O instituţie redutabilă!

Cum funcţionează mecanismele de decizie la nivel comunitar? Sînt birocraţii de la Bruxelles (Comisia şi Parlamentul) cei care decid sau doar cei care răspund cînd lucrurile nu merg bine? Cine ţine cu adevărat frîiele Uniunii Europene? În fapt, unul singur! Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai Consiliului de Miniştri se întîlneşte 5 zile pe săptămînă, în diverse structuri (Coreper 1, Coreper 2 şi Comitetul Politic şi de Securitate). Mai mult de 90% din legislaţia la nivel european trece prin mîna Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi, care nu reprezintă altceva decît statele membre. Deşi este inclus între instituţiile Uniunii Europene, de facto reprezintă tot statele membre. Cu sute de comitete şi grupuri de lucru, şedinţele Comitetului lucrează în secret. Jens Peter Bonde, un parlamentar danez ieşit de curînd la pensie, declara că 70% din legislaţie se decide, în secret, de 300 de comitete de lucru. Deşi atît şeful statului ceh, Vaclav Klaus, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, cît şi preşedintele Partidului irlandez Libertas, Declan Ganley, se declară adversari deschişi ai Tratatului de la Lisabona, ambii sînt interesaţi de politica internă şi mai deloc de problemele Uniunii Europene. Declan Ganley va participa la alegerile europarlamentare din 2009 cu un singur scop: să cîştige din nou referendumul din Irlanda, deşi, faţă de Vaclav Klaus, se declară un "european convins". Care ar fi argumentele lui: "Nu vrem să avem un preşedinte al Europei, nedemocratic ales şi care nu este răspunzător politic, nu vrem să avem un ministru de externe nedemocratic ales, pe care îl creează Tratatul de la Lisabona, nu vrea oameni care să ne reprezinte la nivel global, forţîndu-ne să ne reprezinte în calitate de cetăţeni europeni, fără să fie mandataţi în acest sens. Cum poate preşedintele european să meargă în China, să semneze tratate, cînd nimeni nu a votat pentru el? Sînt un european convins. Dar în Europa trăiesc 500 de milioane de oameni ce nu aparţin unei mici minorităţi elitiste din Bruxelles, care nu poate fi răspunzătoare pentru ea". Însă cu actuala stare de fapt, prezentul şi viitorul politicii UE sînt aproape moarte, cînd aproape toate deciziile se iau la nivelul Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (de facto adevăratul legislativ, şi nu PE), un forum ce reprezintă interesele statelor membre de la agricultură şi pînă la justiţie sau relaţii externe. Aşa se face că şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre, întruniţi de cel puţin două ori pe an, discută în privat şi iau decizii fără nici o responsabilitate în faţa oamenilor din ţările europene. Să luăm un exemplu concret. O delegaţie naţională la un summit european nu stă în aceeaşi cameră cu oficialii statelor membre. Din acest motiv, ei trebuie să se bazeze pe o regulă cunoscută ca "Antici" (jurnalistul Bruno Waterfield vorbeşte de un "italian obscur" din anii ’60 de la Bruxelles). Conform lui Bruno Waterfield, la fiecare 20 de minute, un lider se întîlneşte cu un "Antici" (în total, 27 de Antici, unul pentru fiecare delegaţie) pentru a-i raporta ce s-a mai discutat între timp. Dacă lucrurile nu merg bine, un "Antici" poate raporta prin telefon delegaţiei naţionale starea de fapt, dar nu poate face mai mult. Deciziile care se iau normal în parlamentele naţionale, printr-o inversare a jocului, se hotărăsc la nivel de Coreper, şefi de stat şi Comisia Europeană, în absenţa oricărei practici democratice. Pe de altă parte, Comisia Europeană este mult mai slabă decît se pretinde în realitate, deciziile sale fiind limitate la arii restrînse. Cine conduce este tot Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi şi şefii de stat şi de guvern. Birocraţii de la Bruxelles sînt cei mai criticaţi pentru tot ce nu merge bine în Uniune, dar politicienii statelor membre sînt, în fapt, cei care decid în continuare la nivelul UE. Bref! Nota redacţiei: Din nefericire, acesta este ultimul articol publicat de Victor Iulian Tucă. A murit la Bruxelles, cu doar o zi înaintea apariţiei revistei noastre. A fost un "om cu dileme", a scris mereu cu plăcere şi cu entuziasm pentru Dilema . Am pierdut un prieten - un om cultivat si inteligent, care aducea în paginile revistei spiritul unui european convins şi talentul unui jurnalist care dorea să comunice publicului ceva din priceperea şi din pasiunea sa pentru Europa Unită.