Nu sîntem chiar la fel

Varşovia e capitala unei ţări care a avut, de-a lungul istoriei, multe în comun cu România şi ne-a fost deseori termen de comparaţie. Numele de Varşovia vine, spune legenda, de la un pescar care s-ar fi aşezat pe malurile Vistulei prin secolul al XIII-lea şi pe care-l chema Vars. Al nostru fondator avea o ocupaţie la fel de tradiţională, era cioban, şi-l chema Bucur. După o formulă asociată adeseori ţărilor mai provinciale, aeroportul Varşoviei poartă numele unuia dintre cei mai cunoscuţi polonezi din istorie: Frédéric Chopin. E ceva mai mare decît aeroportul principal al Bucureştiului, al cărui nume e însă mai potrivit, pentru că am avut norocul ca în istoria noastră să existe personalitatea potrivită: Henri Coandă. Zlotul e aproape echivalent cu leul nostru românesc, iar la casa de schimb de la aeroport cursul e la fel de dezavantajos ca la Otopeni. Anunţurile în engleză, din avion sau de la aeroport, sună ca şi cum ar fi în polonă şi uneori sînt greu de înţeles. Bulevardul larg care duce spre centrul oraşului, cu blocurile rare care-l flanchează, cu spaţiul verde care separă sensurile şi asfaltul destul de ondulat, seamănă cu bulevardele de intrare din mai toate marile oraşe peste care a trecut comunismul. Coloanele de maşini care se adună la stopuri sînt şi ele destul de familiare. Nu lipsesc nici cearşafurile cu reclame întinse pe clădiri (e drept, mai rare decît în Bucureşti). Pînă şi înaltul palmier dintr-o mare intersecţie aminteşte de obiceiurile exotice ale autohtonilor primari bucureşteni (dar Varşovia e mult mai la nord şi mai răcoroasă decît Bucureştiul). Recepţionerii de la un hotel de cinci stele îţi cer să le dai cardul "doar pentru a-l înregistra, în cazul în care consumi ceva din frigiderul din cameră". Se asigură, cu alte cuvinte, pentru cazul în care au de-a face cu un hoţ. Pe oglinda liftului găseşti cărţi de vizită colorate pe care scrie "girl escort". La restaurante, chelnerii au obiceiul să-şi însuşească restul pe care îl consideră, cu de la sine putere, a li se cuveni, pe post de bacşiş. Magazinele cu mari pretenţii şi preţuri exagerate alternează cu prăvălii aproape mizere, în care găseşti lucruri amestecate. Comerţul pare instabil şi încă marcat de chinurile tranziţiei, foarte asemănător cu al nostru. În sfîrşit, oamenii pe stradă sînt îmbrăcaţi cam la fel ca bucureştenii, deşi parcă procentul figurilor neurbane e ceva mai redus. Comparaţiile nu pot merge însă mai departe. Varşovia e mult mai curată decît Bucureştiul şi nici pe departe atît de prăfuită. Nu auzi aproape niciodată claxoane sau înjurături între şoferi, deşi " aşa cum spuneam " ambuteiajele sînt la ordinea zilei. Şoferii de taxi sînt de obicei corecţi şi civilizaţi, chiar şi atunci cînd te duc la aeroport. Varşovia a fost distrusă în proporţie de peste 80%, în timpul războiului. Aproape că nu mai rămăsese piatră pe piatră din cauza bombardamentelor germane şi a luptelor de stradă din timpul revoltei evreieşti şi a insurecţiei armate (ambele înăbuşite în băi de sînge). Varşovia de astăzi e un oraş complet reconstruit. Chiar sub regimul comunist a fost refăcut întreg centrul istoric (ceva mai mare decît centrul Sibiului nostru), casă cu casă, încăpăre cu încăpere. Nimic nu a fost modificat (în afară de proprietate), iar astăzi te poţi plimba cu trăsura prin pieţele pline de pictori, artişti şi saltimbanci. S-au reconstruit şi alte bulevarde şi clădiri importante (precum Opera, Primăria, Palatul Regal, Universitatea). Sub acelaşi regim comunist, împotriva căruia polonezii au luptat mai constant şi mai organizat decît noi, s-au reconstruit şi nenumărate biserici şi mari catedrale (şi cea prăbuşită de bombardamente peste pianul lui Frédéric Chopin, pe care-l adăpostea). Pe locul unde a fost cea mai frumoasă sinagogă din oraş, distrusă şi ea în război, s-a construit însă mai recent un bloc înalt de sticlă, subiect de mari controverse. Una peste alta totuşi, ceea ce în Bucureşti s-a demolat în comunism pe timp de pace şi continuă a se dărîma astăzi în deplină libertate, în Varşovia a fost distrus în vremuri de război şi reconstruit chiar sub regimul comunist, cu o încăpăţînare civică demnă de o cauză aşa importantă. Nu sîntem chiar la fel...