ei de business, dar are şi un comportament de huligan în relaţie cu unul dintre băieţii răi ai fotbalului. Păi, cum să nu facă aceste imagini milioane de vizualizări, în ce galaxie?! Plus toată trena de vorbe care a ridicat nivelul de interes – dacă mai avea unde să se ridice. Cînd cel mai guraliv patron din fotbal spune că el ar fi luat-o de păr pe femeie, ar fi tăvălit-o (bănuiesc că prin smoală şi pene de gîscă) şi apoi ar fi tuns-o, ce credeţi, a contribuit sau nu la creşterea adrenalinei net-ului prin revizitarea imaginilor? Voilà! Eveniment cosmic. Sigur, nu ştiu cîte vizualizări au avut filmuleţele care explicau ce sînt undele gravitaţionale, a căror recentă punere în evidenţă a confirmat una dintre prezicerile lui Einstein. Nu ştiu, dar sper. Sper ca data viitoare doi sau mai mulţi cercetători de la LIGO să se păruiască în timpul conferinţei de presă care va anunţa următoarea mare descoperire. Succes garantat.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Chirurg prins în flagrant după un mesaj pe pagina de Facebook a lui Marian Godină FOTO pandurul
Chirurg din Craiova, condamnat după moartea unui pacient. Ce despăgubiri vor primi soția și cei 5 copii ai vicimei
Un chirurg de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, după decesul unui pacient în urma unei intervenții chirurgicale.
tuica alcool 9876543 40537800 jpeg
Veste pentru românii care fac țuică acasă. Decizia care a încins Parlamentul. „Fără să ciocnești un păhărel nu ești ospitalier”
Camera Deputaților a decis majorarea cantității de băuturi alcoolice tradiționale care pot fi produse în gospodărie fără plata accizelor. Noul plafon ajunge la 200 de litri pe an, însă măsura se aplică doar pentru consumul propriu, nu și pentru produsele comercializate.
mare pexels jpg
Aproape 1.000 de bombe din Al Doilea Război Mondial, descoperite pe fundul mării. Lucrările dintr-un port important sunt blocate
O descoperire neașteptată a dat peste cap lucrările de extindere ale portului din Salonic. Aproape 1.000 de bombe datând din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost găsite pe fundul mării, chiar în zona în care se desfășoară lucrările pentru extinderea unuia dintre cheiuri.
Mircea Lucescu (EPA) jpg
toaleta curatenie istock jpg
Misterul banilor găsiți în toaletă. Un angajat a dat peste 100.000 de dolari în timp ce făcea curățenie
Un caz neobișnuit petrecut la sediul unei televiziuni din Melbourne, Australia, a rămas timp de mai mulți ani un mister pentru anchetatori. Un angajat care făcea curățenie a descoperit peste 100.000 de dolari australieni ascunși într-o toaletă, însă nimeni nu a revendicat banii.
image png
Mănânci dovleac copt? Iată ce se poate întâmpla în organism
Dovleacul copt este unul dintre alimentele care definesc gustul toamnei. Aromat, dulce în mod natural și ușor de preparat, acesta poate fi savurat ca desert, gustare sau garnitură.
tuica foto adevarul
Câtă țuică pot produce românii în gospodărie fără să plătească accize. Decizia a stârnit replici tăioase în Parlament
Facilitatea se aplică exclusiv băuturilor destinate consumului propriu și nu celor comercializate.
mirabela gradinaru la terapie intensiva marie curie 5 jpg
Mirabela Grădinaru a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Marie Curie
Partenera președintelui României, Mirabela Grădinaru, a vizitat Secția de Terapie Intensivă nou-născuți de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București, construită în 2013 de organizația Inima Copiilor.
traian basescu captura tvr info jpg
Ce pensie are Traian Băsescu după recalculare. „Mi se pare anormal”
Traian Băsescu a dezvăluit cât încasează în prezent din pensie, după recalculările și majorările aplicate în ultimii ani. Fostul președinte al României spune că venitul său lunar a ajuns la 11.000 de lei, după ce în momentul pensionării, în 2014, primea doar 2.950 de lei.