Prea puțin pentru un cal

Publicat în Dilema Veche nr. 788 din 28 martie - 3 aprilie 2019
Atîta pagubă! jpeg

În toiul luptei în care își va pierde viața, Richard al III-lea a rămas fără cal. Istoricii zic că unul dintre fidelii săi i-a oferit unul, dar el a refuzat, continuînd să lupte pedestru. Shake­speare l-a făcut să ceară un cal – să-l ceară cu atîta înverșunare încît era gata să-și dea Regatul pentru unul. Și un amănunt foarte important, important cît toată piesa, adesea uitat în montările moderne: Richard cerea un cal nu ca să fugă, ci ca să lupte în continuare. Cînd Catesby îi oferă un cal ca să se retragă cu el, Richard refuză. Ticălosul avea ceva eroic în el.

Replica aceasta (A horse, a horse! My kingdom for a horse!) este adesea invocată pentru a sugera că sînt împrejurări în care valoarea lucrurilor se răstoarnă dramatic. Ce este un cal comparativ cu un regat întreg, în mod obșnuit? Un nimic. Dar ce este un cal comparativ cu un regat întreg în situația în care se află Richard? Regatul însuși e prea puțin. În această faimoasă replică, cuvîntul „my“ este decisiv. Schimbul regatului pe-un cal are sens doar în jurul axei ultrasubiectivității – „al meu“. Așa că cine poate spune cu mîna pe inimă care este valoarea adevărată, unică, a lucrurilor?

Observ că unul dintre efectele cele mai perverse ale dispariției meseriei de critic de artă în general (fie că e vorba despre critici de artă plastică, critici de teatru, critici muzicali etc.) este că absolut toată lumea scrie critică. Cînd o îndeletnicire ajunge să fie făcută de toată lumea, înseamnă că a dispărut ca profesiune. Pe vremuri, critica era o meserie bine articulată, cu o bună doză de autoritate dobîndită din studiu și exercițiu îndelung. Astăzi, toată lumea e dezinhibată, studiul nu mai contează (ideea că e bine să studiezi înainte de a scrie este de-a dreptul odioasă!), iar experiența e ceva mai degrabă dăunător. Așa că toată lumea face critică. Și se face atît de abundent, încît ai zice că lucrează în sufletul de Facebook al românului un fel de simț al datoriei – trebuie, e de datoria lui să se pronunțe imediat, despre orice, mimînd aerul ritos al criticului de altădată. Asta cînd nu înjură de-a dreptul.

S-a comentat deja destul de mult, s-a „criticat“ mai bine zis, recentul spectacol al Teatrului Bulandra, Richard 3 de Andrei Șerban. O adaptare după celebra piesă Richard al III-lea de Shakespeare. O grămadă de oameni s-au precipitat să descifreze simboluri, să explice ce a vrut să spună regizorul, să semnaleze subtilități, să contextualizeze gesturi, să compare cu alte spectacole. În ceea ce mă privește, mă mărginesc să spun doar atît: a ieșit exact ce a vrut Andrei Șerban. A vrut un spectacol direct conectat la tensiunea politică imediată, un spectacol-apel, un spectacol-manifest. Cea mai bună dovadă că i-a ieșit este că acea parte a societății civile care se opune actualei Puteri a jubilat la această producție, iar acea parte a societății civile care îi detestă pe cei care se opun actualei Puteri (pentru că mi-e greu să cred că mai există cineva care chiar susține actuala Putere) a formulat rezerve. Andrei Șerban s-a așezat clar de-o parte într-o confruntare politică, ceea ce produce vii satisfacții celor pe care îi onorează cu adeziunea sa și mîrîieli, de nu chiar mai mult, celorlalți.

Richard 3, însă, mie îmi ridică întrebări esențiale precum „Ce rost are teatrul astăzi?“. O întrebare deloc teoretică, pentru că ea este imediat complementară întrebării „De ce mă mai duc eu la teatru? Ce mai caut eu acolo?“.

