O carte îndelung așteptată: „Logică juridică” de Codrin Codrea
Sintagma logică juridică este folosită în mod frecvent în discursul pedagogic din învățămîntul universitar juridic și în limbajul practicienilor dreptului, fără denotații precise, înțelesul ei fiind doar sugerat prin denotațiile contextului. Au fost încercări sporadice de a prezenta elemente de logică juridică, dar prima lucrare amplă, sistematică și coerentă în acest domeniu a fost elaborată, prin eforturi îndelungate, timp de aproape un deceniu, de Codrin Codrea și publicată în acest an la Editura Hamangiu, căreia i se cuvin elogii pentru această curajoasă și impecabilă operă editorială.
Opinia potrivit căreia știința logicii este una singură – regulile gîndirii corecte putînd fi aplicate în oricare ramură epistemică, astfel încît nu este nevoie de nici o logică particulară – nu are consistență. O asemenea opinie are în vedere doar logica formală tradițională, ignorînd celelalte semnificații ale logicii. Dar chiar din perspectiva logicii propozițiilor, există aspecte particulare pentru fiecare ramură epistemică, inclusiv pentru cunoașterea dreptului. Pe urmele lui Anton Dumitriu, autorul mai observă că nici logica formală nu este imuabilă, fiind mereu perfectibilă, ca orice demers cognitiv. Aprecierea lui Kant în sensul că logica nu a mai evoluat de la Aristotel, care a stabilit regulile gîndirii corecte, a fost infirmată ulterior atît prin completarea succesivă a logicii formale, cît și, mai ales, prin îmbogățirea conținutului semantic al logicii. Pe lîngă logica formală tradițională, au fost conturate și dezvoltate domenii noi ale logicii, cum sînt logica acțiunii, logica schimbării, logicile modale și teoriile limbajului. Ca urmare, logica gîndirii a putut fi asociată cu logica obiectului și cu logica subiectului. Recursul la aceste evoluții ale științei logicii îi permite lui Codrin Codrea să fundamenteze și să structureze lucrarea Logică juridică în patru capitole.
Deși poate părea ambițioasă, demonstrarea autonomizării logicii juridice, din primul capitol, este convingătoare, aceasta avînd conținut semantic propriu, problematică specifică și rădăcini istorice adînci, coborînd în dreptul roman. Beneficiind de lectura insolită a dreptului roman, datorată mentorului său, Valerius Ciucă, autorul nu putea să ignore contribuția seducătoare a lui Proculus privind distincția dintre două categorii de propoziții disjunctive, păstrată în Digeste, cea mai amplă dintre părțile componente ale impresionantei opere legislative realizate în timpul împăratului Justinian: Corpus juris civilis. Capitolul intitulat Despre semnificația cuvintelor (De verborum significatione) este relevant, în egală măsură, pentru originea logicii juridice și originea teoriilor limbajului.
Capitolul dedicat logicii gîndirii juridice este o subtilă și cuprinzătoare aplicare a logicii formale în domeniul dreptului. Sînt analizate mai întîi implicațiile în discursul juridic și aplicațiile juridice ale celor patru principii fundamentale: principiul identității, principiul noncontradicției, principiul terțului exclus și principiul rațiunii suficiente; o mențiune specială merită prezentarea succintă și clară a silogismului judiciar și a silogismului legislativ, ca aplicații juridice ale principiului rațiunii suficiente. Mai complicată, dar extrem de utilă pentru toți juriștii, este aplicarea regulilor din logica formală în legătură cu noțiunea juridică, propoziția și judecata (cu referire specială la determinarea logică a probabilității în drept), inferența și raționamentul, propoziția compusă și logica relațiilor, specifice gîndirii juridice.
Sistemul logic al dreptului justifică înțelegerea logicii juridice și ca logică a obiectului. Capitolul în care este prezentat acest sistem logic continuă cu succes demonstrația privind autonomizarea logicii juridice. Plecînd de la școala dreptului pozitiv și de la doctrina pură a dreptului, autorul merge mai departe, fructificînd contribuțiile logicii deontice, ca logică modală, pentru construcția noțiunii de normă juridică, precum și teoriile logice ale sancțiunii pentru construcția noțiunii logico-juridice de sancțiune. Aceste premise permit înțelegerea modurilor de derivare a normelor juridice și a criteriilor logice care oferă imaginea dreptului ca sistem de norme.
Logica subiectului este prezentată în cel mai amplu capitol, remarcabil prin vastul orizont cultural al autorului, dar și cel mai discutabil, prin privilegierea cheilor explicative ale postmodernismului, oferite de Jean-François Lyotard, Jacques Derrida, Michel Foucault și Umberto Eco. Pretenția acestor autori de deconstruire a modernității și de discreditare a marilor narațiuni de legitimare, în descendența lui Friedrich Nietzsche, pare să fie seducătoare pentru Codrin Codrea. „În ceea ce privește logica subiectului, centrul de greutate a analizei logicii juridice se transferă asupra subiectivității cu raționalitatea fragmentară, prolixă, versatilă, cu tendințele dizolvante sau contradictorii, deopotrivă în privința logicii și a dreptului.” Expresie a seducției exercitate de curentele postmodernismului, această frază este însă contrazisă de dedicația volumului: Cu uimire și admirație, celor care cred. Se află poate aici începutul mai bunei înțelegeri a resurecției gîndirii tomiste despre legea naturală, ca fundament al conștiinței morale și al dreptului pozitiv, în orizontul transcendenței.
Subintitulată Curs universitar, această lucrare este mai mult decît atît, avînd dimensiunile și profunzimea unui tratat de logică juridică, ceea ce o face greu accesibilă pentru studenți. O variantă simplificată ar fi necesară pentru acești destinatari. În forma actuală, pare mai degrabă utilă în institutele de formare pentru profesiile juridice. Constatarea este rezultatul unui mod de a citi care poate să rămînă benefic și proaspăt, tocmai pentru că a fost format după mulți ani de pedagogie juridică.
Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.
