O inserție a altei lumi în lumea noastră

Publicat în Dilema Veche nr. 886 din 1 - 7 aprilie 2021
De la Bacalaureat la dreptul moral jpeg

Niciodată scrisul la gazetă nu mi-a făcut mai mare plăcere decît atunci cînd am avut ocazia să împărtășesc cititorilor mei din bucuriile mele. Nu ezit, așadar, să scriu aceste rînduri, căci mult m-am bucurat să primesc albumul Dinu Lipatti. Muzicianul în imagini, editat anul acesta de Institutul Cultural Român.

De cum am privit coperta, din a cărei penumbră pianistul mă lasă să-i văd mîinile și ochii, mi-au venit cîteva gînduri despre Dinu Lipatti. Mi-am adus aminte că, de cîte ori am avut ocazia să întîlnesc melomani în afara țării (am întîlnit destui în multele mele călătorii) și le-am spus că sînt român, numele lui Dinu Lipatti venea imediat în discuție. Da, mai degrabă Lipatti decît Enescu. Pe măsură ce am început să cunosc lumea largă a muzicii, am putut foarte repede să-mi dau seama că în jurul lui Lipatti există un adevărat cult care se perpetuează misterios de la o generație de iubitori de muzică la următoarea. Aparent, greu de explicat pentru că Lipatti a trăit puțin (doar 33 de ani) și a murit demult (decembrie 1950). Înregistrările sale au fost, pentru multă vreme, foarte puține și aproape intruvabile. În plus, au fost făcute într-o perioadă în care tehnologia sunetului era de-a dreptul rudimentară în comparație cu ceea ce a devenit în ultimele trei-patru decenii. Abia recent s-a putut alcătui un catalog mai consistent al înregistrărilor cu Lipatti. Iar catalogul se tot completează. Puține și slabe calitativ, aceste înregistrări sînt, totuși, aur pur pentru melomani. Atît de venerate sînt, încît periodic apar știri că s-a mai găsit cîte una, dar de cele mai multe ori se dovedește ulterior că nu e Lipatti. Misterul posterității lui Lipatti este șocant pentru mine. Cum de poate fi atît de iubit un artist din alte vremuri pentru care nu există nici un interes comercial sau ideologic în ziua de azi? Într-o lume în care nu există decît propagandă, PR, lobby, manipulare, scandal și spaime, cum de persistă o admirație publică pentru cineva ca Lipatti?

Teza mea este că fascinația pentru Lipatti se menține peste ani pentru că apare tot mai clar miza superioară a existenței sale – o miză care depășește determinațiile lumii noastre. Muzica lui este doar un semn, ceva ca o invitație spre altceva, vorba poetului, mult mai înalt și mult mai curînd. Firește, nici prin cap nu-mi trece să pun la îndoială că muzica a fost vocația lui Dinu Lipatti. Spun, însă, că cineva care face muzică așa cum a făcut Dinu Lipatti are pe lumea asta o misiune mai mare decît aceea de a cînta foarte bine. Cu asemenea oameni, muzica e doar introducerea spre o altă lume către care, de altfel, numai muzica te poate duce. Scuzați blasfemia (pentru cei mai religioși) sau patetismul (pentru cei mai recenți), dar părerea mea e că Lipatti a făcut în lumea noastră oficii de înger.

Cred că acum, în 2021, avem deja distanța necesară ca să putem întrevedea mai clar miza trecerii prin lume a acestui om. Eu cred că Dinu Lipatti a fost un fel de inserție a transcendentului în imanent. Mă gîndesc, deopotrivă, la arta lui și la suferințele lui, la traseul destinului său și la genul de om care a fost (avem, slavă Domnului, destule mărturii).

În orice caz, fie că sînteți de acord cu mine sau nu, faptul că Dinu Lipatti există încă, atît de viu și de adevărat, în inima atîtor melomani răspîndiți în toată lumea, din Australia în Canada și-n Japonia, este pentru mine un semn că, totuși, lumea noastră nu e chiar surdă la chemările altor lumi, că materia nu e complet inertă în fața spiritului. Cine se mai poate îndoi că spiritul învinge materia după ce ascultă ultimul său recital? Cînd știi ce dureri avea, ce boală îl cuprinsese, cînd știi că a murit peste nici trei luni, cînd știi care era condiția lui medicală în acea seară de septembrie 1950 și îl auzi cîntînd (de pildă, Partita Nr. 1 BWV 825 de Bach), nu mai poți avea vreun dubiu că tirania materiei se va răsturna curînd.

Sigur că, de la distanța pe care o avem astăzi, putem să ne permitem și visări contrafactuale.  Astfel, observăm imediat că Lipatti era din aceeași generație cu Sviatoslav Richter și Arturo Benedetti Michelangeli. Cum să nu te gîndești că, dacă ar fi trăit cît măcar speranța de viață a generației sale, Lipatti ar fi fost indubitabil o celebritate de același nivel? Cu atît mai mult cu cît „pianismul” lui Lipatti e atît de diferit de al acestor doi legendari – cît de complementari ar fi fost în contextul sensibilității acelei generații! De asemenea, știindu-i valoarea și integritatea, nu poți să nu te gîndești cît de mult ar fi însemnat un Lipatti viu și celebru în anii comunismului pentru muzica și pentru societatea românească. Nu cred că s-ar mai fi întors în țară, ca și Enescu. Spre deosebire de acesta, însă, cred că ar fi avut un trai confortabil, căci ar fi fost fără dubii unul dintre cei mai căutați soliști ai lumii. Un Dinu Lipatti desfășurînd o lungă carieră de anvergură mondială în exilul românesc din anii comunismului ar fi contat enorm. În fine, visări...

