Pisicile de la Palatul de Iarnă
În 1745, împărăteasa Elisabeta a Rusiei a decretat de la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg: ◊Cele mai mari și mai neînfricate pisici din Kazan, bune de prins șoareci, să fie aduse la Curtea Imperială, alături de cineva care să le îngrijească și să le hrănească“. Tatăl Elisabetei, Petru cel Mare, ordonase cu ani înainte ca cetățenii să aibă pisici în hambare pentru intimidarea rozătoarelor.
Vremuri complicate, soluții simple.
Desigur că ordinul împărătesei a fost îndeplinit și la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg au fost aduse pisicile cerute, cu toate calitățile solicitate. Felinele făceau o treabă excelentă păzind de șoareci subsolurile palatului. Și au continuat să o facă.
Împărăteasa Ecaterina cea Mare pare-se că nu era mare iubitoare de pisici, le tolera, cel mult le simpatiza, dar pe alese. Avea două rase preferate: Albastru de Rusia și Angora albă. Oricum ar fi fost, împărăteasa avea nevoie mare de pisici la Palat, mai mult poate decît predecesorii ei, întrucît avea mai multe de protejat de posibila intervenție nefastă a rozătoarelor. ◊Tablourile mele sînt admirate doar de mine și de șoareci“, i-a scris odată lui Diderot. Ecaterina cea Mare este prima care a adus arta (europeană) în Palatul de Iarnă. A organizat un muzeu al curții imperiale într-un spațiu de lîngă Palat, numit Micul Ermitaj, unde era expusă o amplă galerie de artă. Pe lîngă acesta, exista și o colecție privată în incinta reședinței imperiale, care a devenit disponibilă pentru public din 1852, sub țarul Nicolae I. Cert este că valoroasele opere de artă trebuiau apărate, așa că pisicile au devenit ◊gardienii galeriilor“, după cum le spunea chiar suverana.
De-a lungul anilor, pînă astăzi, ◊garda felină“ a rămas prezentă la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg (unde se află acum Muzeul Ermitaj) aproape fără întrerupere, singura excepție fiind perioada asediului Leningradului (denumirea orașului Sankt Petersburg în perioada sovietică) din cel de-al Doilea Război Mondial. Atunci, pisicile din întreg orașul au dispărut complet. De foame, probabil. Autoritățile sovietice au apelat la regiunile mai puțin afectate de conflict pentru a cere noi ◊trupe“ de feline. Cinci mii de pisici siberiene au sosit în Leningrad în 1943. Nu-i exclus ca în prezent la Muzeul Ermitaj să fie vreo urmașă felină din acele vremuri, printre cele aproximativ cincizeci de pisici care păzesc instituția de posibili prădători. Acestea sînt hrănite, îngrijite, au medici veterinari la dispoziție și chiar un... secretar de presă dedicat.
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.
