Poveştile ţăranilor

Femeia s-a oprit lîngă noi ostenită, a lăsat jos cobiliţa pe care o aducea pe umeri de la vreo doi kilometri, şi-a strîns basmaua mai bine sub bărbie şi ne-a abordat, privindu-ne pieziş: "Şedeţi la taclale?". Am mormăit fiecare cîte ceva, pe post de răspuns, eu şi Florin (domnul profesor, cum îi zic oamenii pentru că i-a învăţat pe copiii din sat engleză). Nu prea voiam să ne angajăm într-o discuţie fiindcă aveam de vorbit de-ale noastre. Se pare însă că femeia avea chef să se descarce: "L-aţi văzut pe Sărăcilă mai devreme trecînd pe aici?". "Nu." "A umblat cu calul prin otava mea, arză-l-ar focul de nemernic. Nu ştiu ce să mă mai fac, domnule, omul e rău ca naiba şi îmi face numa’ necazuri. Acum a fost doar cu calul, dar săptămîna trecută a dat ocol cu căruţa peste iarba mea, numai ca să-mi facă în ciudă. E duşman cu toţi vecinii. Zilele trecute mi-a băgat apă cu mizerie de la grajd pe conductă." "Dar de unde ştii că el? Crezi că putea să bage ce vrea el pe conducta publică?" "Ba, bine că nu, păi altfel cum să ajungă noroi pe ţeavă la vacile mele? El e mai sus. Eu sînt femeie, nu mă pot pune cu el, şi bărbatu-meu, care ar putea să-l mai scuture un pic, nu se bagă, e laş." "Nu trebuie să te pui mata cu Sărăcilă, mai ales pe chestia asta cu conducta" - o sfătui Florin. "N-aveţi grijă că nu mă iau singură de el, că cine ştie ce-i mai dă prin cap nerodului. Nu ştiţi, acum doi ani, cum a pus cîinii pe Marioara de-au mîncat-o de vie, biata femeie. A dat vară-mea atunci nişte declaraţii grele împotriva lui. A spus la poliţie tot despre el, că doar el a asmuţit cîinii, nenorocitul. Da’, uite că nu i s-a întîmplat nimic. Nu l-a deranjat nimeni de la casa lui şi face rele în continuare. Acuuma... să vă spun, maică-sa a fost o curvă." "Zăău?". "Daaa... Mi-e ruşine de dumneavoastră să vă zic, că sînteţi domni de la oraş, dar..." "Haide acuma, zi, că n-om muri de ruşine." "Bine, poate nu vă supăraţi pe mine, dar în tinereţe îi auzeam pe bărbaţii din sat că tot ziceau de ea: Lizica p...dă lungă. Tot mereu auzeam aşa, în sus şi-n jos pe dealuri, se lipise vorba asta de ea. Eu nu înţelegeam bine ce va să spună, pînă cînd am văzut-o odată - eram la culesul fînului - că şi-a ridicat fusta, după o claie, să-şi facă nevoile. Am rămas uimită, vă spui drept. Era chiar aşa cum ziceau bărbaţii. Era de-o juma’ de metru, zău. Adică îi pornea de sub buric. N-am mai văzut niciodată aşa ceva." "Ce spui?" "Da, o avea de-o jumate de metru, de-a lungu’ aşa, cam cît o juma’ de coasă." "Păi, şi de unde ştii că era curvă, ce legătură avea cu ce ne spui?" - o întrebă Florin, abia ţinîndu-şi rîsul. "Mi-e şi ruşine zău aşa, de dumneavoastră" - a zis femeia jenată, cu mîna la gură, dar evident nerăbdătoare să destăinuie tot raţionamentul. "N-are nimic lungimea, vai de mine, da’ curios mi s-a părut, vă spun, că ştiau toţi bărbaţii. M-am gîndit că avuseseră toţi de-a face cu ea. Altfel de un’ să ştie?" "Vezi-ţi de treabă, lucrurile astea se află şi de la femei. Uite şi noi acum aflăm de la mata, chiar dacă n-am cunoscut-o pe Lizuca sau Lizica asta, cum îi spui. Şi zici că era mama lui Sărăcilă?" "Da, mamă-sa era ea, iar taică-su, Dumnezeu ştie acum, după ce v-am spus..., dar mai mult ca sigur că era bărbatul ei, că seamănă cu ăsta, şi era şi el criminal, ca fiu-său." "Cum adică?" "Adică şi-a omorît un frate ca să moştenească el toată averea. Aşa-i lumea pe aici. A făcut şi vreo 20 de ani de puşcărie, că l-au prins pînă la urmă, deşi era deştept foc. A mers dimineaţa la casa lui frate-său, după ploaie, prin noroi, cu cizmele lui frate-său, şterpelite de cu seară, a intrat, i-a dat cu ceva în cap, l-a lăsat căzut lîngă sobă să creadă miliţia că a alunecat şi s-a izbit singur şi apoi s-a întors tot prin noroi, dar cu cizmele puse invers şi pe aceleaşi urme ca la venire. Asta ca să se creadă că sînt doar urmele fratelui. După aia nu se ştie cum de-a făcut, a aruncat probabil cizmele peste locul cu noroi înapoi la uşă şi a plecat mai departe desculţ. Vă daţi seama ce deştept era?" "Dar pînă la urmă tot l-au prins..." "Ei, păi a venit miliţie multă, cu cîini şi i-au luat urma. A înfundat puşcăria multă vreme, cum vă zisei, dar n-a recunoscut niciodată crima, nici după ce i-au dat drumul şi cînd mulţi din sat nici nu-l mai cunoşteau. Dar la eliberare nu mai era bărbatul care a fost. A murit repede după aia. Da’, uite, a rămas fiu-său, să facă în continuare necazuri la lume..."