„Piaţa Victoria“
Vorbind despre traseul pe care urmau să-l parcurgă participanţii la defilarea militară din 1 Decembrie, un reporter de televiziune a pomenit, ca reper final, Piaţa Victoria. Formula de desemnare – stridentă şi supărătoare pentru mulţi vorbitori de română şi diferită de cea oficială (Piaţa Victoriei) – e un indiciu al tendinţei de simplificare a flexiunii, manifestate de mai multă vreme în toponimie. S-a observat de acum cîteva decenii că denumirile de locuri (oraşe, străzi, pieţe) compuse dintr-un termen generic şi o specificare în genitiv tind să devină invariabile în cel de-al doilea component, cu genitivul înlocuit de nominativ. Tendinţa de pierdere a flexiunii în formulele de identificare este de fapt mai generală: şi alte specificări sînt folosite ca un fel de adjective invariabile, diferenţiind cît mai mult denumirea unei instituţii de cuvîntul comun care îi stă la bază: cititorii Adevărul (în loc de cititorii Adevărului), reporterii Realitatea (în loc de reporterii Realităţii) etc.
În toponimia bucureşteană, schimbări de acest tip s-au produs mai de mult: sînt curente formele Calea Dorobanţi sau Calea Călăraşi în loc de Calea Dorobanţilor, Calea Călăraşilor. Tendinţa a fost observată de Al. Graur (de exemplu, în Nume de locuri, 1972: 99). Evident, una dintre cauzele simplificării este comoditatea vorbitorilor, care preferă denumiri mai simple (Călăraşilor are două silabe în plus faţă de Călăraşi); cred că importantă este însă mai ales percepţia modificatorului denominativ ca un simplu nume, ca o etichetă invariabilă şi arbitrară. Cercetătorii toponimiei urbane descriu diferenţa dintre denumirile motivate şi cele arbitrare; Adrian Rezeanu, în Toponimie bucureşteană (2003), dovedeşte statistic pierderea treptată a denumirilor motivate (după locul de practicare a unei meserii, după destinaţie, după repere proprii) şi introducerea tot mai masivă a celor arbitrare.
Cred că simplificarea flexiunii se produce în primul rînd acolo unde nu există o motivaţie evidentă, acolo unde cuvîntul în genitiv apare ca un nume arbitrar. S-ar explica astfel de ce s-au răspîndit foarte uşor denumirile Calea Dorobanţi şi Piaţa Dorobanţi (în cazul cărora vorbitorul nu stabileşte o legătură între loc şi ostaşii omagiaţi), dar nu am auzit (încă?) să se vorbească de Piaţa Universitatea în loc de Piaţa Universităţii (în care reperul din denumire e vizibil şi foarte cunoscut). Tendinţa de înlocuire a genitivului poate fi explicată şi prin presiunea numelor propriu-zise, a denumirilor arbitrare în nominativ, produse prin atribuirea unei nume propriu (în diverse epoci): Şoseaua Bonaparte, Piaţa Charles de Gaulle, Strada Maria Rosetti, Bulevardul Dacia etc.
Chiar dacă termenii arbitrari trec mai uşor de la genitiv la nominativ, modificarea nu este inevitabilă. Există toponime urbane construite cu genitivul foarte rezistente – Piaţa Unirii, Piaţa Iancului, Bulevardul Aviatorilor –, dovadă fiind chiar folosirea formei de genitiv în lipsa substantivului regent: la Unirii, lîngă Iancului, pe Aviatorilor…
În alte limbi romanice construcţia cu prepoziţie şi articol – echivalentul genitivului românesc – e foarte stabilă: Place de la Concorde din Paris nu devine Place Concorde (din cîte ştiu şi din cîte poate indica şi o căutare în Internet) decît cel mult în adresele web abreviate; Piazza del Popolo din Roma nu e numită mai pe scurt Piazza Popolo. În schimb, modelele denominative din engleză pot încuraja construcţiile juxtapuse: Piaţa Victoriei din Bucureşti devine, în traducerea în engleză din Wikipedia, Victory Square.
Utilizările formulei Piaţa Victoria nu sînt foarte numeroase, dar le putem ilustra, dincolo de exemplul de la început, şi prin alte citate recente: „Miting în piaţa Victoria“ (România liberă online, 7.12. 2013); „noul pavilion din Piaţa Victoria“ (a1.ro, 22.08.2010); „pe B-dul Lascăr Catargiu pînă în Piaţa Victoria, cu finalizarea traseului în Piaţa George Enescu“ (mediafax.ro, 28.07.2016). În cazul dat, e posibil ca la transformarea accidentală a denumirii să fi contribuit şi frecvenţa cu care apare în ultima vreme indicarea sediului guvernului prin formula Palatul Victoria. Mai mult, aceasta a devenit o formulă curentă de desemnare metonimică a guvernului, destul de frecventă în stilul jurnalistic: „Lupta pentru Palatul Victoria“ (stirileprotv.ro); „Dosarul Microsoft 2 a ajuns la Palatul Victoria“ (libertatea.ro) etc.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
Foto: wikimedia commons
