Pe urmele lui Doru Cosma

La sfîrșitul anului 1978, cînd eram tînăr judecător la o instanță de sector din București, Doru Cosma mi-a dăruit, cu o dedicație sobră, cartea sa De la Dante la Zola. Pe urmele unor procese celebre, care tocmai apăruse la Editura Sport-Turism (cei tineri s-ar putea întreba ce legătură ar fi putut fi între o editură cu acest nume și procesele celebre, dar cei de vîrsta mea știu că în acea vreme încercarea de a publica o carte părea o aventură, mai ales pentru că sfîrșitul era imprevizibil). Bucuria și folosul lecturii au fost sporite patru ani mai tîrziu, cînd autorul mi-a dăruit cartea Socrate, Bruno, Galilei în fața justiției. Cu un interludiu despre Inchiziție, publicată la aceeași editură, sub îngrijirea aceluiași redactor, Arié Matache, și cu prezentarea grafică asigurată de același tehnoredactor, Mihail Cîrciog (tot pentru cei mai tineri ar fi de adăugat că acesta din urmă a făcut o carieră fulminantă în presa postdecembristă, ca proprietar al unor hebdomadare și, mai ales, al cotidianului Evenimentul zilei). Aerul seniorial, statura înaltă și masivă, expresia distins intelectuală, părul alb-cenușiu, ochelarii cu lentile groase și rame negre, vocea puternică, vestimentația elegantă și servieta din piele fină erau semnalmentele  nobile, care îl identificau imediat pe Doru Cosma, fie că era înconjurat de clienți în sala pașilor pierduți din Palatul de Justiție, fie că răspundea la salutul deferent al colegilor, fie că intra maiestuos într-o sală de judecată, fie că îți acorda privilegiul de a te primi acasă, în biblioteca uriașă, loc de imensă plăcere și nesfîrșită admirație. Într-o lume în care marii avocați din perioada interbelică fuseseră îndepărtați din profesie și, cei mai mulți dintre ei, arestați și trimiși în închisorile comuniste, Doru Cosma, deși făcea parte dintr-o altă generație, reușea să continue tradiția acestora, în mod firesc, fără ostentație, cu prestanță și eficiență.

Recunoscut de avocați și de magistrați ca un mare maestru al barei, Doru Cosma se bucura de un prestigiu indeniabil în lumea academică, cîștigat după ce își publicase, în anul 1969, la Editura Științifică, teza de doctorat Teoria generală a actului civil. Subtilitatea logică și rafinamentul argumentației, claritatea sintezelor și forța concluziilor explică de ce monografia este și astăzi, și va fi mereu de neocolit de către orice jurist care dorește să înțeleagă în profunzime această instituție fundamentală a dreptului privat. Refuzul unei cariere universitare a fost doar parțial compensat în 1991, prin invitarea ca profesor la Institutul Național al Magistraturii. Alăturîndu-se lui Octavian Căpățînă și lui Șerban Beligrădeanu, Doru Cosma a acceptat să gireze cu prestigiul său profesional inatacabil o instituție abia înființată, care își căuta identitatea și avea nevoie de credibilitate.

Excelența profesională, ca avocat și ca doctrinar, s-a întemeiat și s-a hrănit dintr-o vastă cultură. Cele două cărți despre cîteva procese celebre care au marcat istoria Justiției dau seama, deși doar într-o mică măsură, de amploarea și diversitatea lecturilor lui Doru Cosma. Scriind despre afacerile judiciare ale lui Socrate, Dante, Giordano Bruno, Galilei, Bălcescu, Dostoievski, Flaubert, Baudelaire, Hasdeu, Caragiale și Zola, autorul înfățișează o adevărată și pasionantă istorie a culturii umaniste. Erorile și abuzurile judiciare din aceste procese nu au fost doar o sfidare a adevărului și a dreptății, ci și momente cruciale care i-au îndemnat pe gînditorii umaniști să reformuleze sau să schimbe paradigmele culturale  ale timpului lor. Se spune uneori, cu falsă înțelepciune, că într-un proces nu este vorba despre adevăr și dreptate, ci despre cine cîștigă. În procesele prezentate de Doru Cosma în cele două cărți, toți cei care spun adevărul și au dreptate pierd, într-un fel sau altul, dar ei plătesc prețul pentru ca, mai devreme sau mai tîrziu, adevărul și dreptatea lor să fie recunoscute. Și nu este vorba doar despre o recunoaștere simbolică, ci și de una judiciară.

Mai puțin norocos decît Flaubert, dacă se poate spune așa, care fusese achitat, la începutul anului 1857, de o secție corecțională a Tribunalului Senei, pentru acuzația de ultraj împotriva bunelor moravuri, ce ar fi fost săvîrșită prin publicarea romanului Doamna Bovary, Baudelaire a fost condamnat pentru aceeași acuzație, în partea a doua a aceluiași an, ca urmare a publicării volumului de poezii Florile răului. Procesul în care a fost condamnat Baudelaire, în 1857, a fost revizuit, nu doar simbolic, ci printr-o sentință a secției penale a Curții de Casație din Franța, la 23 mai 1949. Simbolic, sentința fusese deja casată „de judecata literaților și de hotărîrea posterității”; dar, cum a continuat să spună consilierul raportor Falco în susținerea revizuirii, hotărîrea Curții de Casație a avut menirea – mai mult decît de a-l despovăra pe poet – „să reabiliteze Justiția de condamnarea pe care a pronunțat-o”. Ceea ce înseamnă că, nu de puține ori, cei care spun adevărul și au dreptate, dar pierd procesul, vor cîștiga peste timp. În orice proces judiciar este vorba pînă la urmă despre cine spune adevărul și are dreptate, iar nu despre cine cîștigă. Mai mult, juriștii înșiși au căutat noi mijloace și garanții procedurale pentru a restrînge sfera erorilor și a abuzurilor judiciare. Voi reveni poate altă dată asupra acestei provocări uriașe cu care Justiția nu va înceta niciodată să se confrunte.      

Cînd mi-a dăruit a doua carte, Doru Cosma mi-a spus că intenționase să includă și analiza procesului lui Iisus Hristos, plecînd de la dialogul cu Pilat din Pont, redat în Evanghelia după Ioan: „«Eu pentru aceasta am venit în lume: să mărturisesc pentru adevăr; cel ce este dintru adevăr ascultă glasul Meu». Pilat I-a zis: «Ce este adevărul?…». Și, zicînd aceasta, a ieșit iarăși la Iudei și le-a zis: «Eu nu găsesc în El nici o vină»”. Cu un asemenea capitol, nici măcar Editura Sport-Turism nu ar fi reușit să publice cartea lui Doru Cosma înainte de 1989.

În procesul lui Iisus nu mai este vorba doar despre o eroare sau un abuz judiciar care a schimbat o paradigmă culturală, ci de întemeierea unei religii care a schimbat lumea pentru mileniile următoare. Poate că este mai bine că Doru Cosma nu a mai putut să scrie acest capitol. Adevărul și dreptatea se pot întemeia pe un miracol, dar juriștii nu l-ar putea niciodată explica.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.