Poveste cu Nobel literar (II)

Publicat în Dilema Veche nr. 738 din 12-18 aprilie 2018
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Ştim, din mărturii ulterioare prăbușirii URSS, că, încă înainte de 1970 și de acordarea premiului Nobel, cazul Soljenițîn se discuta recurent la cel mai înalt nivel, direct în Politburo. Ce facem cu el? – se întrebau liderii sovietelor. Anunțul Academiei Suedeze din octombrie 1970, prin care lumea afla oficial că Soljenițîn a primit Nobelul literar, a fost văzut imediat de Kremlin ca o mare oportunitate de a scăpa de el. I se va permite să meargă la ceremonia de decernare și nu va mai fi primit înapoi. Ducă-se! Doar că Soljenițîn nu era omul care să accepte să fie alungat așa din țara lui. N-a acceptat să plece în lipsa unei asigurări oficiale că va fi primit înapoi.

La Moscova, pe fondul iritării au-to-rităților, care percepeau acordarea acestui premiu unuia ca Soljenițîn drept un act politic ostil pus la cale de CIA și MI6, ambasadorul suedez se simte prins între ciocan și nicovală. Suedia nu vrea nici să strice relația cu Rusia, dar nici să fie criticată în Occident pentru atitudinea ei, așa că diplomatul optează pentru o soluție „diplomatică“: organizează el o ceremonie la Ambasadă, în cadrul căreia lui Soljenițîn i se va înmîna premiul, dar ceremonia va fi privată, fără presă și fără relatări ulterioare. Soljenițîn refuză această variantă – este de acord cu ceremonia de la Ambasada Suediei din Moscova, dar să fie o ceremonie publică, cu presă internațională și discursuri libere. Altfel, spune el, ar fi o umilință. Așa că nu se mai organizează nimic la Moscova. La Stockholm, un scurt mesaj de acceptare a premiului și o rapidă referire la drepturile fundamentale ale omului, venite de la Soljenițîn, vor fi citite în decembrie 1970, la banchetul de acordare a premiului Nobel, în absența laureatului.

Nu trece mult timp și apare în această poveste a Nobelului acordat lui Soljenițîn un personaj care se va dovedi a fi esențial: Stig Fredrikson. Venit la Moscova la începutul anului 1972, pentru a fi corespondent la fața locului al agenției suedeze de știri TT (Tidningarnas Telegrambyrå), Fredrikson avea 27 de ani și, spre deosebire de cei mai mulți compatrioți de-ai săi, nu avea iluzii cu privire la adevărata natură a regimului sovietic. Imediat după ce s-a instalat în noul lui birou, Fredrikson a aflat că secretarul permanent al Academiei Suedeze plănuia să vină el însuși la Moscova ca să-i decerneze premiul Nobel ostracizatului Soljenițîn. Deși trecuse un an de la ceremonia fără laureat de la Stockholm, juriul Nobel nu se dădea bătut: trebuia găsită o cale ca Soljenițîn să primească public laurii celui mai important premiu literar al lumii. Evident, Soljenițîn nu știa prea multe despre această dorință a secretarului Academiei. În acest context, Fredrikson a reușit să afle adresa la care locuia Soljenițîn și s-a dus să-l viziteze pentru a-i spune ce se pune la cale și a-l întreba cum ar vrea să fie ceremonia. Soljenițîn s-a arătat sceptic cu privire la posibilitatea organizării unei asemenea festivități și a avut dreptate – peste cîteva zile, Academia de la Stockholm a fost anunțată că URSS nu acordă viză de intrare secretarului. Cu acea ocazie, Fredrikson și Soljenițîn au stabilit că e bine să se întîlnească regulat, în secret.

