Pot fi prevenite erorile judiciare?

În condițiile democrației constituționale, judecătorul se află într-o poziție privilegiată. El poate căuta adevărul și înfăptui dreptatea fără a deveni el însuși o victimă. Întotdeauna căutarea adevărului și înfăptuirea dreptății sînt acte de libertate. De multe ori, de-a lungul istoriei, libertatea a fost posibilă numai prin sacrificiul suprem, iar martirii au luminat prin libertatea lor calea către adevăr. Din fericire, în regimul politic al democrației constituționale nu mai este nevoie să fii martir pentru a fi liber. Căutînd și descoperind adevărul, înfăptuind dreptatea,  judecătorul își pune în lucru propria libertate și contribuie la asigurarea libertății celorlalți. Gradul de libertate al comunității este direct proporțional cu gradul de adevăr și de dreptate. Dar, ca orice ființă omenească, judecătorul nu se bucură de infailibilitate. Judecata sa nu este scutită de riscul erorii. Judecătorul trebuie să fie el însuși conștient că nu este infailibil, că oricît de bogat și de complex ar fi arsenalul său metodologic și oricît de puternică ar fi virtutea sa morală pentru căutarea și aflarea adevărului, eroarea judiciară nu este exclusă. Știind că nu este infailibil, știind că poate să greșească, judecătorul poate reduce sfera de manifestare a erorii judiciare.

O asemenea atitudine a judecătorului este posibilă printr-o perseverentă stare de veghe a conștiinței morale.

Erorile judiciare săvîrșite fără rea-credință, fără intenția de a comite o nedreptate sînt, în primul rînd, rezultatul comodității intelectuale și morale. Ispita comodității este una dintre cele mai puternice, dar dacă judecătorul se lasă sedus de această ispită, nu mai merge pe drumul aflării adevărului, ci pe cel al ignorării lui. Adevărul nu poate fi descoperit fără acuitatea privirii morale, iar dreptatea ca formă de manifestare a binelui nu este posibilă fără adevăr. Starea de veghe a conștiinței morale și-a găsit o inspirată expresie în Evanghelia după Matei (6, 22-23): „Luminătorul trupului este ochiul; deci dacă ochiul tău este curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care se află-n tine este întuneric, cu atît mai mult întunericul!”. În această expresie a conștiinței morale ca stare de veghe se regăsește atitudinea pe care trebuie să o aibă judecătorul în căutarea sa neobosită pentru aflarea adevărului și înfăptuirea dreptății. Numai pe adevărul faptelor poate fi clădită apoi arhitectura argumentelor pentru aplicarea corectă a legii și pentru înfăptuirea dreptății. Mult mai grave sînt însă erorile judiciare săvîrșite cu vinovăție de către judecător. Corupția nu se oprește la poarta instituțiilor Justiției. Nu este întîmplător că unul dintre motivele de revizuire a hotărîrilor judecătorești, atît în materie civilă, cît și în materie penală, este condamnarea judecătorului pentru o infracțiune privitoare la pricina pe care a soluționat-o. La acest motiv de revizuire se adaugă acela în care judecătorul a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză.

Organizarea procesului judiciar în mai multe etape și sistemul căilor de atac, inclusiv al celor extraordinare, constituie remediile firești pentru corectarea erorilor judiciare, dar mai importante decît aceste remedii sînt mijloacele pentru prevenirea erorilor judiciare. Formarea inițială și formarea continuă a judecătorilor trebuie să asigure atît însușirea metodologiei procedurale și a tehnicilor complementare de căutare și de aflare a adevărului în orice proces, cît și însușirea valorilor și regulilor deontologice specifice, astfel încît conștiința morală ca stare de veghe să aibă un temei solid. Premisa formării profesionale trebuie să fie însă dublată de asumarea de către corpul judecătorilor a valorilor morale ale profesiei. Activitatea de judecată, managementul dosarelor și conducerea judiciară nu epuizează conținutul sferei datoriilor judecătorilor. Ei trebuie să cunoască starea Justiției, să participe la rezolvarea problemelor ridicate de societate și a nemulțumirilor semnalate în legătură cu activitatea judecătorească, să nu se izoleze într-un turn de fildeș, să fie prezenți în viața comunității profesionale, inclusiv prin preocuparea de a preveni săvîrșirea erorilor judiciare.

Iar atunci cînd există atacuri la adresa Justiției, inițiate de grupuri de interese care neagă, direct sau indirect, valorile democrației constituționale și urmăresc destabilizarea ordinii de drept, judecătorii trebuie să găsească o cale de a comunica atît motivele reale ale acestor atacuri, cît și argumentele care sporesc și consolidează credibilitatea Justiției. Dialogul cu societatea este indispensabil pentru realizarea acestor țeluri. Cu atît mai mult corpul magistraților nu trebuie să rămînă pasiv atunci cînd problemele și nemulțumirile apărute în legătură cu activitatea judiciară au o bază reală, fiind generate tocmai de săvîrșirea unor erori judiciare. Instanțele de judecată, Consiliul Superior al Magistraturii, asociațiile judecătorilor trebuie să recepteze aceste nemulțumiri, să le analizeze critic, să găsească soluțiile pentru rezolvarea lor și să comunice aceste soluții astfel încît tensiunile dintre Justiție și societate să fie diminuate și înlăturate. În acest fel, corpul judecătorilor își îndeplinește misiunea de a asigura armonia socială nu numai prin aflarea adevărului și pronunțarea unor soluții drepte în cauzele judecate, ci și printr-o pedagogie judiciară care să consolideze adevărul și dreptatea ca valori împărtășite de întreaga comunitate.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.