Ocupaţii familiale
Amicul Niculescu mi-a povestit că voia să plece în vacanţă în străinătate cu soţia şi copilul. Celui mic îi expirase însă menţiunea de pe paşaportul părinţilor (valabilă doar trei ani). Trebuia deci să-i facă paşaport. S-a pregătit cu toate documentele şi copiile xerox necesare (aflate de pe Internet) " ale lui, ale soţiei şi ale copilului ", apoi, potrivit procedurii, mama, tata şi copilul s-au prezentat la secţia pentru paşapoarte. Îi aştepta o coadă de vreo două ore doar pentru depunerea cererii. Au rezistat cu stoicism, în mare zăpuşeală, pînă cînd au ajuns în faţa ghişeului. Funcţionara a privit actele şi a dat dezaprobator din cap: "Nu pot face paşaport copilului pentru că buletinul dvs. a expirat". S-a uitat şi el şi a descoperit că, într-adevăr, buletinul îi expirase de vreo două săptămîni. A scos atunci paşaportul, dar funcţionara i-a explicat că nu se poate legitima în România cu paşaportul. "Da, dar vă interesează, cred, să dovedesc că sînt tatăl copilului. În certificatul lui de naştere, care-i valabil, e numele meu şi corespunde cu cel din paşaportul meu, care-i valabil, şi are şi poza mea." Funcţionara a repetat însă impasibilă: "Nu vă puteţi legitima cu paşaportul". Nimic de făcut. Omul s-a dus a doua zi la secţia de poliţie pentru a-şi reface buletinul. A aflat că durează cel puţin două săptămîni. Soluţia? Poate cu o audienţă "şi acte justificative" în strada Bibescu-Vodă. Risca oricum să depăşească data plecării în excursia deja plătită. Şi-a adus atunci aminte de un amic poliţist. Acesta, amabil, a găsit o relaţie la secţie. "Te duci la doamna X cu toate actele şi-ţi face cartea de identitate mai repede. Şi nu cumva să-i dai ceva." Niculescu şi-a adunat actele pentru buletin. Dar, pe lîngă multele hîrtii, original şi copie, a aflat că trebuia să fie însoţit la poliţie şi de părintele său, în calitate de proprietar al apartamentului în care îşi avea domiciliul. Tatăl era plecat din oraş, aşa că Niculescu s-a hotărît să meargă singur la doamna X, în ziua cînd aceasta era de serviciu. La sector, ca la sector: coadă mare, zăpuşeală mare, afişe cu informaţii ce păreau neactualizate, formulare de obţinut doar prin îngrămădeală la ghişeu. Mulţi oameni transpirau şi bodogăneau. Bărbaţi şi femei mai în vîrstă se înghesuiau pe singura băncuţă existentă (probabil alţi taţi sau mame proprietari de domicilii). Ajuns în cele din urmă în faţă, în timp ce-şi desfăşura documentele, Niculescu a descoperit pe pervazul ghişeului o mică ilustrată cu Isus Cristos. "O fi de ajutor" " şi-a zis, făcîndu-şi cruce cu limba în gură. Dar, cu toate pilele mai mult sau puţin pămîntene, doamna X i-a atras atenţia că nu-i poate elibera o carte de identitate fără prezenţa tatălui. Deşi lanţul pentru paşaportul copilului ducea pînă la bunic, de dragul cunoştinţei comune, doamna X i-a propus însă o variantă. Să-i facă o carte de identitate provizorie, tocmai pe motiv că nu are tot ce-i trebuie. Un act ce-i va fi suficient la paşapoarte. Dar " a mai spus ea uitîndu-se la ceas " să vină dumnealui să depună hîrtiile a doua zi, pentru că programul deja se terminase. În ziua următoare, Niculescu s-a aşezat din nou la coadă printre alţi oameni bodogănind, cu alte figuri în vîrstă instalate pe băncuţă. La ghişeu, altă funcţionară. Doar Isus din ilustrată îl privea din acelaşi loc. Noua funcţionară a preluat de la zero şi hîrtiile, şi discuţiile. În timp ce studia documentele devenea tot mai uimită şi, la un moment dat..., bombă: "Dar nu trebuia să veniţi la secţia noastră. Chiar dacă buletinul anterior e făcut aici, nu mai aparţineţi de noi. Nu ştiaţi?". În faţa iminentului dezastru, Niculescu şi-a pus la bătaie toată elocinţa. I-a explicat femeii la ce concluzie ajunsese cu o zi înainte, împreună cu doamna X, colega ei. După eforturi susţinute, a obţinut "favorul" de a putea depune actele, iar trei zile mai tîrziu a intrat în posesia cartonului cu poză care-i atesta existenţa. Şi-a luat iarăşi soţia şi copilul, conform procedurii, pentru o nouă coadă la paşapoarte. Pe drum, a primit un telefon de la agenţia de turism la care plătise excursia. "Sînteţi domnul Miculescu?" "Niculescu, cu N." "La noi apare Miculescu şi aşa am trecut şi pe biletele de avion. E foarte greu acum să le mai putem schimba." "Dar nu sînt eu de vină, v-am scris numele cu mîna mea." "Aveţi dreptate, dar vă mărturisesc că mai bine pentru noi ar fi fost dacă vă chema totuşi Miculescu... cu M."
