O lecție sau poate chiar lecția

Publicat în Dilema Veche nr. 884 din 18 - 24 martie 2021
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Într-una din puținele zile dintre o carantină teatrală și alta, am văzut premiera Lecției de Eugène Ionesco, la Teatrul Nottara. Îl apreciez pe Felix Alexa, mă bucur de cîte ori am ocazia să-i văd spectacolele, așa că am trecut peste reticențele sanitare și am mers în sala teatrului de pe Magheru. Cum nu sînt critic de teatru, nu voi scrie aici părerea mea despre spectacol. Despre piesa lui Ionesco, însă, aș spune cîteva lucruri, cu atît mai mult cu cît mi se pare că are o foarte interesantă actualitate.

În general, teatrul lui Eugène Ionesco nu e generos cu cititorii săi. Nu e deloc „literaturizabil”, dacă-mi permiteți cuvîntul. Poți sta în fotoliu și citi ore-n șir dramaturgia scrisă de Shakespeare, Cehov, Ibsen, OʼNeill, nu mai vorbesc de cea a unui Tennessee Williams, atît de sentimentală și de lirică. Piesele acestor autori au tot ce e necesar unei lucrări literare: personajele au psihologii bogate, au destine care adesea se intersectează cu istoria, au o epică, conflicte, întîmplări, „stări” una după alta, simți în ele sarabanda necesității și a întîmplării. Piesele lui Ionesco, însă, privite ca litere ordonate în pagini, nu au nici un sens. Nu oferă nimic. Cititorul pieselor sale are cam aceeași experiență ca aceea a cuiva care nu știe notele muzicale și răsfoiește știmele unei simfonii de Beethoven. Portativul încărcat cu semne muzicale este departe de a fi muzică; textele dramatice ale lui Ionesco sînt încă și mai departe de a fi teatru. Așa cum muzica lui Beethoven este doar ceea ce se aude cînd o orchestră execută partitura simfoniei, teatrul ionescian există doar cînd actorii, aflați într-o regie, aflați într-o scenografie, joacă piesa scrisă pe hîrtie.

Performanța lui Ionesco este, astfel, excepțională, căci el e unul dintre cei foarte puțini (de nu cumva singurul) care poate produce teatru la modul absolut, ducîndu-ne la punctul zero al teatrului, adică acolo unde teatrul se naște, practic, din nimic, acolo unde teatrul există singur, fără nici un fel de prealabil, eliberat de literatură, eliberat de retorică – un teatru de cea mai înaltă puritate. Un teatru 100% viu, real, de o realitate palpitantă, tocmai pentru că este 100% efemer. Ei bine, găsind astfel un adevăr dintre cele tari, Ionesco ne arată că teatrul de înaltă puritate este deșertic și dezesperant; la Ionesco, absurdul și absolutul sînt același lucru. Purificînd teatrul la cel mai înalt grad, Ionesco începe să construiască o ontologie. Toți marii dramaturgi ai lumii spun lucruri esențiale despre viață; cîțiva – și Ionesco e printre ei – spun ceva important despre existență.

Personajele ionesciene sînt schematice, cu psihologie incertă, relațiile dintre ele sînt minimale, în sensul că vorbesc unele cu altele, dar nu interacționează. La Ionesco nu există suflet, nu există ură sau iubire, nu există prietenie sau invidie, nu există fericire și nici umilință. Toate acestea, împreună, alcătuiesc materia primă a teatrului dintotdeauna, și exact pe toate acestea, împreună, le dă deoparte Ionesco. „Stările”, cele pe care orice actor serios e înnebunit să le joace și să le stîrnească, par un fel de balast numai bun de abandonat pentru Ionesco. Ar fi un teatru rece, deșertul ar fi de gheață, dacă nu am descoperi imediat că, în forma lui cea mai pură, teatrul este profund tragic, dureros.

Ei bine, suferința pe care aparenta ariditate a materialului o produce cititorului pieselor lui Ionesco e nimic față de dificultățile pe care le are regizorul care vrea să-i monteze piesele. Cum la Ionesco nu există, practic, personaje în sens dramatic, ci doar sumare schițe tip, precum Bérenger, sau figuri fără nume, precum Profesorul, Eleva, regizorul trebuie să le creeze din nimic. Personajele din textele dramatice ale lui Ionesco sînt contururi ale vidului. Ca să rămînă în marea convenție a teatrului mai mult sau mai puțin stanislavskian, regizorul este obligat să le „încarce”, să le dea psihologie, trecut, linie destinală. La rîndul lui, actorul simte nevoia să joace, deși textul ionescian aproape că interzice așa ceva. Astfel, ceea ce vedem pe scenă de cîte ori se joacă o piesă de Ionesco nu e niciodată ceva scris de Ionesco, ci e ceva cu totul creat de regizor. La limită, aș spune că toate montările de Ionesco sînt mari trădări ale sale, dar mă întreb dacă nu cumva tocmai asta este lecția ascunsă pe care el o dă: teatrul pur e o trădare! Sau, mai precis, o luare în posesie a ceva ce nu e al tău – regizor – și nici chiar al tău – spectator –, ci a fost cîndva și într-o oarecare măsură al cuiva, zis autor...

Niciunde mai mult decît în Lecția – poate doar în piesele mai tîrzii, cele pe care Matei Călinescu le numește „onirice”, precum Pietonul aerului sau Setea și Foamea – nu găsesc înțelesul clar al acestui dialog pe care Ionesco povestește că l-ar fi avut cu Brâncuși, cînd i-a fost prezentat marelui sculptor în zorii anilor ʼ50, Ionesco fiind încă nimeni în ierarhiile pariziene, iar Brâncuși fiind deja Brâncuși: Brâncuși: „Cu ce te ocupi?” Ionesco: „Scriu piese de teatru.” Brâncuși (provocator, cum era adesea cu noii veniți): „Urăsc teatrul.” Ionesco: „Și eu. De-aia scriu piese...”

Reîntîlnirea mea cu textul Lecției mi-a prilejuit, însă, și un alt gînd. Unul care vine direct în vremurile noastre. Probabil că replica cea mai cunoscută a piesei este „Aritmetica duce la filologie și filologia duce la crimă”. Întreaga piesă este, de altfel, o paradă strălucitoare de (anti)logică. Este o probă impresionantă că logica practicată fără inimă este absurdul însuși, de nu chiar crima însăși. Toate tiradele pedagogice ale Profesorului sînt logice. El încearcă să aducă Eleva în „sistemul” său de cunoaștere, acolo unde informația se combină logic. Există o lectură foarte răspîndită a acestei piese în care Profesorul e un satrap dement (am auzit de montări în care e Stalin, Hitler) sau doar un fel de maniac sexual, iar Eleva este o victimă inocentă trimisă chiar de părinți în „gura lupului”. Aceste lecturi, dragi contemporanilor noștri, țin să expună tirania intelectual-sexuală denunțînd relația dintre profesor (mascul) și elevă (femeie), care este cumva un fel de exemplu paradigmatic al relației abuzive. Ele spun răspicat – de fapt, strigă – că școala-i praf, familia-i praf, relațiile de mentorat în tipar clasic sînt praf.

Dar, văzînd piesa montată de Felix Alexa, am realizat (chiar dacă nu asta a fost intenția regizorului) că ea pune în discuție ceva mult mai important. Nu e vorba de relații (de altfel, e absurd să postulezi relații în piesele prin esența non-relaționale ale lui Ionesco). E vorba despre statutul cunoașterii omenești. Atenție: nu cuvintele ucid, ci filologia, adică știința omenească despre cuvinte, ucide! Matei Călinescu atrage atenția că, odată cu Lecția, Eugène Ionesco începe să abordeze tema răului în lume. Răul în istorie (așa cum pare a se citi această piesă astăzi) e doar o subtemă a răului în lume. Nu spun că lectura uzuală a piesei nu se susține. Ce spun, însă, este că piesa pare că vrea mai mult decît i se dă. Nu e o piesă despre femei subjugate într-o societate macistă și nici despre Hitler și Stalin, e o piesă despre răul care se ascunde în cunoaștere. O cunoaștere fără suflet, fără sens, abstractă cît să fie prestigioasă, dar foarte periculoasă pentru că e amorală. În fond, filologia vine din aritmetică, nu-i așa? Mai înainte de lecția de filologie, Profesorul predase Elevei lecția de aritmetică și Eleva s-a dovedit excelentă la adunare, dar incapabilă să facă scăderi. O generație care acumulează, dar nu știe să piardă nimic. (Profesorul: „Aveți mereu tendința să adunați. Trebuie să știți și să scădeți. Nu trebuie doar să integrați. Trebuie să și dezintegrați. Asta-i viața. Asta e filozofia. Asta-i știința. Ăsta e progresul, civilizația.”)

Dar să nu devenim patetici: în fond e o lecție doar, una dintre miliardele de lecții predate și receptate pe lume. Nici de ea nu vom ține seama, căci omul este singurul animal care nu învață nimic din lecțiile pe care i le dă viața. Ciudat, el este și singurul care le poate pricepe. Supremă ironie!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi