Pedagogie ambulatorie

Publicat în Dilema Veche nr. 598 din 30 iulie - 5 august 2015
Din amintirile unui cobai jpeg

Sînt un împătimit trăgător cu urechea. În spaţii publice aglomerate, în gări, în restaurante, la coadă, mor de curiozitate să mai prind cîteva ceva din ce vorbesc persoanele necunoscute din jurul meu. 

Mediul optim pentru a-ţi satisface o atare apucătură e, fără îndoială, trenul. Mai bine zis, era. Trenul avea acea proporţie ideală între înghesuială şi lejeritate, între grabă şi tîndăleală, între socializare forţată şi intimitate, ca să fie un stimulent fără pereche pentru conversaţii întîmplătoare. Şi, nu mai puţin, pentru trasul cu urechea. Aşezarea locurilor faţă în faţă, ritualurile ieşitului pe culoar, la o ţigară, sau ale mersului la vagonul-restaurant, la o cafea/bere, parcă fuseseră toate plănuite de o minte atentă de socio-psiholog al comunicării. 

Nu mai vorbesc că accidentele parcursului meu biografic, cu stagii de navetist atît de distanţă scurtă – Bucureşti-Breaza –, cît şi de largă anvergură – Bucureşti-Viena –, mi-au oferit din plin prilejuri de a-mi exersa năravul. 

Am ajuns în timp la concluzia că sînt trei teme forte ale conversaţiei feroviare. Primele două, proprii în special maturilor sau vîrstnicilor, bolile şi copii, sînt încărcate cu intense valenţe didactice. După o discuţie despre boli, de pildă, te cobori din tren totdeauna îmbogăţit cu reţeta providenţială a unui tratament pentru maladia de care suferi, singurul pe care nu l-ai încercat pînă acum. În plus, te desparţi de tovarăşii ocazionali de călătorie cu convingerea întărită că viaţa e parşivă şi nedreaptă, ceea ce ar trebui să nu uite niciodată oamenii cumsecade cărora le-a fost dat să o trăiască. 

Privitor la copii, aportul cognitiv e mai sărac. Afli oricum că nu eşti singur pe lume şi că tineretul din ziua de azi… Însă nimeni n-ar subestima valoarea pedagogică a empatiei, fie că e vorba despre schimbatul scutecelor, despre bolile copilăriei – temă conexă! – sau despre „eu l-am prevenit din capul locului să nu se încurce cu aia“.

Cea de a treia temă, cea mai interesantă, din punctul meu de vedere, e mai puţin conversaţională şi mai pronunţat narativă. Este povestea lui „şi atunci eu i-am spus că…“. Se potriveşte tuturor vîrstelor, poate cu o ocurenţă ceva mai scăzută la bătrîni. 

Povestea asta e pedagogică nu numai prin morala pe care o induce şi prin eventualele consecinţe pentru auditori, ci prin însuşi subiectul ei. Ca orice naraţiune respectabilă, are şi aceasta o intrigă şi nişte personaje: protagonistul, cel sau cea care povesteşte, şi antagonistul, un „el“ sau o „ea“ – partener(ă) într-o relaţie, coleg(ă) la serviciu, şef(ă) tot acolo etc. – cu care naratorul sau naratoarea a intrat în conflict. Iar sursa conflictului e totdeauna aceeaşi: „el“ sau „ea“ nu e cum trebuie. Ba mai mult: e convins(ă) că e cum trebuie, deşi nu e.  Escaladarea conflictului parcurge mai multe etape. Faza întîi, iritarea produsă de comportamentul inadecvat al antagonistului. Faza doi, decizia tolerantă a protagonistului de a trece cu vederea. Faza trei, recidiva. Opţional, o renegociere mai tensionată a pactului de toleranţă – „i-am zis că nu vreau să-mi pun mintea cu el/ea“ – urmată de o încălcare a acestuia tot de către antagonist, nu doar ignorant în ceea ce-l priveşte, ci şi malefic în raport cu ceilalţi. Urmează puseul de conştiinţă, prin care protagonistul realizează că îndreptarea situaţiei e pentru sine nu numai dezirabilă, ci şi obligatorie. E o datorie. Şi povestea culminează cu actul justiţiar: „şi atunci eu i-am spus că…“. E momentul culminant al naraţiunii, în care antagonistului i se pune nota 4 la purtare în catalog, cu mustrare – nescrisă – şi avertisment. Deznodămîntul se bifurcă de aici. Rareori apare versiunea de happy end, în care persoana căreia i s-a revelat crudul adevăr despre sine ia notă de nota primită şi încearcă, poate chiar şi reuşeşte, să se îndrepte. Cel mai adesea, însă, antagonistul răspunde cu o stupiditate care confirmă, o dată în plus, că diagnosticul pus asupră-i era corect. Pedagogia implicită a acestei naraţiuni e, cel mai adesea, una sumbră: oamenii nu se îndreaptă niciodată. Însă noi avem datoria să nu renunţăm în a încerca să-i aducem pe calea cea dreaptă. 