Nu închei fără să spun cîteva cuvinte despre Dinu Lipatti. Muzicianul în imagini. Sînt 117 pagini de documente și fotografii impresionante – foarte multe inedite –  grupate în patru capitole care acoperă părți din viața și posteritatea artistului: anii formării și afirmării în România; anii parizieni; povestea de dragoste dintre Dinu Lipatti și soția lui, Madeleine; discografia Lipatti. Fiecare capitol este însoțit de un text explicativ și fiecare fotografie este legendată minuțios. Textele sînt, toate, atît de bine și de competent scrise încît mi se pare că titlul Muzicianul în imagini face cumva o nedreptate autorilor acestor capitole: Ștefan Costache, Monica Isăcescu, Orlando Murrin și Mark Ainley. Muzicianul este prezentat nu doar în imagini, ci și în texte redate bilingv care dialoghează adecvat cu fotografiile și sporesc valoarea întregului.

În ceea ce mă privește, Dinu Lipatti. Muzicianul în imagini mi-a oferit ocazia să trăiesc o experiență audiovizuală ce va rămîne pentru mine memorabilă, căci mi-a determinat importante redefiniri. Am răsfoit albumul ascultînd înregistrări cu Dinu Lipatti. Am privit fotografiile în timp ce muzica umplea orice gol în jurul meu. Am fost cuprins de o asemenea senzație a deplinului, încît am înțeles imediat că experiența audiovizuală împlinită cu adevărat nu e cu clipuri în care se mișcă aluziv-erotic trupuri, culori și lumini energizate de un beat, ci cu fotografii alb-negru cu Lipatti în timp ce-l asculți cîntînd Bach, Mozart sau Schubert. În fine, merge și cu Chopin – iertată-mi fie maliția...  

La pagina 82 a albumului există o fotografie din anul morții. Chipul lui Lipatti e palid și obosit. Degetele mîinii drepte stau încordate cu precizie pe clape, dar asta nu te poate păcăli. Oricine a trăit măcar o noapte de nesomn din cauza unei suferințe ce l-a făcut să simtă, în singurătate sublunară, moartea pe-aproape înțelege imediat ce se întîmplă cu omul din această fotografie. E o fotografie care mă leagă pentru totdeauna de Lipatti, care îmi dă completă încredere în el, căci Cioran avea dreptate: nu poți avea încredere decît în cei care au trăit măcar o dată o boală ce i-a apropiat de moarte. Am privit îndelung această fotografie și, pe măsură ce-o priveam, mi se părea că în ea e ceva ce mai văzusem. După un timp, am înțeles: am răsfoit albumul înapoi, la pagina 54. Acolo se află o fotografie a lui Dinu Lipatti la 2 ani. Ochii! Incredibil aproape, ochii copilului drăgălaș de 2 ani sînt exact, dar exact aceiași ca ochii bărbatului de 33 de ani, matur și cotropit de boală. Sînt ochi prea maturi pentru un copil și prea copilăroși pentru cineva în pragul morții. De unde vine privirea aceea? Nu știu. Cum de a putut-o păstra? Nu știu. Dar ascult...

Și dacă există pe lumea asta cineva pe care arta și viața lui Lipatti îl lasă indiferent, tot ar trebui să răsfoiască acest album. Chiar și fără să-i percepi aura artistică și semnificațiile culturale, albumul tot are ce oferi: în fotografiile sale se vede clar standardul decenței, al bunului-simț și al nobleței omenești.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Inamicul
Occidentul începe, încet-încet, să abandoneze iluziile că Rusia poate fi tratată altfel decît ca inamic.
Bătălia cu giganții jpeg
Și-am încălecat pe-o șa...
Au trecut 23 de ani de cînd am intrat pentru prima dată în redacția Dilemei.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Comunicare fără comunicare
Abilitatea de a perora fără să spui nimic e, pare-se, înzestrarea obligatorie a cuiva care vrea să-și asigure o carieră publică de succes.
Frica lui Putin jpeg
Monoteisme
Politeismul este relativ favorabil toleranței și pluralismului.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
De ce enervează claritatea morală și pe unii, și pe alții
Claritatea morală nu e limpezimea conștiinței emitente, ci limpezimea privirii asupra realității.
Hong Kong 1868 jpg
Hong Kong
În 1898, Marea Britanie și China au semnat un tratat prin care celei dintîi i se concesiona pentru încă 99 de ani orașul-port.
p 5 WC jpg
Cine și cum luptă cu inflația
Inflația nu este decît o „taxă” pe care o încasează statul și mediul economic și o plătesc consumatorii.
Iconofobie jpeg
Mă mir fără a fi uimit
Surpriza spirituală, generată de o realitate care te fascinează, îți stîrnește, instantaneu, curiozitatea, interesul adînc și, apoi, apetitul pentru cunoașterea ei.
„Cu bule“ jpeg
Șaiba
Nu știm exact cînd și de ce tocmai „șaiba” a devenit, în româna colocvială, emblema depreciativă a muncii manuale grele.
HCorches prel jpg
Un salut din Vama Veche
Am scris de multe ori despre nevoia schimbării grilelor de lectură, despre nevoia de a deschide, prin textele propuse spre studiu, căi de acces spre dezvoltarea personală și spre experiența cotidianului, despre nevoia de a folosi aceste texte în cheia valorilor contemporaneității.
p 7 jpg
Calea spre premodernitate a Rusiei
Putin „e chipul unei lumi pe care mintea occidentală contemporană nu o înțelege“.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Avort
Interzicerea avorturilor nu era o simplă lege restrictivă, ci devenise un instrument de represiune, de șantaj și teroare.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.