Popicari în lumea bowling-ului
De-a lungul timpului, popicarii din România au cîştigat individual şi în echipă o mulţime de medalii la campionatele mondiale şi europene. Cum mai supravieţuiesc faimoşii popicari români în lumea bowling-ului?
Cu bere şi esprit de corps, cred. Oamenii ăştia trăiesc o dramă permanentă, care-i strînge în ei înşişi: au cele mai multe victorii din istoria sportului omenesc, dar nu-i bagă nimeni în seamă. Din cînd în cînd, fascinaţi de frumuseţea unei lumi secrete, cum ar cînta Peter Gabriel, jurnalişti loviţi cu leuca excentrismului se îndrăgostesc de această ocupaţie comunală şi purced la un forcing redacţional, pe măsura lipsei de interes a confraţilor şi publicului. Dar nu-s de condamnat, aşa cum nu trebuie să se întîmple nici cu cei care colecţionează elefanţi de porţelan sau „biscuiţi“ de pus sub halba de bere. Pasiunile nu se discută, cu atît mai puţin cu cît sînt mai decolate de la mainstream, acolo unde, cucu!, stă bowling-ul. Care-i diferenţa?
A bowling-ului e mai mare. Bila adică. Şi prezintă găuri. Şi vine la pachet cu pantofi fancy. E trendy, carevasăzică. Sună american. Popice, scuzaţi, sună amărăştean. O disciplină de clubberi contra uneia proletare, ghiciţi cine cîştigă. Dar popicele nu vor fi doborîte… adică vor fi… ce vreau să zic… în fine, cetăţenii rămîn în picioare, popicarii şi popicăresele, doamnele acelea cu şorturi mulate, mereu filmate din acel unghi fantezist. Anumite comunităţi nu vor evolua sau involua (ce naiba vreau să zic?) pînă la nivelul bowling-ului. Cam asta.
