O zi a muncii îm America

Publicat în Dilema Veche nr. 478 din 11-17 aprilie 2013
Caznele bunului samaritean jpeg

Scriind aici, în mai multe rînduri, despre limba „framericană“, am retrăit, mnemotehnic, o întîmplare ce a trasat inubliabile semnificaţii în interiorul iniţierii mele transatlantice. Pe la începutul stagiului doctoral american, singur şi suficient de stingher, obişnuiam să nu refuz nici o invitaţie de socializare, oricît de formală, bănuind că doar aşa voi depăşi istovitorul şi degrabă vărsătoriul de energie intelectuală „dor de casă“. Mergeam, cu entuziasm, la toate party-urile organizate în campus sau în afara lui, party-uri pentru care – în postură de Fulbright visiting scholar – primeam de regulă invitaţii nenominalizate în mailbox-ul meu de la Universitate. Întîmplarea în chestiune se leagă de un asemenea eveniment – să zicem, monden –, unde am întîlnit, ca de obicei, persoane extrem de interesante. Era Labor Day – Ziua Muncii, care, la americani, nu se sărbătoreşte pe 1 mai, ci în prima luni din septembrie. O familie înstărită din Tucson, Arizona, avea o înţelegere cu forul oficial de administrare a relaţiilor externe ale Universităţii – International Student Center – ca, la această ocazie, să invite studenţi străini, la un BBQ, în imensul lor backyard – prevăzut, desigur, cu o albastră şi îmbietoare piscină.

„Înţelegerea“ respectivă nu trebuie să vă mire. Americanii îşi „exercită“ – ca să spun aşa – generozitatea structurală nu numai în mod spontan, ci şi „organizat“, sistemic cum ar veni, în ecuaţia respectivă fiind implicaţi, alături de instituţii, şi membrii comunităţilor locale. Un astfel de bun samaritean se dovedea Art – gazda noastră americană din acea frumoasă „zi a muncii“, de început de septembrie, cu cer azuriu şi mirosuri înnebunitoare în aer, de flori de cactus. Art se pensionase de ceva timp şi, împreună cu numeroasa lui familie, îşi cultiva un hobby absolut onorabil – acela de a întîlni, de a primi şi, dacă s-ar fi impus, chiar de a ajuta cît mai mulţi dintre străinii studioşi care îi vizitau oraşul. Femeile din familia sa, cu precădere, te uimeau prin bunătate şi mărinimie. Zîmbeau cu o onestitate descumpănitoare, ce părea să nu lase loc nici celei mai neînsemnate umbre de îndoială în loialitatea celor din jur. Intrînd în casa lui Art, dezvoltai sentimentul ieşirii din lumea reală şi intrării într-un mic paradis terestru, de unde toată durerea, întristarea şi suspinarea dispăruseră în mod subit.

La petrecere venise şi un tînăr matematician negru (din Congo), care, treptat, datorită lui Art şi doamnelor sale, a ajuns centrul atenţiei. Jacques (tînărul în cauză) era vorbitor (nativ) de franceză şi, deşi urma să studieze cinci ani în Statele Unite, nu ştia nici o boabă de engleză. Avea un surîs larg, de un alb aproape ameţitor, şi arăta o politeţe ieşită din comun. Repeta la infinit oui, oui şi merci, merci, primind cocoloşelile gazdelor cu o graţie uşor încurcată. Art şi familia erau absolut fascinaţi de Jacques. Îl ştiau dinainte şi, dacă nu ai fi fost avizat asupra obiceiurilor americane, ai fi putut crede că întreaga petrecere fusese dată doar pentru el. Îi impresionase teribil faptul că matematicianul african sosise în SUA fără să cunoască limba engleză şi, ca atare, juraseră să aibă grijă de el, cu consecvenţă. Soţia lui Art – o bătrînică descinsă parcă din basmele ecranizate la Walt Disney Company – promisese, în plus, să facă ore de engleză cu Jacques, pînă la epuizare. „Mai bine mor decît să-l las aşa!“ a declarat ea, destul de patetic, mai multor invitaţi la petrecere. „Îl luăm la noi acasă în fiecare weekend“ a adăugat, plin de veselie, şi Art. „S-a mai îngrăşat în cîteva săptămîni. Venise aici ca un băţ.“ Apoi, bătîndu-l pe umăr, în răstimpuri, cu jovialitate, pe musafirul congolez, întreba: „How are you doing, pal?“ „Oui, oui, oui, oui! Merci, merci, merci!“ – răspundea Jacques, ca o păpuşă cu baterii, atinsă, din greşeală, pe burtică. „Nu-i aşa că-i minunat?“ revenea şi amfitrioana, aducîndu-i lui Jacques un suc de portocale. „Oui, oui, merci, merci!“ m-am trezit replicînd brusc eu însumi, din fericire, suficient de lipsit de sonoritate pentru a nu-i tulbura pe mult prea ospitalierii pensionari.

Peste vreo cîteva zile, l-am întîlnit pe Jacques în interiorul labirinticei biblioteci universitare. Mi-a zîmbit prieteneşte, cu dunga de nea ieşind amplu dintre buze. M-am apropiat ezitant, întrucît franceza mea e, ca să zic aşa, a treia mea limbă. Am început, timid, un dialog francofon. Văzîndu-mă inhibat, Jacques mi-a spus, într-o engleză cît se poate de fluentă, pigmentată doar cu o vagă aromă de pidgin: „Nu te mai forţa, man! Ştiu engleză. Art însă s-a ataşat enorm de Jacques francofonul, pe care îl îngrijeşte cu multă atenţie şi care, de aceea, trebuie să trăiască un timp mai îndelungat. Am nevoie de prietenia şi de ajutorul lui Art. Vreau să-mi aduc soţia şi cei trei copii aici, în America. Nu voi putea singur. Mă înţelegi, man? Mă înţelegi?“ Îl înţelegeam, cum să nu? Poate chiar mai mult decît ar fi bănuit el. Jacques, aidoma multora de pe mapamond, descoperise generozitatea americană şi ajunsese să depindă de ea ca de un drog. Avea nevoie de afecţiune şi de devotament, iar aceste lucruri se găsesc uneori mai repede în singulara Lume Nouă decît în propria-ţi cultură. Inutil să vă mai spun că, spre sfîrşitul anului, l-am văzut pe Jacques – cu soţia şi cei trei copii –, plimbîndu-se fericit pe străzile din Tucson. M-am bucurat. Iată un caz, mi-am zis, în care engleza şi franceza au conlucrat simbolic la cimentarea relaţiilor dintre oameni. Cu atît mai mult cu cît risipa lingvistică a fost minimă, nedepăşind stadiul de „How are you doing, pal?“ şi „Oui, oui, merci, merci!“ Aviz tinerilor noştri aventurieri.

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.