Om chitros
Dicţionarele noastre generale nu înregistrează cuvîntul chitros, care s-a răspîndit însă destul de mult în registrul familiar-argotic din ultimii ani. Ca orice termen de caracterizare negativă, chitros are un sens fundamental – în cazul dat, „zgîrcit“ –, dar şi utilizări mai vagi, injurioase sau glumeţe, care pot actualiza, în funcţie de context, diverse alte trăsături negative: „rău“, „antipatic“ etc. Cuvîntul este prezent în glosarele şi dicţionarele de argou din ultimele decenii – mai întîi la Nina Croitoru Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române (1996), apoi la Anca Volceanov şi George Volceanov, Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române (1998) şi la Traian Tandin, Dicţionar de argou al lumii interlope (2009) –, pretutindeni cu o explicaţie prin sinonimele „zgîrcit, avar“. Ioan Milică, în Expresivitatea argoului (2009), indică pentru formele chetros sau chitros echivalentul „hain“ (p. 191).
Adjectivul chitros apare des în Internet, de obicei cu sensul „zgîrcit“ – „prietenii mei mi-au spus că sînt cel mai chitros om din lume“ (libertatea.ro); „cel mai chitros fotbalist din lume“ (sport1x2.ro); „sînt nostalgică, nu chitroasă. Ăsta este motivul pentru care nu arunc nimic…“ (super40.ro) –, dar şi cu sensul „rău, răutăcios“: „era şi chitroasă blonda, nu m-a lăsat s-o depăşesc nici în ruptul capului“ (ovidiux.com). Evident, insulta poate fi şi substantivizată, mai ales în adresarea directă: „poţi apela la amicii tăi de pe aici, mă, chitrosule“ (motociclism.ro). La răspîndirea cuvîntului pare să fi contribuit şi un program de comedie difuzat de un post de televiziune, în care apelativul caracteriza un personaj anume („Toată lumea mă ştie de chitros“, primatv.ro). Oricum, chitros a intrat şi în literatură: „așa ie și chitroasa de fi-sa, pînă vezi o hîrtie d-o sută îmbătrînești“ (Mircea Daneliuc, Ca un grătar de mici..., 2013); „50 de lei, mai pune şi tu, nu fi chitros“ (Adrian Schiop, Soldaţii: poveste din Ferentari, 2013).
Şi substantivul chitră e consemnat în toate dicţionarele de argou citate cu sensul „zgîrcit“ (pe site-ul 123urban.ro şi cu exemplificări: „Eşti o chitră! Nu fi chitră!“). Cuvîntul (şi în sintagma glumeaţă chitră mică) apare mai ales în formule de insultă: „A.M., schimb de replici usturătoare cu o persoană importantă din viaţa lui: «Chitră ce eşti!»“ (spynews.ro, cu explicaţia: „are un schimb de replici dure, pe o reţea de socializare, cu prietenul A. N., căruia îi spune fără multe menajamente că este zgîrcit“); „chitră mică ce eşti...“ (forum.ro).
Nu e tocmai limpede originea cuvîntului chitros. Două soluţii par să se întrevadă (şi la ele recurg şi comentatorii care intervin în Internet, pentru a răspunde la întrebările altor vorbitori). Unii consideră că adjectivul chitros ar fi un derivat (cu sufixul-os) din chitră, denumirea unui fruct din grupul citricelor („fructul comestibil al chitrului, cu aspectul unei lămîi mari“, DEX), printr-o metaforă care ar activa sensul moral al „acrelii“ şi l-ar specializa pentru zgîrcenie. Din punct de vedere formal, totul e în regulă; din punct de vedere semantic, trecerea de la sensul moral de „acreală“ la „zgîrcenie“ nu mi se pare foarte firească. De altfel, chitra nici nu este atestată în limbă ca un prototip pentru „acreală“ (contextele caracteristice pomenesc, ca formă tipică de consum, dulceaţa de chitră) şi – lucrul cel mai important – e un cuvînt extrem de puţin folosit în ultimele decenii, în măsura în care este aproape absent din alimentaţie şi fructul pe care îl desemnează. Cuvîntul circula în trecut, fiind folosit în textele cronicăreşti, la Anton Pann şi chiar în perioada interbelică – de pildă la nostalgicul Pillat, în Casa din deal: „mirosind a floare de tei, a lămîiţă, / A cantalup, a lisă de chitră, a şerbet“ (unde lisa este „fruct acoperit cu o pojghiţă de zahăr candel“, Micul dicţionar academic).
Mai credibilă mi se pare cealaltă posibilă explicaţie. Adjectivul chitros (sau chetros) pare a fi la origine o variantă dialectală, cu consoana iniţială palatalizată, a lui pietros. Site-ul 123urban.ro chiar indica, în 2007, o origine regională a formei: „(moldoveneşte) zgîrcit, zgîrcă, suge dinţi; exemple: «haidi bă, nu hi aşa chitros, cî ţi-a vini şî ţii roaga»“. Schimbarea semantică ar fi mai uşor de explicat în acest caz, prin metafora curentă care echivalează „de piatră“ cu sensul moral „rău“, devenit apoi, prin specializare, „zgîrcit“. Chetros şi chitros sînt atestate în toponimie, cu sensul propriu („loc pietros“). De altfel, chitros nu e doar o variantă moldovenească, ci şi o formă prezentă în aromână: în Dicţionarul dialectului aromân al lui Tache Papahagi (1963), cuvîntul apare cu ortografia specifică kitros şi cu sensul „pietros“. Astfel, nici sensul „rău“ sau „zgîrcit“ al lui chitră nu ar mai avea vreo legătură cu fructul: dacă de la chitros s-a refăcut un substantiv chitră „rău, zgîrcit“, ca termen depreciativ de adresare, ar fi vorba de o simplă omonimie. Principalul argument în favoarea acestei explicaţii e noutatea termenului chitros, care pare să fi apărut după ce numele de fruct chitră nu mai era în uz.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