De aici începe o aventură demnă de romane polițiste, cu întîlniri prin gări și pasaje subterane, cu semne, parole și coduri, cu soțiile celor doi care își plimbau copiii prin parcuri și, făcîndu-se că îi aranjează, se aplecau una spre cealaltă și pasau mesaje scrise dintr-un cărucior în altul. Totodată, Fredrikson și Soljenițîn au stabilit și un plan de urgență. Obiceiul lor era să se întîlnească clandestin cam o dată pe lună. Data și locul întîlnirii se stabileau de la o întîlnire la următoarea. Totuși, dacă Soljenițîn va simți cumva că se apropie arestarea lui, va suna la biroul TT. Cum secretara biroului moscovit al agenției era sigur agentă KGB și trăgea cu urechea la toate convorbirile telefonice ale suedezilor din agenție, convenția era ca Soljenițîn să pretindă că a greșit numărul – la acea vreme, rețeaua de telefoane de la Moscova era haotică, iar fenomenul „Ați greșit numărul“ era foarte frecvent. Așadar, un telefon greșit nu era deloc suspect. Ei bine, dacă Soljenițîn va suna la telefonul lui Fredrikson din agenție și va pretinde să vorbească cu un anume tovarăș X de la spălătoria Y, i se va spune că a greșit numărul, dar Fredrikson va ști că e semnalul „Urgent, mi se pregătește ceva!“ și va merge de îndată într-un punct de întîlnire deja stabilit, unde Soljenițîn îi va povesti totul.

Începînd cu primăvara lui 1972, relațiile dintre Soljenițîn și tînărul jurnalist suedez devin tot mai apropiate, iar disidentul capătă deplină încredere. Emoționant în această relație este că Fredrikson acceptă că rolul de „cărăuș“ de informații și texte soljenițiene spre Occident implică o restrîngere profesională serioasă. Știe că nu va putea fi el cel care dă lumii ca știre ceea ce va afla de Soljenițîn. Ar fi fost imediat descoperit. Așa că decide să dea mai departe, altor colegi de la agențiile occidentale de știri acreditate la Moscova, informațiile de la Soljenițîn, ca fiind „dintr-o sursă sigură“. Admirabil este că șefii lui Fredrikson de la Stockholm, puși la curent de acesta cu privire la legătura lui cu Soljenițîn, acceptă acest sacrificiu profesional pentru o cauză morală superioară. Mă întreb: cîți ar mai face-o astăzi?

Fredrikson spune că, din aprilie 1972 pînă în februarie 1974, a avut cam douăzeci de întîlniri clandestine cu Soljenițîn, prilej cu care acesta i-a dat diferite texte pe care suedezul le-a scos în Occident. Printre acestea a fost și faimosul discurs de acceptare a Nobelului literar, pe care Soljenițîn l-a scris îndelung, între 1971 și 1972. Un text de nouă pagini care a fost fotografiat pagină cu pagină de Soljenițîn însuși. Cele nouă negative au fost rulate și introduse în nișa de baterii a unui banal aparat de radio cu care Fredrikson a luat avionul spre Suedia. Negativele au fost developate, apoi transcrise și astfel a putut apărea discursul de acceptare în presa internațională, în august 1972. Conducerea URSS a fost furibundă. Evident, după această operațiune, Fredrikson s-a temut să mai scoată alte materiale ale lui Soljenițîn peste graniță, căci se aștepta la o serioasă întărire a supravegherii scriitorului. Totuși, nu l-a putut lăsa pe disident baltă, mai ales că au venit vremuri și mai grele. Astfel, Fredrikson a găsit o altă cale de a scoate textele lui Soljenițîn peste graniță: acestea erau duse de el însuși la Ambasada Norvegiei, care, mult mai curajoasă decît Ambasada Suediei, le scotea spre Oslo cu valiza diplomatică.

O dată reper a acestei povești este septembrie 1973 – atunci a sunat telefonul de pe biroul lui Stig Fredrikson și o voce pe care suedezul a recunoscut-o imediat a întrebat dacă poate să vorbească cu tovarășul X de la spălătoria Y. Restul, săptămîna viitoare.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.