Postmaterialismul, butelia și pandemia

Publicat în Dilema Veche nr. 852 din 6 - 12 august 2020
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg

…pentru că pe Statele Unite trebuie să stai cu ochii ca pe butelie. Pentru neștiutori, în comunism, expresia „a sta cu ochii pe X ca pe butelie“ însemna menținerea unei atenții neabătute asupra lui X. Butelia pentru aragaz era un obiect extrem de prețios și de volatil: greu de obținut, ușor de pierdut. Trebuia să intri pe liste lungi de așteptare, iar cînd mașina cu butelii se oprea pentru cinci minute între blocuri cu sute de locatari, nu trebuia ratată cu nici un preț. Mai bine absentai nemotivat de la serviciu. Existau chiar hoți specializați în furtul de butelii. Îți spărgeau casa nu pentru bani sau bijuterii, ci pentru butelie. Fără carte puteai avea parte. Fără butelie, ba.

Ei bine, America e o butelie ce nu trebuie scăpată din ochi, pentru că, de la Alexis de Tocqueville încoace, am văzut cum născocirile americanilor, bune sau rele, sînt preluate, mai mult sau mai puțin distorsionat, în lumea-ntreagă – de la separarea puterilor în stat la iluminatul electric, și de la organizarea campaniilor electorale la Internet. De la consumerism la postmaterialism.

Fenomenul postmaterialismului a fost remarcat de către Ronald Inglehart în The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles Among Western Publics încă din 1977. Pe scurt, politologul argumenta, pe baza unor statistici impresionante, că generațiile tinere din țările dezvoltate pun mai puțin accent decît părinții lor pe bunăstarea materială, alegînd să voteze mai degrabă în funcție de valori ce nu trec, ca să zicem așa, prin stomac. Inglehart explica aceste diferențe prin nivelul de trai din copilărie: dacă vîrstnicii crescuseră în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, cu toate privațiunile aferente, ajungînd în anii ’70 la o bunăstare materială greu de imaginat la sfîrșitul anilor ’40, copiii lor crescuseră în mijlocul acestei bunăstări și-ncepuseră să se plictisească. O găseau meschină, sufocantă. Te poți plictisi și de prea multă ciocolată.

Așa au început în America „războaiele culturale“, întrerupte de perioade de pace din ce în ce mai scurte, la schimburile de ștafetă dintre generații, cînd hippioții își tundeau pletele, se întorceau din ashram-uri și își cumpărau case cochete în suburbii, aidoma părinților. Pentru că generațiile sînt precum indivizii – se revoltă în adolescență și se domolesc la maturitate. Sau cam asta obișnuiau să facă pînă la Internet și la noile media, cînd schimbul dintre generații s-a dat peste cap. La propriu. Dacă pînă nu demult, odată trecută rebeliunea tinereții, adulții își întorceau privirea spre înțelepciunea practică (phronesis) care, în cazurile fericite, vine cu experiența vîrstei (vezi instituția Senatului, în varianta clasică), acum bătrî­nii imită moda tinerilor și își cer scuze pentru neputința de „a ține pasul“. De unde și apetența pentru războaiele de orice fel. Pentru că războaiele sînt apanajul tinereții dînd în clocot.

De bună seamă, de la distanță, toate războaiele arată la fel, iar cele „culturale“ nu fac excepție. De la distanță, cele din anii ’60 seamănă cu cele din 2020. Atunci, ca și acum, de la cuvinte s-a trecut la fapte, și de la schimbul de idei la schimbul de cocteiluri Molotov. Atunci, ca și acum, protestatarii au dat foc la mașini, au spart magazine, au mîzgălit și dărîmat statui. Atunci, ca și acum, poliția a intervenit în forță, cu gaze lacrimogene, bastoane generos împărțite și arestări.