09 a 646x404 5 jpg jpeg

Răspunsul imediat, de copil educat, frumos ca o lozincă bine șlefuită ce strălucește-n soare, ar fi că teatrul spune adevăruri. Dar e prea puțin în ziua de azi. Toate artele și toate media și tot Internetul spun adevăruri. Astăzi, toată lumea spune tot ce se poate spune, așadar este imposibil ca adevărul să fie în afara acestui Babel. În vremurile dictaturii, teatrul chiar era singura formă în care se spuneau adevăruri în contact direct cu un public. În acei ani, o piesă de teatru adevărat făcută era aproape o liturghie. Dar acum, ce mare ispravă să spui adevărul cînd toată lumea îl știe și-l trîmbițează? Revenind la Richard 3, cine nu știe ce fel de om e Liviu Dragnea și ce fel de putere politică ne conduce? Pentru a se spune acest adevăr avem nevoie de o asemenea mobilizare de resurse artistice? De ce ar face un regizor legendar un spectacol pe ideea „Dragnea e cam ca Richard și vă dau două vești proaste: pe de-o parte, toți cei care ne cam conduc au pe dracul în ei și, pe de altă parte, de vină sînteți și voi că oameni ca ei ajung să ne conducă“? Rostul lui Shakespeare în 2019 este să mi-l deslușească pe Dragnea și să-mi spună ceea ce știu deja? De ce, adică, să folosești ditamai textul, căci Richard al III-lea este unul dintre cele mai complexe texte dramatice scrise vreodată, ca să ne spui ceea ce spune toată lumea, pe toate tonurile? În ceea ce mă privește, nu după adevăruri merg eu la teatru. Dimpotrivă, aș zice, mi se pare mult mai convingător argumentul că merg la teatru ca să intru într-o ficțiune.

Atunci, ce rost are teatrul azi? În Richard 3, Andrei Șerban accentuează cu stridența unei baricade apelul la acțiune civică – „Ieșiți, oameni buni, că vi se fură țara!“, pare a striga regizorul prin toții porii spectacolului. Richard 3 este un spectacol care subordonează totul, absolut totul, unui mesaj politic strident. Adesea am avut impresia că am venit la miting, nu la teatru. Știu că exact asta a vrut Andrei Șerban. Dar în gîndul acesta al meu nu e vorba despre el – e vorba despre mine, spectatorul lui.

Mai există și cealaltă motivație: să văd că Shakespeare e actual. Rar am auzit clișeu mai bătătorit decît „Incredibil, ce actual e Shakespeare!“. Poate doar „Incredibil, ce actual e Caragiale!“ să fie mai folosit. Mă grăbesc imediat să precizez că da, așa e, geniile de categoria asta au darul perenității. Dar asta, iarăși, știe toată lumea. E un truism. Mai e cineva care să se mire cînd vede că Shakespeare sau Caragiale sau Cehov se „potrivesc“ uimitor cu situații de viață pe care fiecare le cunoaștem? Cred că e locul potrivit să precizez că sînt dintre cei care cred că clișeele rostesc adevăruri. Am o părere mult mai bună despre clișee decît cei mai mulți oameni. Dar, iarăși mă întreb, nu-i cam puțin și cam simpluț să-mi dovedești actualitatea lui Shakespeare prin aceea că există un fel de Richard al III-lea în personajul zilei de azi, Dragnea? Și nu‑i prea puțin să folosești un text de acest calibru ca să-mi spui că puterea corupe, că oamenii din jur sînt la fel de vinovați ca tiranul, că toți cei care vin la putere seamănă cu toți cei care au fost la putere, că toate mecanismele de putere sînt al fel de periculoase etc.?

