Prima zi

Publicat în Dilema Veche nr. 232 din 28 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Era un drum de vreo doi kilometri şi jumătate de la gară pînă la unitatea din vîrful dealului care avea să ne mănînce nouă luni din viaţă. Plini de gînduri, cu valizele noastre de lemn, străbăteam drumul ca nişte condamnaţi. Unii ne ştiam deja din liceu, alţii abia atunci încercau să se cunoască. Cînd am ajuns aproape de gardul de beton, un băiat care ne spusese că e de pe la Sighişoara ne-a invitat să ne aşezăm pe iarbă şi să mîncăm din brînza şi slănina pe care le avea cu el şi să terminăm sticla de ţuică de prune pe care i-o dăduse bunicul lui la plecare. "Tăt nu mai am ce face cu ele înăuntru şi cred că acolo o să ne dea de mîncare, nu-i aşa? Iar cu ţuica nici nu ştiu dacă mă lasă să intru. Mai bine s-o gătăm amu" - ne-a explicat el, reuşind să ne risipească ezitările. Eram patru cei care ne-am aşezat pe marginea drumului pentru ineditul picnic. Însă abia dacă am apucat să luăm cîte o gură de ţuică şi să gustăm brînza, că ne-am trezit cu un subofiţer mustăcios lîngă noi. Apăruse parcă din pămînt şi, zîmbindu-ne larg, ne-a spus că nu e bine să mîncăm acolo, pe marginea drumului, sub gardul unităţii. "Puteţi mînca şi înăuntru, măi băieţi. Aveţi mese şi bănci în parcul unităţii." Noi ezitam, dar el parcă ştia de ce, şi a continuat: "Vă lăsăm să vă terminaţi acolo şi băutura, că doar oameni sîntem, ce naiba". Cum nu prea aveam încotro, ne-am strîns bucatele şi bagajele şi ne-am îndreptat spre poartă. La gheretă ni s-au cerut buletinele şi am fost puşi să semnăm într-un tabel. Apoi, dintr-odată, un alt subofiţer i-a zis sighişoreanului: "Ia dă încoace sticla aia". La protestele noastre, a replicat pe ton milităresc că potrivit nu ştiu cărui decret, consumul de alcool în unităţile militare e interzis. În acel moment poarta glisantă pe care intraserăm s-a închis în urma noastră cu un clănţănit metalic care nu mai lăsa loc nici unei speranţe. Sticla a fost confiscată dimpreună cu brînza şi slănina, iar noi am fost mînaţi cu "recrut, înainte, marş!" către un platou de beton unde aveam să ne cunoaştem comandanţii. Am priceput atunci că între "noi" şi "ei" nu există cale de înţelegere şi că ne aşteaptă o adevărată încercare. Ne-au luat în primire nişte fruntaşi absolvenţi de facultate, care făceau doar şase luni de armată şi veniseră înaintea noastră cu vreo cîteva săptămîni. Ne-au explicat nişte reguli pe care nici nu le-am ascultat. Am fost repartizaţi în dormitoare, cîte treizeci în încăperi de vreo 50 de metri pătraţi, iar apoi ne-au trimis la magazie să ne luăm uniforme potrivite, ceea ce a însemnat un adevărat balamuc al cîrpelor. După ce am terminat, ne-au îndrumat la o altă magazie să ne găsim bocanci pe măsură. Se făcuse aproape seară cînd ni s-a ordonat să ne coasem efectele. Nici nu ştiam ce sînt alea. A venit un plutonier să ne împartă petliţe, gulere de plastic, cuci şi centuri cu stema Republicii Socialiste România. Ne-au "distribuit" pijamale kaki şi lenjerie de pînză tot kaki, în timp ce ni se punea în vedere că trebuie să renunţăm la chiloţii şi maiourile pe care le aveam "de la mama de acasă". Ni s-a explicat apoi unde trebuie cusut acel guler de plastic, aşa încît pielea să nu vină în contact cu postavul, ci cu plasticul. Deodată ne-a apărut în faţă perspectiva de a trăi nouă luni cu acel plastic la ceafă. Timp de o oră am fost lăsaţi singuri, să coasem plasticul de postav. Treizeci de băieţi, dintre care cei mai mulţi nu ne cunoşteam deloc între noi, stăteam fiecare pe marginea cîte unui pat şi coseam. Unii încercau să facă haz, alţii aveau lacrimi în ochi. Atunci am auzit fredonat pentru prima dată cîntecul: "Mamă, mamă, unde eşti tu oare, / Bate-mă de vrei, / Da’ vino să mă iei". La ora mesei ne-au adunat din nou afară, în uniforme. Arătam toţi la fel şi peste cîteva minute mîncam toţi varză cu salam prăjit şi pîine cu magiun. După ora stingerii, cînd fiecare se pregătea să se confrunte cu propria depresie, în timp ce-şi căuta o poziţie mai bună în noul pat cu saltea de paie, a izbucnit ca din senin un teribil rîs colectiv. Rîdeam cu toţii pînă la sufocare; pînă ce durerile de burtă au devenit atroce; hohoteam ca demenţii fără motiv; rîdeam apoi fiecare de rîsul necunoscut al celui de alături, iar în scurtele secunde de pauză auzeam rîsetele din alte dormitoare; rîdeau toate plutoanele; rîdea întregul batalion de se cutremurau zidurile unităţii.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Romani la Alba Neagra  Foto Diego Galdino Facebook jpg
„Mergi la muncă!”. Reacțiile virale ale escrocilor prinși cu „alba-neagra” în Londra când un justițiar i-a marcat cu vopsea roșie
Zonele centrale din marile orașe europene sunt adesea locuri în care găști de escroci încearcă să îi înșele pe turiști. Printre cei acuzați sunt și români care organizează jocul „alba-neagra”. Revoltați de activitatea lor, unii localnici aleg să își facă singuri dreptate, încercând să îi alunge.
copii in sala de clasa pixabay jpg
Părinții care sar să-și apere copiii chiar și atunci când aceștia greșesc. Cum ajunge protecția să se transforme în agresivitate
Un conflict între părinții unui elev și un profesor, petrecut într-o școală din Timișoara, a stârnit reacții în mediul online și a readus în discuție relația tot mai tensionată dintre familie și profesori.
spalat vase istock jpg
Cum cureți ușor oalele din fontă emailată. Trucul simplu care te scapă de urmele de arsură
Indiferent de cât de multă grijă avem atunci când gătim, tuturor ni s-a întâmplat să ardem un vas din fontă emailată. Urmele de arsură rămase pe o astfel de suprafață pot fi destul de greu de înlăturat și este important să știm precis cum putem scăpa de această problemă.
sabinevanerp christmas wallpaper 2906458 jpg
Copiii sunt obligați să-și sacrifice propria familie pentru părinții bătrâni? Dilema care a împărțit internetul
Cât de mult sunt datori copiii să se sacrifice pentru părinții ajunși la bătrânețe? Întrebarea a stârnit discuții pe Facebook, după ce un utilizator a prezentat cazul unei persoane vârstnice care nu mai poate locui singură, dar al cărei copil are deja propria familie.
Incendii Spania. FOTO EPA-EFE
Efectul de bumerang al depopulării rurale: De ce ard satele și pădurile Europei
Europa se confruntă cu una dintre cele mai grave sezoane de incendii de vegetație din ultimii ani. Pe lângă temperaturile extreme și secetă, abandonarea terenurilor agricole și lipsa lucrărilor de întreținere a pădurilor contribuie la răspândirea focului.
image png
Povestea celui care a inventat parașuta. Primul test a fost făcut pe propriul câine
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, dezvoltarea baloanelor cu aer cald a deschis noi perspective în domeniul aeronauticii, dar a ridicat și problema coborârii în siguranță de la altitudini mari
contract
Contracte doar la avocat? Ce prevede proiectul care a stârnit controverse
O inițiativă legislativă depusă la Senat propune extinderea activităților rezervate avocaților, inclusiv prin obligativitatea întocmirii de către aceștia a anumitor contracte. Proiectul vizează și actele pentru înființarea și modificarea firmelor, divorțurile cu copii și serviciile oferite online.
Proteste în Belgrad FOTO Profimedia
Alegeri decisive în Serbia: studenții încearcă să-l înlăture de la putere pe Aleksandar Vučić
Peste 6 milioane de alegători din Serbia sunt chemați la urne pe 25 octombrie, pentru alegeri parlamentare decisive, desfășurate pe fondul tulburărilor sociale, al schimbărilor de pe scena politică și al acuzațiilor de nereguli electorale.
cartofi copti cu rozmarin jpeg
Cartofii răciți, mai buni pentru organism decât cei fierbinți? Ce spun specialiștii că se întâmplă cu glicemia dacă nu îi consumi calzi
Cartofii sunt printre cele mai consumate alimente, însă felul în care îi preparăm și îi servim poate influența modul în care organismul procesează carbohidrații pe care îi conțin.