Și-atunci, ca și acum, în mijlocul războiului s-a aflat universitatea. Dacă în „întunecatul“ Ev Mediu, universitățile erau spații „de sanctuar“, precum ambasadele de astăzi, în noile războaie culturale ele au devenit locul de început și de sfîrșit al luptelor de stradă. E doar o altă întoarcere cu susu-n jos. Pînă și termenul „război cultural“ e un oximoron. O contradicție în termeni. Războaiele se poartă despre cultură, nu înlăuntrul acesteia, iar combatanții din ambele tabere pot fi suspectați de multe, mai puțin de un bagaj cultural solid. Dar cînd susții că orice cultură e motivată politic, nu te mai miri că politicul îți intră-n casă, cum se miră acum cele peste 150 de personalități din lumea academică și culturală care au semnat deja faimoasa scrisoare din Harper’s Magazine, îngrijorate de restrîngerea libertății de opinie și de cultura excluderii (cancel culture), sub presiunea politicilor identitare postmaterialiste.

Revoluțiile conservatoare, precum cea britanică din 1688 sau cea americană din 1776, s-au încheiat repede, ca un sughiț după care zici „pardon“ și-ți vezi în continuare de cină. În revoluțiile egalitariene, însă, de la cea Franceză la cele comuniste, odată pornit tăvălugul, lucrurile sînt greu de oprit. Revoluția capătă o logică proprie și scapă de sub controlul inițiatorilor. Radicalii atacă moderații. Iar moderații, de stînga sau de dreapta – nu contează –, pier. Revoluțiile își devorează copiii. Cei 150 au fost, încă de a doua zi, acuzați de conservatorism, rasism, transfobie etc., de către foștii tovarăși de arme ideologice.

E doar una dintre multele dovezi că, văzute de aproape, războaiele culturale din anii ’60 nu mai seamănă defel cu cele de azi. Primele erau războaie „de modă veche“ – între conservatori și liberali. Între „rebeli“ și „establishment“. Acum, rebelii de odinioară au devenit establishment-ul și sînt, la rîndul lor, acuzați de pactul cu diavolul – pe Facebook și pe Instagram sau Twitter, folosind tablete Apple. Atîta doar că marile corporații, de la Apple la Facebook și de la Google la Amazon, sînt „liberale“. Incredibilul s-a produs: consumerismul s-a împăcat cu postmaterialismul, și butelia cu ecologia.

Colac peste pupăză, a venit pandemia care ne poate trimite la bal sau la spital, la propriu, dar mai ales la figurat. În SUA a servit drept catalizator, transformînd războiul „rece“ într-o revoluție culturală „fierbinte“ după modelul inițiat de Mao Zedong în 1966. Mao a scăpat Revoluția Culturală din mînă și povestea s-a încheiat tragic, în primul rînd pentru că ideologia nu ține de foame. O poate – și o face – păcăli pentru o vreme. Dar numai șarpele Ouroboros se poate sătura înghițindu-și la nesfîrșit coada. Oamenii nu pot. Și nici corporațiile. Iar pîrdalnica asta de pandemie, care face să ghioraie mațele, ne poate lăsa fără butelie. Or, fără butelie, revoluția postmaterialistă rămîne și fără carte, și fără parte.

Alin Fumurescu este assistant professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”
În timp ce atenționările de călătorie apar aproape în fiecare zi pentru Grecia, din cauza riscului de incendii forestiere, turiștii românii susțin că vremea e perfectă.
image
Cât ar mai fi avut de trăit Ceaușescu dacă nu era executat. Care era boala ținută la secret a ultimului dictator al României
Nicolae Ceaușescu suferea de mai multe boli grave, spun medici români dar și surse din cadrul CIA. Dacă una dintre afecțiuni ajunsese cunoscută prin intermediul CIA, cealaltă rămâne și astăzi un mister. Se presupune că Ceaușescu nu ar mai fi supraviețuit mult după 1989.
image
Cum ne-a adus manelistul Babasha în atenția lumii întregi. Ce scrie The Independent despre manelele din România
Babasha, cântărețul de manele care a fost huiduit la primul concert susținut de Coldplay, a atras atenția lumii întregi, publicațiile străine relatând evenimentul, și afirmând că reacția publicului ar reaprinde „dezbaterea despre rasism din România”.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.