Un mediu special al germinării pedagogiei ambulatorii este – era – autobuzul. Cine-şi mai aminteşte de vremurile în care erai fericit să te poţi agăţa de o bară şi să-ţi vîri măcar un picior pe ultima treaptă înainte ca vehiculul să se pună în mişcare ştie cam la ce mă refer.

Călătorind o dată într-un ciorchine de oameni agăţaţi pe scara autobuzului, o doamnă, altminteri bine îmbrăcată şi cu o rostire elegantă, a început să-i instruiască pe cei din jur: dumneata ar trebui să-ţi ţii cotul mai la stînga, dumneata îţi poţi ţine piciorul drept mai în partea stîngă, dumneata contactează, te rog, persoana de deasupra ca să mai avanseze zece centimetri… Pînă cînd cineva şi-a pierdut răbdarea şi a opinat, tot pe un ton plin de civilitate: „Doamnă, vă rugăm, faceţi lucrurile astea la dumneavoastră la clasă“. Luată prin surprindere de deconspirarea identităţii sale profesionale, doamna a tăcut. 

Dar nu despre pedagogii suiţi într-un autobuz supraaglomerat vreau să vorbesc aici, ci despre călătorii care, de îndată ce s-au suit în vehicul,

pedagogi. Nu se urcă în autobuz cu ghiozdanul în spate. Pentru coborîre se foloseşte scara din mijloc/faţă/spate. Nu aşa se vorbeşte în autobuz. O persoană tînără ar trebui să cedeze locul unei persoane mai în vîrstă (de exemplu, mie). Nu se călătoreşte cu cîini/tranzistori/paporniţe în mijloace de transport în comun. Toate acel „NU-uri“ care făceau şi mai fac obiectul lemnoaselor „Instrucţiuni de călătorie“ ale ITB-ului sau RATB-ului devin, la înghesuială, subiect de aprinse dispute personale, în care conlocutorii îşi dispută, în esenţă, dreptul de a emite judecăţi de valoare asupra comportamentului celuilalt, asupra celuilalt pur şi simplu. Orice mijloace sînt permise în astfel de dispute: argumentaţia teoretică – silogismul, entimema –, zeflemeaua, ironia, vituperaţia, imprecaţia… Din registrul argumentativ, sînt preferate argumentele la persoană, cele de tipul „io-te cine vorbeşte!“. Tonalitatea vocală poate acoperi şi ea toate gamele. Iar limbajul corporal înfloreşte cît îi permite strîmtoarea. 

Am asistat la un moment dat la cearta aprigă între doi bătrîni pe tema cine ar fi fost îndreptăţit să coboare mai întîi. Cînd, în fine, uşa s-a deschis şi cei doi au ajuns, îmbrîncindu-se, pe caldarîm, i-am văzut ridicînd fiecare bastonul, ca să-i dea în cap celuilalt. Şi asta, să fie clar, nu pentru că ar fi avut ceva unul cu altul. Ci pentru că fiecare era convins că el are dreptate şi i se părea intolerabil ca lucrul ăsta să nu fie recunoscut. 

E drept, pedagogia de autobuz a pierdut mult din teren. Pe de o parte, pentru că, diminuîndu-se lupta pentru supravieţuire în transportul în comun, pare să fi scăzut şi apetitul de a-i educa pe ceilalţi pasageri. Pe de altă parte, călătorii de azi nu prea mai au antene pentru cei din jur. Ei se deplasează agăţaţi de firul care leagă mobilul din mînă de norii cibernetici de deasupra noastră, a tuturor. 

Însă despre cum s-a teleportat pedagogia de tren şi de autobuz în spaţiul virtual, poate, altă dată. 

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, prorector la Universitatea Bucureşti; coautor al manualelor de limba şi literatura română pentru liceu, apărute la Humanitas Educaţional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur. 

