Performanțe sportive

Publicat în Dilema Veche nr. 775 din 27 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019
Un sport la Răsărit jpeg

Cu ce performanțe sportive se mai laudă România în 2018?

Aşa, repede, putem vorbi despre Halep, care e deasupra sportului românesc. Cea mai recentă dovadă: hernia ei de disc a fost între cele mai comentate boli care au lovit poporul român. Simona a stat tot anul pe acoperişul lumii ei, privind eternitatea. Chestiunea care face diferenţa în cazul sportului ei, spre deosebire de altele, perfect onorabile, e că tenisul e în prima linie ca importanţă planetară. Tot aici e remarcabilă ascensiunea Mihaelei Buzărnescu, care, printre urlete, suduieli şi certuri epocale cu propriul sine, a avansat la un moment dat din străfundurile clasamentului pînă pe locul 20 mondial. În rest, se zbat să ţină speranţa sus canotajul, tenisul de masă, handbalul de fete, cu naţionala, cu CSM şi SCM (ştiu, sună derutant) la primăriile Bucureşti şi Craiova, dar flacăra pare tot mai slabă. Sportul a devenit un moft în această ţară care are treburi mai importante. Plîngem mult pe laurii veştejiţi, apoi ne ştergem lacrimile şi mergem la una mică. Păcat că nu exista sport pe vremea lui Caragiale, măcar de nişte schiţe şi-ar fi găsit timp venerabilul. Deşi nu ştiu dacă s-ar fi încumetat să rîdă de povestea din judo, acolo unde mărturiile mai multor sportive despre agresiunile unui antrenor cu mari performanţe au creat două reacţii distincte. Cei care s-au îngrozit şi cei care s-au indignat la adresa celor care s-au îngrozit. Cu ce performanţe ne lăudăm? Cred că trebuie să ne „lăudăm“ şi cu acestea. Şi cu altele bine îngropate sub soclul marilor victorii. De fapt, drama aceasta nu e doar a celor cărora li s-au înmuiat oasele în procesul de instruire, ci a sportului întreg. Dincolo de ei, el e cel molestat. Incapacitatea unei părţi a corpului de tehnicieni de a se reforma, de a pricepe că educaţia se poate face şi altfel, cum e la alţii, e un capăt de drum, nu duce nicăieri. A acoperi această situaţie, cum văd că face COSR-ul, înseamnă a vrea răul sportului, pentru că lumea merge în altă direcţie. Poate că asta ar trebui să le fie o vreme ţinta: înainte de medalii să cîştige minţi şi suflete. Altfel le vor pierde pe toate.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Camioane aprovizionare FOTO EPA-EFE
Haosul TollRo, nerezolvat la o săptămână de la lansare. Transportatorii cer prelungirea perioadei fără sancțiuni
TollRo continuă să aibă probleme la o săptămână de la intrarea în vigoare. În primele zile au fost raportate blocaje la accesarea conturilor, dificultăți la efectuarea plăților și la emiterea tichetelor de rută, erori privind calcularea tarifelor și probleme de comunicare între sistemele informatice
Woody Harrelson jpg
Cum prepari supa preferată a lui Woody Harrelson. Rețeta are doar 4 ingrediente simple
Cum prepară Woody Harrelson supa de cartofi cu doar patru ingrediente. Rețeta rapidă de care ai nevoie în această toamnă
Jean Paul Sartre jpg
De ce Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel. Decizia care a împărțit lumea între admirație și ironie
Jean-Paul Sartre a făcut în 1964 un gest rămas în istoria literaturii: a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură.
George Simion FB george Simion jpg
George Simion spune că există preocupări pentru a fi „potoliți cei de la AUR”: „Mai avem puţin şi ajungem să guvernăm singuri”
George Simion, liderul AUR, a declarat marți seară că formațiunea pe care o conduce se apropie de momentul preluării guvernării și susține că este doar „o problemă de timp” până când partidul va ajunge la putere.
Militanti Hamas iau parte la asaltul din Israel FOTO Profimedia jpg
7 Octombrie: Trei ani de la cea mai sângeroasă zi din istoria recentă a Israelului. Atacul Hamas care a șocat lumea a curmat 1.200 de vieți
Se împlinesc 3 ani de la 7 octombrie 2023, când Hamas intra peste locuitorii kibuțurilor de la linia de demarcaţie cu Fâşia Gaza măcelărindu-i pe israelieni. Tot pe 7 octombrie s-a născut dictatorul Vladimir Putin, iar James Cook a descoperit Noua Zeelandă.
Flavia Mihășan, vacanță în 4 la Disneyland! Ea și fostul partener de viață și-au dus copiii la distracție!
Flavia Mihășan, primele imagini după operația la nas! Cum arată la 3 săptămâni de la intervenție: „Respir mai bine ca niciodată”
Flavia Mihășan a trecut printr-o intervenție chirurgicală la nivelul nasului în urmă cu aproximativ trei săptămâni, după ce ani la rând s-a confruntat cu probleme de sănătate. Vedeta a decis, în cele din urmă, să urmeze sfatul medicilor și să rezolve deviația de sept și problemele la nivelul valvei
image png
Cine este angajatul TVR care a apărut la serviciu cu un Porsche. Șefa interimară a televiziunii publice a criticat situația: „Too much is too much”
Un moment petrecut în direct la TVR 2 a generat controverse: un angajat al instituției a fost surprins ajungând la televiziunea publică la volanul unui Porsche, în timpul emisiunii „Poarta Pangrati”, moderată de Marina Almășan, potrivit Click!.
volan masina sofer1 jpg
Un singur kilometru poate face diferența pentru șoferi: ce trebuie să știi despre „regula celor 1.000 de metri” și contestarea amenzii
Șoferii români care știu că vor urma să conducă în afara țării, mai ales în țări precum Italia, trebuie să fie foarte atenți la regulile de circulație locale. La fel de important este să cunoască modul în care autoritățile italiene montează dispozitivele de măsurare a vitezei.
Donald Trump FOTO AFP
Trump analizează cererea Lituaniei privind o bază militară americană permanentă: „Sunt prieteni de-ai mei. Vom lua cu siguranță în considerare”
Președintele Donald Trump a afirmat că administrația sa va analiza solicitarea Lituaniei privind înființarea unei baze militare americane permanente pe teritoriul țării baltice, după ce guvernul de la Vilnius și-a exprimat disponibilitatea de a suporta integral costurile proiectului.