Politica fotbalului feminin

Pe cît de obişnuiţi sîntem cu fotbalul masculin (împătimiţi sau scîrbiţi, iubitori şi fani sau decepţionaţi şi sătui) pe atît de uimiţi şi de nepregătiţi sîntem în faţa aceluiaşi joc, atunci cînd e practicat de femei. Pe cît de populară e prima variantă, pe atît de neobişnuită (dacă nu de-a dreptul ciudată) pare cea de-a doua. Ca să nu mai vorbim de echipele care domină fotbalul feminin la nivel mondial în ultima vreme: nici mai mult nici mai puţin decît Statele Unite şi Coreea de Nord (un fel de F.C. Capitalismul contra F.C. Comunismul). Acum o lună, Coreea de Nord a învins Statele Unite în finala cupei mondiale la categoria U 17 (sub 17 ani), iar la sfîrşitul săptămînii trecute, americancele şi-au luat revanşa (cu 2-1) în finala cupei mondiale U 20 (sub 20 de ani). Parcă nicăieri cele două ţări nu s-au mai confruntat aşa de direct. Germania şi Franţa au ieşit pe locurile 3 şi 4. Meciurile ultimei competiţii, desfăşurate în Chile, au fost transmise în direct la Eurosport. Am descoperit acest spectacol din întîmplare (zapînd) şi am făcut efortul de a trece peste primul moment în care îţi spui că aşa ceva nu e de urmărit. Privind ce pot face 22 de fete sub 20 de ani, lăsate singure pe un teren de fotbal de 100 de metri, m-au încercat sentimente amestecate. Cînd ai întipărite în minte imaginile din Liga Campionilor Europeni la bărbaţi, prima impresie, pe care ţi-o fac fetele, este aceea de neîndemînare (sau de neîndepiedare). Căratul balonului pe gazon e oarecum stîngaci, parcă ar fi vorba de o grea minge medicinală, iar vocile ascuţite care răzbat din teren seamănă deseori a strigăte de disperare. Pentru trimiterea unei pase de-a latul terenului, jucătoarele se pregătesc şi lovesc de parcă ar vrea să şuteze mingea peste întreaga tribună. Şuturile la poartă sînt boltite şi, dacă reuşesc să se apropie de înălţimea barei de sus se transformă aproape sigur în gol pentru că portăriţele (destul de scunde) nu mai reuşesc să le prindă. E şi motivul pentru care poţi vedea goluri de-a dreptul incredibile. Atacantele, nemarcate strict, ajung în situaţii de necrezut şi pot rata incredibil. Autogolurile sînt la ordinea zilei, şi nici golurile din off-side nu sînt rare. Germania, de exemplu, ocupanta locului 3, a fost de-a dreptul specialistă în autogoluri şi în gafe de portar. Cînd sînt reuşite, săriturile însoţite de lovituri de cap stîrnesc, pur şi simplu, ovaţiile tribunelor... pentru că de obicei asemenea execuţii sînt greoaie iar mai desele contacte eşuate dintre minge şi capul cîte unei domnişoare smulg spectatorilor oftaturi de milă. Combinaţiile sînt lente iar pasele n-au prea mare viteză, motiv pentru care jucătoarele reuşesc să le şi prindă. Dincolo însă de toate aceste observaţii, ce pot fi considerate de-a dreptul misogine şi culese de prin galeriile fotbalului masculin, trebuie recunoscut şi farmecul absolut special al variantei feminine. Intrările dure în picioarele adversarei sînt foarte rare, chiar şi în tensiunea unei finale de campionat mondial U 20. Intenţia de a faulta e aproape neîntîlnită. O atacantă insistentă e mai degrabă lăsată să treacă spre poartă, decît să fie faultată. E motivul pentru care de multe ori jucătoarele mai tehnice trec graţios şi printre cîteva apărătoare. În cele vreo patru-cinci meciuri pe care le-am urmărit, n-am văzut nici măcar o dată vreo fotbalistă care să se tăvălească pe jos, aşa cum se întîmplă mereu la bărbaţi. Le-am văzut şchiopătînd şi strîngînd din dinţi de durere, dar nu tăvălindu-se cu ochii după arbitru. Deposedările şi driblingurile, cu cîteva generaţii în urma celor folosite de bărbaţi, sînt desprinse parcă din fermecătoarea epocă romantică a fotbalului masculin. Mai mult sau mai puţin intenţionat pot apărea şi mingi de urmărire (un fel de baloane) ca la rugby. Jocul fetelor e entuziast şi pitoresc, departe de uriaşa afacere a celui masculin. Nu pare profesionalism rodat şi mercantil, ci mai degrabă o joacă asemănătoare celei a copiilor din curtea şcolii. Iar adversare din ţări cu relaţii politice cît se poate de tensionate (nord coreencele cu părul tăiat băieţeşte şi americancele cu lungile lor cosiţe) pot disputa meciuri în deplin fair-play (chiar dacă în final n-au făcut schimb de tricouri).