Mie acest Richard 3 mi-a folosit enorm pentru că mi-a clarificat de ce merg la teatru. Mai întîi, merg să văd actorii. Prin ei, văd mereu ceva deopotrivă diferit și esențial, văd forme de vitalitate pe care, altfel, nu le‑aș putea vedea. Chiar dacă joacă inadecvat sau fac roluri proaste, actorii mă fascinează. Pînă și eșecul lor mă fascinează. Apoi, merg să văd o piesă pe care, adesea, am citit-o deja – am preferințele mele care mă atrag în sala de teatru întotdeauna, pe de o parte, marii clasici și, pe de altă parte, autorii americani, de la moderni pînă la contemporani. Actori și piese – asta caut eu la teatru. Și privindu-i, nu știu cum se face că deodată mă simt ca un rege gata să-și dea regatul pe-un cal…

Foto: adevarul.ro

O mare invenție – contractul social jpeg
Succesiunea generațiilor în comunitatea academică: Valentin Constantin și Diana Botău
Regimurile dictatoriale și mișcările fundamentaliste s-au asociat într-o ofensivă violentă, propagandistică și armată, împotriva lumii euroatlantice.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Populiștii nu (mai) sînt o excepție
Întrebările despre soarta Uniunii Europene, acuzațiile de extremism și evocarea drobului de sare fascist au devenit aproape un clișeu.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
A conviețui cu imposibilul
Dictatura este un mod de organizare statală în care sfera posibilului tinde spre zero.
Frica lui Putin jpeg
„Scena politică”
Avem impresia că e o lume falsă – o „mascaradă” –, ceva profund neautentic, spre deosebire de lumea economică, de pildă, care e reală.
AFumurescu prel jpg
Vai, săracii, vai, săracii ziariști…
Incredibil, doamnelor și domnilor! Revoltător!
MihaelaSimina jpg
Cea mai frumoasă clădire din Cernăuți
Unul dintre „sporturile” la care istoria este campioană se numește „paradox”.
Iconofobie jpeg
O rugăciune la Bicaz
Nu faptul că încercam să‑l păcălesc pe Dumnezeu mă surprinde, ci dorinţa mea viscerală să trăiesc prostește, un eon întreg, dacă se putea.
„Cu bule“ jpeg
Mesa
Faptul că mesa apare des în dialoguri dovedește că forma îi era familiară publicului din secolul al XIX-lea.
image png
Ce-i rămîne Mariei de făcut?
Întrebările morale cu privire la integritatea academică și presiunea de a se conforma normelor nescrise ale colectivului profesional rămîn deschise.
RNaum taiat jpg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Întoarcerea
Ajunși acasă, avem un fel de „rău de uscat“, cum li se întîmplă marinarilor.
image png
Misterele bugetare
Una din temele importante legate de transformarea sistemului public românesc este cea a „discreției” cu care au avut loc schimbările în administrație.
image png
Inteligența Artificială și ambiția personală
Riscul de a cădea în groapă e mai mare atunci cînd privirea e întotdeauna spre orizont.
image png
Neo-religii
Trăim deci în epoca neo-religiilor. (Asta cît ne vor mai lăsa ele să trăim...)
image png
Note, stări, zile
...Și, dacă ai noroc, ideea revine la tine tocmai cînd gîndești aceste lucruri.
image png
Inamicul public numărul 1
Să ne ferească Dumnezeu să ajungem să decidă opinia publică totul!
image png
Algoritmul istoric al jacardului
N-ai zice că-i vreo legătură. Istoria, însă, o țese subtil.
image png
image png
Toți sîntem puțin luați
Elevii merită un mediu educațional sigur și stimulativ.
image png
Marca urs
Ecourile publicității se sting totuși, în timp, lăsînd în urmă fragmente pitorești, dar efemere.
p 7 Drapelul Partidului Republican din SUA WC jpg
Regula neoliberală a minorității
Nouă însă probabil că ne pasă.
image png
Echipa de fotbal proaspăt calificată la Euro 2024 ar putea deveni chiar bună?
Dacă mai întîrzie puţin se trezesc bătrîni. Ce îi ajută? Nu au viciile generaţiilor trecute.
image png
Jucării și steaguri
Mă tem că aici diferența față de americani nu e doar de formă, ci și de fond.
image png
Despre apartenență: între liniște și îngrijorare
Patriotismul constituțional ar deveni astfel legătura de apartenență care solidarizează comunitatea, pe temeiul libertății.

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic