Piranesi la MNAR

Publicat în Dilema Veche nr. 876 din 21 - 27 ianuarie 2021
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Acum vreo șapte ani, într-o splendidă zi de primăvară, cu cer înalt și azuriu, inundată de lumină proaspătă, eram într-o încăpere a muzeului Scharf-Gerstenberg din Berlin înconjurat de 16 gravuri cum nu mai văzusem. Venisem special de la București să le văd. Știam că voi fi surprins, dar, vorba aceea, nici chiar așa! Încăperea muzeală era mică, așa că gravurile epuizau tot spațiul de expunere. Și, chiar de-ar fi fost altfel, nimic nu ar fi putut să mai stea lîngă ele. Căci ele lichidau cu forța lor dantescă însăși ziua primăvăratecă de afară. Vedeam cele 16 desene din ciclul „Carceri d’Invenzione” de Giovanni Battista Piranesi (1720-1778). Ele reprezintă spații carcerale produse de închipuirea exaltată a artistului. Se zice că Piranesi le-a desenat la 24 de ani, într-un moment de acută morbiditate, sub chinul unei febre puternice, așa că sînt unanim considerate drept halucinații ale unui inconștient răscolit. Poate de aceea modernii, mari amatori de freudism și de suprarealism, le privesc încîntați ca antemergătoare. De altfel, titlul dat acestui ciclul este ambiguu, „Carceri d’Invenzione” putînd însemna și închisori imaginare, așa cum se traduce cel mai frecvent, dar și închisori ale imaginației. Această ambiguitate face deliciul amatorilor de introspecții în obscuritatea sinelui. Fără să spun că cea de-a doua traducere ar face mai degrabă dreptate gravurilor lui Piranesi, totuși este evident că lectura deschisă astfel se susține. Faptul că în toate planșele „Închisorilor” spațiile sînt închise și că imaginarul, oricît de bogat sau de extravagant, se dezvoltă într-un interior fără ieșire ne duce aproape de ideea închiderii fatale a imaginației. Oricît ar fi de explozivă și de dezinhibată, imaginația are limite!

Gravurile „Închisorilor” prezintă structuri arhitecturale fantastice, subterane și lugubre, dar mărețe și perfect plauzibile în același timp, astfel că ceea ce se stîrnește în privitor nu este frica propriu zisă, ci acel tremendum jungian. Arhitectul din Piranesi nu a permis artistului să fabuleze pînă dincolo de rigorile rezistenței. Zidurile, coloanele, arcadele, grinzile, scările, balustradele, pasarelele, podețurile și porțile ce se pot mișca prin acțiunea unor scripeți, lanțuri, pîrghii și contragreutăți, belciuge enorme și roți dințate cuprinse în mecanisme uriașe indică un spațiu care nu iese de sub controlul calculului geometric, ingineresc. Imaginația erupe respectînd regulile arhitecturii. N-aș spune că se simte vreo reflecție de ordin moral ori teologic – aici nu deținuții sînt importanți (de altfel, ei nici nu se prea văd, abia ici-colo cîte o siluetă trudind), ci închisoarea în sine. Ea, închisoarea, este capodopera.

Am reîntîlnit cîteva dintre aceste desene în expoziția Piranesi („Arhitecturi și fantasme”) de la Muzeul Național de Artă. Organizată pentru a marca 300 de ani de la nașterea artistului, expoziția este, fără nici o exagerare, un mare eveniment cultural. În 39 de planșe, demersul expozițional atinge trei cicluri majore din arta lui Piranesi: pe lîngă „Carceri d’Invenzione”, „Grotteschi” și „Vedutte di Roma”.

Giovanni Battista Piranesi a avut un destin artistic unic – poate or mai fi și altele asemănătoare, dar eu nu mai cunosc. În general, dacă contemporanii și generația imediat următoare unui artist nu dau multe parale pe el, șansele lui de a sfida uitarea sînt, practic, zero. Mai mult, dacă după două generații artistul este, totuși, descoperit, dar renumele său nu poate trece de cercul strîmt al unor snobi sofisticați, iarăși, șansa lui de a rămîne în memoria colectivă este minimă. Și, totuși, cu Piranesi s-a întîmplat altfel. În vremea lui și imediat după aceea, a fost socotit un artist de rang secund. Totuși, la multe decenii după ce a murit, au apărut admiratori precum De Quincey, Coleridge, de Musset, Victor Hugo, Baudelaire, Th. Gautier, Mallarmé. S-a dezvoltat un mic cult al lui Piranesi, dar acesta a rămas închis, elitist, consumat de insiders, de connoisseurs. Nici chiar la jumătatea secolului XX numele Piranesi nu spunea multe, de vreme ce, într-o lucrare considerată de referință pentru introducerea în istoria artelor, precum voluminoasa The History of Art a lui E.H. Gombrich, apărută în 1950, nu este pomenit nici măcar o dată.

Și totuși, în anii ’80-’90 ai secolului trecut, gloria lui Piranesi ajunge la cote legendare. Astăzi, este considerat cel mai important gravor al secolului al XVIII-lea și, nu pentru puțini, chiar cel mai important desenator al vremii sale, superior lui Tiepolo, care i-a fost mentor o perioadă, sau chiar lui Goya, care era cu 20 de ani mai tînăr și alături de care este, astăzi, plasat adesea în expoziții. Numele lui Piranesi a explodat pur și simplu în spațiul culturii generale odată cu eseul lui Marguerite Yourcenar din 1962. În 1996, Editura Humanitas a publicat acest eseu în admirabila traducere a lui Petru Creția, într-un volum care a purtat chiar titlul său: Creierul negru al lui Piranesi. Titlul reproduce primul vers dintr-un fragment de poem din 1856 al lui Victor Hugo, în care sînt evocate, în stilul „Epigonii”, mari personalități devenite mituri precum Mozart, Beethoven, Gluck, Pergolesi ș.a. Printre ei se găsește și Piranesi, la care Hugo se referă astfel: „Le noir cerveau de Piranèse / Est une béante fournaise / Où se mêlent l’arche et le ciel, / L’escalier, la tour, la colonne ; / Où croît, monte, s’enfle et bouillonne / L’incommensurable Babel”.

Născut la Veneția, Piranesi urmează de foarte tînăr ucenicia în gravură, dar și studii de arhitectură. Yourcenar va spune că acesta a și fost marele său avantaj comparativ – a putut gîndi gravura ca un arhitect. De fapt, Piranesi a fost mereu la mijloc. Se spune că a fost eliminat dintr-un atelier de gravură unde ucenicea pe motiv că era „prea pictor”, ceea ce, să recunoaștem, pentru un gravor e mai degrabă o problemă decît un avantaj. Cum Veneția vremii sale se ofilea și comenzile se împuținau, Piranesi s-a mutat la Roma, oraș de care s-a îndrăgostit definitiv, căruia i s-a dedicat cu impresionantă loialitate artistică și de a cărui istorie va rămîne legat pentru totdeauna. Este autorul a sute de vedutte (vederi) reprezentînd colțuri din Roma, aproape în totalitate ruine. Mai mult de o duzină dintre ele pot fi admirate în expoziția de la MNAR. La Roma, unde a sosit pe cînd avea 20 de ani, Piranesi va opta pentru tehnica acvaforte, în care va lucra pînă la sfîrșitul vieții.

Putem, desigur, să-l comparăm cu alți mari autori de vedutte și, din multe motive, Canaletto e primul care vine în minte (expoziția ne îndeamnă, de altfel, s-o facem), dar nu îmi dau seama ce folos am scoate de aici. Mie mi se pare mai important să observăm că, în vremea de glorie a rococo-ului, Piranesi caută în umbrele trecutului îndepărtat. Nu-mi pot reprima impresia că artistul fuge deliberat de contextul vremii sale. Exuberanța prezentului său îi repugnă, iar efuziunile în curbe generoase, solare, aurite ale contemporanilor decoratori nu îi spuneau nimic. Ruinele sînt, la el, nu doar forme de memorie, nu doar surse de melancolie, nu doar porți de incursiune într-un trecut glorios, ci declarații despre condiția umană. Yourcenar observă că oamenii prezenți în lucrările lui sînt „microscopici”, detectabili cu lupa, în vreme ce construcțiile, fie ele ruine sau nu, sînt enorme. Trăim zi de zi printre ruine (nu mă refer doar la ziduri și clădiri!) care, fie că le băgăm de seamă ori nu, induc în viețile noastre un continuu farmec ofilit, un neterminat suspin „ce-am fost și ce-am ajuns”, un gînd îmbătrînit, de Eccleziast. Piranesi e artistul lor.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.