Pacea de la Minsk trece prin gara Berlin
Cancelara Angela Merkel a avut o nouă discuţie despre situaţia din estul Ucrainei cu preşedintele Vladimir Putin, cu Petro Poroşenko şi cu François Hollande. O conferinţă telefonică menită să-i reasigure pe cei trei că acordul de la Minsk e încă de actualitate – mai precis, că e respectat de Putin. Chiar şi numai faptul că e nevoie de o teleconferinţă pentru asta arată că, de fapt, armistiţiul scîrţîie. Sigur, documentul scris e un soi de foaie de parcurs, cu obiective şi termene, şi o verificare atentă pe puncte ar scoate imediat la iveală adevărul. Dar şi Angela Merkel, şi François Hollande ştiu bine că nu aşa se discută cu preşedintele Federaţiei Ruse. Ce ar putea să-i reproşeze, şi cu ce consecinţe? Că n-a retras armamentul aşa cum s-a angajat? O să răspundă că a încercat, dar că i s-au împotmolit tancurile cînd au dat în marşarier… Probabil că cei doi lideri occidentali îl felicită pentru progresele înregistrate (ceva-ceva tot s-a mişcat) şi-l îndeamnă, prieteneşte, să continue retragerea, să nu răspundă la provocări, să dezarmeze zona etc.
Starea lucrurilor urmează să fie analizată la sfîrşitul acestei săptămîni, la nivel de înalţi reprezentanţi. Angela Merkel a invitat delegaţiile Franţei, Rusiei şi Ucrainei la Berlin. Premisa acestei întîlniri e că s-ar fi găsit soluţii pentru o pace durabilă în regiune. Ba mai mult: Rusia ar fi dispusă să accepte o prezenţă mai solidă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Reprezentanţii OSCE ar urma să verifice respectarea armistiţiului, să controleze modul în care sînt retrase armele şi să publice rapoarte zilnice despre ce se petrece în estul Ucrainei.
După discuţia telefonică de luni, şefii de stat au făcut consideraţii şi despre necesitatea ajutoarelor umanitare în regiune, precum şi despre schimbul de prizonieri de război. Probabil că şi acestea vor fi teme de lucru în cadrul întîlnirii programate la Berlin. În fine, se va mai discuta despre crearea unor grupe comune de lucru care să pregătească alegerile locale la Lugansk şi Doneţk.
Arată bine pe hîrtie şi în planul intenţiilor. Însă discuţiile şi înţelegerile telefonice dintre liderii politici nu iau în calcul o chestiune esenţială: reacţia separatiştilor. Ei sînt actorii principali în acest război. Se presupune că, dacă Putin nu-i va mai sprijini, vor preda armele de bunăvoie. După acordul de la Minsk, a durat cîteva zile pînă cînd au aflat şi ei despre armistiţiu şi alte cîteva pînă să se hotărască să-l respecte parţial. În presa locală ucraineană au apărut ştiri cum că separatiştii ar fi predat armamentul greu. Observatorii OSCE din teren nu au confirmat însă aceste informaţii. Deocamdată toată lumea e în aşteptare – o aşteptare încordată, activă.
Se vorbea, înainte de Minsk, de sprijin militar pentru Ucraina. Mai multe
-uri analizaseră situaţia din teren şi au transmis responsabililor militari de la Washington că singura soluţie pentru stabilizarea zonei este mărirea capacităţii de luptă a armatei ucrainene. S-a vorbit chiar despre un plan de furnizare de arme letale – rachete antitanc şi armament greu. Angela Merkel s-a dus special la Casa Albă ca să-l convingă pe preşedintele Obama că nu e raţional să înarmezi Ucraina. Ei i s-a reproşat că ezită să accepte soluţii pragmatice, dar riscante, că, orice ar fi, nici un armistiţiu nu se poate transforma în pace durabilă dacă unul dintre beligeranţi dispune de arme performante.
Armistiţiul de la Minsk e, în bună măsură, rezultatul acestei stăruinţe a Angelei Merkel şi al spiritului diplomatic. Cîtă vreme Putin răspunde la telefon, ba chiar pare interesat să negocieze, sînt şanse mari să se şi găsească soluţii convenabile. Pacea de la Minsk trece acum şi prin gara Berlin. Totul e să nu se oprească acolo.
