Olimpiada de la Soci sau Olimpiada lui Putin?

Publicat în Dilema Veche nr. 522 din 13-19 februarie 2014
Un sport la Răsărit jpeg

Olimpiada de la Soci sau Olimpiada lui Putin? Nici Olimpiadele nu mai sînt ce-au fost?

Ba dimpotrivă, sînt exact ce-au fost, mai ales cînd „enteresele“ o cereau. „Cele mai înalte felicitări dlui Hitler, în care recunosc unul dintre cele mai mari spirite constructive, pentru a fi servit magnific, fără a-l desfigura, idealul olimpic.“ Vorbele aparţin nu baronului Münchausen, ci baronului De Coubertin, după Jocurile din ’36. N-am la îndemînă scrisoarea lui Samaranch către Brejnev, după Moscova ’80. Mă îndoiesc că ar fi conţinut vreo condamnare a sistemului totalitar. Aşa merg treburile. Olimpismul e politică pură, cum e orice organizaţie care creşte pînă la nivel planetar. Cînd gerontocraţia acestui club privat accepta transfuzii sanguine de întinerire, în schimbul unui ochi binevoitor asupra unei candidaturi de organizare, se statua o impunitate de care beneficiază doar cei ce sînt deasupra muşuroiului. Putin a înţeles foarte bine regula jocului şi a Jocurilor. E ca în cazul piramidelor, nimeni nu mai ştie despre sclavii care au murit sau or fi protestat înainte de a fi reduşi la tăcere. Îi ţinem minte doar pe faraoni. Sînt în cărţile de istorie. Pentru că ei scriu istoria. Olimpiada e ca o ţară modernă, ai cărei conducători ne spun că, dacă vrem de mîncare, trebuie să acceptăm sistemul. Altfel, nu se poate. Vreţi campioni şi poveşti cu legende? Cineva trebuie să plătească. Dar niciodată nu ni se zice că la capătul lanţului financiar sîntem chiar noi. Legaţi bine cu el.  

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

iran sua jpg
Războiul cu Iranul a costat SUA peste 47 de miliarde de dolari. Pentagonul estimează pierderi uriașe
Războiul declanșat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului a costat armata americană peste 47 de miliarde de dolari, potrivit unor date interne ale Pentagonului obținute de Reuters. Suma este cu peste 25% mai mare decât estimarea din iulie și ar putea crește considerabil.
sudoko jpg
Provocarea zilei de miercuri, 28 octombrie. Cât de bine te descurci la Sudoku?
Cititorii „Adevărul” au la dispoziție, pe telefon și pe computer, una dintre rubricile cunoscute ale ediției tipărite: „Jocurile zilei”. AICI puteți găsi zilnic provocări care vă testează atenția, cunoștințele generale și spiritul de observație, dar vă mențin creierul în formă.
jeffrey epstein donald trump jpg
Democrații cer anchetarea legăturilor lui Trump cu Epstein, după noi acuzații de agresiune sexuală. Cinci femei îl acuză pe președintele SUA
Mai mulţi democraţi din Congresul american au cerut numirea unui procuror special pentru a ancheta legăturile dintre Donald Trump şi criminalul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului.
Alegeri Israel. FOTO Getty Images
Blocaj politic după alegerile din Israel. Niciuna dintre tabere nu are majoritatea necesară pentru a forma un guvern
Partidul premierului Benjamin Netanyahu este pe primul loc în primele exit-polluri de la alegerile parlamentare din Israel, însă niciuna dintre tabere nu are majoritatea necesară pentru a forma un guvern. Prezența la vot a atins un nivel record.
James Barry jpg
Bomba secolului în armata britanică. Secretul șocant descoperit după moartea unuia dintre cei mai faimoși chirurgi militari din Europa
Medicul James Berry a fost unul dintre cei mai titrați chirurgi militari din istoria modernă a Europei. Cu toate acestea ascundea un secret teribil care i-ar fi compromis definitiv onoarea și cariera. A dus o viață dublă până la moarte.
Calorifer Foto Freepik com jpg
Cum să îți menții casa caldă fără facturi uriașe la energie. Sfaturile experților pentru sezonul rece
Pe măsură ce temperaturile scad, tot mai multe gospodării caută soluții pentru a rămâne la confort termic fără să plătească facturi exagerate la energie. Specialiștii în eficiență energetică spun că există câteva măsuri simple care pot reduce consumul și pierderile de căldură.
Oglinda viitorului: ritual de îngrijire high tech pentru frumusețe fără vârstă Foto Daciana Stoica jpg
Pot gadgeturile de beauty să încetinească semnele timpului? 3 tehnologii pentru ten și păr, cu LED, radiofrecvență și laser, dincolo de promisiuni
Mască LED, dispozitiv anti-aging sau pieptene cu laser? Compară beneficiile gadgeturilor pentru ten și păr, dovezile științifice și ce să verifici înainte de cumpărare.
sweetlouise girl 3231703 jpg
Când idolii promovează extremismul. Cum sunt atrași adolescenții în cercuri radicale
Muzica și admirația pentru artiști pot deveni porți de intrare către ideologii extremiste, mai ales în adolescență, când nevoia de identitate și apartenență este puternică. Psihologul Olga Ghițac explică pentru „Adevărul” cum se poate instala radicalizarea.
injectii slabit magnific com jpg
Injecțiile pentru slăbit, un posibil secret al longevității? Ce au descoperit cercetătorii despre medicamentele cu GLP-1
Injecțiile pentru slăbit ar putea încetini îmbătrânirea. Ce s-a întâmplat în studiul pe animale