Pedalînd în gol

De curînd, o organizaţie care se numeşte Forul Ortodox Român a luat atitudine împotriva introducerii actelor electronice în România. Argumentele din comunicatul lansat de FOR nu sînt, în general, de ordin religios. Organizaţia invocă necesitatea respectării libertăţilor civice şi riscurile prin care documente electronice ar putea crea „premisele unui sistem totalitar de supraveghere şi control al persoanei umane“. Comunicatul cheamă la solidaritate împotriva acestor măsuri şi face apel la preşedinte şi la instituţiile guvernamentale să oprească introducerea oricărui document electronic de identitate. Indiferent ce hram poartă acest FOR apărut în urmă cu vreo doi ani, e destul de evident că printr-un astfel de comunicat el nu face altceva decît să încerce să pună într-un ambalaj civic tehnnofobiile unor bigoţi. Ştim bine că, în ultima vreme, o parte mai ignorantă a clerului, precum şi a credincioşilor laici a prins a se teme de cipurile din buletin, de codurile de bare pentru preţ sau, pur şi simplu, de cifra 666. Frica lor nu e de natură civică, n-are legătură cu democraţia ci mai degrabă cu prostia. Iar o organizaţie ortodoxă luminată ar putea prelua misiunea de a combate asemenea idei întunecate din mintea credincioşilor şi ar mai avea şi multe alte lucruri de făcut. De exemplu, să lupte pentru restaurarea bisericilor vechi şi valoroase într-o perioadă în care biserici noi şi urîte se construiesc cu nemiluita, să combată corupţia care atinge prea mulţi ierarhi şi preoţi de rînd sau să militeze pentru o implicare socială mai mare din partea Bisericii. Dar se pare că e mai greu să te lupţi cu adevăraţii diavoli din societate decît cu închipuiţii draci electronici. Păzitorii ortodoxiei nu par supăraţi de faptul că la nivel popular religia aproape că s-a preschimbat într-un ghem de superstiţii, că false credinţe şi obiceiuri stupide sînt mai puternice decît adevăratele dogme. În schimb, îi îngrijorează posibilitatea instaurării totalitarismului prin cipurile electronice.

Tot aşa, în urmă cu cîţiva ani, activiştii Green Peace au încercat să creeze valuri căutînd porumb modificat genetic în Insula Mare a Brăilei. Ecologiştii au mobilizat atunci în număr mare efective de poliţie şi jandarmi, inspectori şi instituţii de control. Părea că organismele modificate genetic ar fi devenit peste noapte cea mai gravă ameninţare ecologică la adresa României. Asta în condiţiile în care Bucureştiul a rămas ultima capitală europeană fără o staţie de epurare a apelor uzate şi care varsă în Dîmboviţa toate mizeriile a trei milioane de locuitori şi într-o ţară în care încă există sute de halde de steril neecologizate, nenumărate iazuri de decantare care pot genera accidente similare celui petrecut recent în Ungaria, mulţimi de gropi de gunoi fără vreo legătură cu normele de mediu şi o densitate inegalabilă de peturi aruncate prin văi munţi şi cîmpii.

La rîndul lor, ONG-uri cu misiuni civice şi care pot fi considerate cît se poate de serioase, au căzut astă vară în capcana de  a lua atitudine împotriva hotărîrii Curţii Constituţionale care considera că legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate e neconstituţională. Au creat o situaţie din care nu se mai înţelege ce fel de stat vor aceste organizaţii să construim în România. Un stat în care deciziile CC sînt puse sub semnul întrebării în funcţie de interese de moment? Un stat în care rolul normal al procuraturii sau al poliţiei să fie luat de alte instituţii mîncătoare de bani publici şi ai căror funcţionari (nescutiţi de suspiciuni) să aibă puterea de a controla averile unor demnitari? Să pornim adică de la prezumţia revoluţionară (de vinovăţie) că demnitarul e mai hoţ decît omul de rînd?

Ca să venim şi în curtea proprie, ştim foarte bine cum presa şi televiziunile creează false subiecte pe care le comentează şi le macină apoi în neştire, ca şi cum ar pedala pe o bicicletă fără roţi. O presă puternică mereu atentă şi pe fază ar fi tot aşa de utilă ca şi acţiunile civice serioase, la obiect, capabile să scuture administraţia ori să mai combată din multele defecte ale societăţii. Dar multe ONG-uri şi instituţii de presă preferă calea care li se pare că aduce mai repede notorietate şi audienţă. Urmărind mereu ţinte false şi la modă pentru a le arăta cu degetul, ajung să-şi irosească energiile înainte de a căpăta credibilitate. Iar în loc de servicii, informaţii şi soluţii, primim din partea lor nenumărate momente de circ.