O sută de ani și o clauză de vinovăție
Acordul de la Versailles s-a născut mort, fiindcă valorile pe care le proslăvea s-au ciocnit cu stimulentele necesare menținerii lui în vigoare: majoritatea statelor obligate să-l respecte și să-l apere l-au considerat nedrept într-un fel sau altul – aceasta este una dintre concluziile diplomatului Henry Kissinger despre Tratatul de la Versailles semnat exact în urmă cu un secol, la 28 iunie 1919. Nu întîmplător, locul semnării a fost Sala Oglinzilor din Palatul Versailles, unde germanii își proclamaseră victoria împotriva Franței în 1871.
De data aceasta, în urma Primului Război Mondial, Germania era cea învinsă. Nu era doar învinsă, ci considerată (singura) vinovată pentru război. Celebrul articol 231 al Tratatului, așa-numita clauză a vinovăției de război, concentra această opinie, așa cum a fost ea formulată în urma lungilor și controversatelor dezbateri dintre Aliați din cadrul Conferinței de Pace.
Deși economistul britanic John Maynard Keynes a fost considerat, de-a lungul timpului, ca fiind în tabăra celor care erau împotriva unei astfel de clauze (a scris, de altfel, și celebra lucrare Consecințele economice ale păcii, în decembrie 1919), se pare că acesta a contribuit totuși la conceperea articolului 231.
Premierul britanic David Lloyd George menționează faptul că J.M. Keynes a fost printre autorii clauzei privind despăgubirile din partea Germaniei din Tratat. Mai mult decît atît, se pare că ideea de a nu se preciza exact valoarea compensațiilor în document îi aparține tot lui Keynes (Edward Fuller, MBA, Leavey School of Business, explică detaliat într-un eseu).
Nu are atît de mare importanță cine a fost vinovat pentru articolul 231 (oricum nu a existat un singur responsabil, textul a fost acceptat de toți cei implicați în cele din urmă), cît contează impactul pe care acesta l-a avut ulterior. A reprezentat, practic, în cele din urmă, cea mai periculoasă slăbiciune a acordului de la Versailles, una de ordin psihologic. Fiind considerată singura vinovată pentru război (absurd, pentru că, evident, responsabilitatea a fost multiplă), Germania a suferit un imens șoc la nivel social, materializat apoi la nivel politic și care s-a întors complet împotriva oricărei idei de ordine și pace, invocate în momentul Versailles 1919.
Se potrivește aici remarca altui britanic, diplomatul Sir Harold Nicolson: Am venit la Paris încrezători că noua ordine era pe punctul de-a fi întemeiată; am plecat convinși că acea nouă ordine nu a făcut decît să o tulbure pe cea veche.
Istoria i-a dat dreptate. Atît lui, cît și mareșalului Ferdinand Foch, care a afirmat la cald că Tratatul de la Ver-sailles a fost doar un armistițiu de douăzeci de ani.
Există oare un singur vinovat în (vreo) istorie?