1031545422 jpg
Reformiști și antireformiști
Prima reforma semnificativă a fost în perioada 1996-2000, atunci cînd companiile de stat înregistrau pierderi și datorii foarte mari, care riscau să blocheze economia.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Nu merge bine”
În fapt, Brexit-ul a fost o lecție și un avertisment.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Cîinii și românii
Ascult şi aud, în întuneric, mesajul, totodată imemorial şi eschatologic, al destinului naţional.
Frica lui Putin jpeg
Dumnezeu ca bun de consum
În tot cazul, omul tradițional știa cărui dumnezeu să se închine și cum s-o facă. N-avea de ales decît în ce fel să urmeze tabla valorilor prescrise.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Prizonieri în rang secund?
După ce ne-am enervat și am jurat boicoturi, ne-am potolit repede. N-am boicotat nimic.
m simina jpg
Gara din New York
Dar Grand Central Terminal a avut noroc.
Iconofobie jpeg
Capitale…
În condiţiile unei dinamici culturale fireşti, şi Iaşiul, implică autorul, ar putea avea un destin similar, eliberîndu-se – o dată pentru totdeauna – de complexul „trădării” de la 1859...
„Cu bule“ jpeg
Cuvinte de mimă
Una e să mimezi cuvîntul pinguin, alta e să înlesnești ghicirea unor cuvinte ca destoinic sau adică, de fapt sau păi.
HCorches prel jpg
A construi nu înseamnă neapărat a desființa mai întîi
Se știe cît de puțin stagiu pedagogic se face la orice facultate, pentru a se obține calificarea de profesare în învățămînt.
p 7 Departamentul de Justitie WC jpg
Patrioți doar cu vorba
Cine sînt patrioții și cine sînt tiranii? Efortul de a răspunde la această întrebare va decide dacă America rămîne unită într-un stat de drept sau capitulează în fața violenței devastatoare.
radu naum PNG
Arbitrii români au orbul găinilor?
O veche zicală a meseriei pretinde că un deţinător de fluier trebuie să aibă auzul selectiv (la boscorodelile jucătorilor).
Comunismul se aplică din nou jpeg
Geografia dintotdeauna
Tim Marshall spune că „geografia nu dictează cursul tuturor evenimentelor” și încearcă să nu cadă în capcana unui determinism geografic (care ar putea fi asemănător, nu-i așa, cu determinismul economic marxist).
O mare invenție – contractul social jpeg
Moartea lui Tudor Vladimirescu: asasinat sau executarea unei pedepse?
Codul penal militar intern al Eteriei nu avea nici o valoare juridică.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
„Rusia trebuie să piardă”
Orice alt deznodămînt va duce la destrămarea ordinii internaționale așa cum o știm acum, cu consecințe ce nu pot fi estimate.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Punct și de la capăt
Dar, în general, reacția unora dintre politicienii și gazetarii autohtoni după eșecul Schengen n-a reușit să depășească mimica unei bosumflări provinciale.
Frica lui Putin jpeg
Antimaniheism
Dar se poate întreba cineva: dacă răul nu se activează fără o anumită, fie și mică, proporție de bine, de ce binele însuși nu e mai puternic și mai activ?
m simina jpg
Pisicile de la Palatul de Iarnă
În altă ordine de idei, aș merge pe mîna Ecaterinei cea Mare: Albastru de Rusia și Angora albă.
AFumurescu prel jpg
Federaliștii și antifederaliștii români
A te trezi cu un picior în fiecare tabără, ca să nu zic luntre, e o binecuvîntare și un blestem.
Iconofobie jpeg
Poeți (și critici?)
Dar şi cei croiţi astfel sînt, la urma urmelor, să admitem, nişte poeţi.
„Cu bule“ jpeg
Mim și mimă
În franceză, după unele oscilații de încadrare într-un gen, mime s-a fixat ca substantiv masculin, iar pantomime ca feminin.
HCorches prel jpg
Oldies but goldies
De la Simona Popescu la Emil Brumaru, de la Mircea Dinescu la Mircea Cărtărescu, autorii contemporani nu lipsesc.
radu naum PNG
Există un stadion nou de fotbal în Ghencea. Pentru ce echipă?
Da, există, dar numai pentru unii. Pentru alţii, nu există. E ca şi cum n-ar fi, ca şi cum în mijlocul acelui cîmp din Ghencea ar fi doar un lan de grîu, sau o groapă ca a lui Ouatu, sau vidul cosmic.
p 7 WC jpg
Revenirea „delictului de gîndire”
O persoană, spunea Atkin, nu poate fi reținută sau privată de bunurile proprii în mod arbitrar, nici chiar în vreme de război.
index jpeg 6 webp
Afacerea Tate și modelul românesc
Era, într-un fel, un amestec de sisteme de vînzare de tip MLM (multi-level marketing) cu principiile funcționării unei secte.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.