Nouă sute de sticle cu istorie

Publicat în Dilema Veche nr. 823 din 28 noiembrie – 4 decembrie 2019
Nouă sute de sticle cu istorie jpeg

Vaporul Kyros trebuia să ajungă cu marfa din Franța în Rusia în decembrie 1916. Transportul era destinat, după cele mai multe surse, țarului Nicolae al II-lea și cabinetului său. Livrările în timp de război, însă, sînt destul de nesigure.

În primă fază, natura, nu conflictul mondial, a afectat programul transportului. Din cauza ghețarilor din Marea Baltică, nava a trebuit să rămînă ancorată în port, în Golful Botnic, pînă în luna mai 1917, cînd și-a reluat traseul. Destul de tardiv oricum pentru ca țarul și apropiații lui să se bucure de cele șase sute de sticle de coniac De Haartman&Co. și trei sute de sticle de lichior Bénédictine, care reprezentau marfa de livrat la Sankt Petersburg (pe atunci, Petrograd); tardiv pentru că în luna martie a aceluiași an, 1917, Nicolae al II-lea fusese nevoit să abdice. Și chiar dacă nu ar fi fost așa, rafinatele băuturi tot nu ar fi ajuns în paharele de la curtea regală, pentru că nava Kyros a fost oprită și controlată de un submarin german, al cărui căpitan a decis să o scufunde întrucît, susținea acesta, conținea marfă de contrabandă. Echipajul de pe vapor a fost transportat în siguranță în Suedia, iar ambarcațiunea a fost lăsată în voia adîncurilor reci ale Mării Baltice. Cu tot cu lăzile de sticle de coniac și lichior franțuzești (nici una dintre băuturi nu se mai fabrică astăzi în forma aceea).

În urmă cu douăzeci de ani, în 1999, echipa Ocean X – o companie care are drept obiect de activitate identificarea diverselor comori pierdute ale istoriei – a descoperit epava navei Kyros, dar condițiile total neprielnice au făcut ca multiplele tentative de a ajunge la aceasta să fie fără de izbîndă. Recent, însă, cu ajutorul unor echipe speciale de salvare, s-a putut ajunge la licorile fabricate acum mai mult de o sută de ani în Franța pentru elita politică din Rusia țaristă.

Cele mai multe dintre sticlele istorice au fost găsite într-o stare bună, unele păstrîndu-și chiar și sigiliul.

Următorul pas: au fost trimise probe la laborator pentru a se analiza dacă băuturile mai sînt potrivite pentru consum. Rămîne de văzut dacă apele reci ale Balticii reprezintă un loc propice pentru depozitarea alcoolurilor tari, așa cum afirmă specialiștii că ar fi.

Peter Lindberg, cel care a condus expediția în cauză, a spus că atît el, cît și alți colegi ai săi au simțit o subtilă aromă de ierburi îndulcite din sticlele de lichior Bénédictine (băutură fabricată inițial de călugării din Ordinul Benedictin, apoi produsă timp de vreo cinci secole în Franța).

Semnele par bune.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

reactoare nucleare unitatea 2 cernavoda jpg
A început oprirea centralei de la Cernavodă. Sistemul energetic, pus sub presiune: „Dacă nu avem de unde importa, reducem consumul”
România rămâne complet fără energie nucleară după ce Unitatea 2 de la Cernavodă a intrat joi dimineață în procedura de oprire din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării.
hipertensiune jpg
Acest mineral este important pentru scăderea hipertensiunii. Ce alimente îl conţin
Majoritatea oamenilor știu că reducerea aportului de sodiu (sare) poate contribui la scăderea tensiunii arteriale. Însă sodiul nu este singurul nutrient de care trebuie să ținem cont în gestionarea hipertensiunii.
image png
pe ulita  jpg
Zgomote misterioase îi terorizează pe locuitorii unei comune din Buzău. Poliția: „S-a creat o psihoză”
Mai mulți locuitori din comuna Boldu, județul Buzău, au sesizat în ultimele zile zgomote produse în apropierea locuințelor, pe care le-au asociat cu aruncarea unor pietre sau obiecte.
ChatGPT Image 13 aug  2026, 09 14 18 png
Ankara ocupă strategic Mediterana: bătălia pentru Libia
Turcia încearcă să transforme reconcilierea dintre Tripoli și Benghazi dintr-un simplu proces de reunificare a Libiei într-o pârghie strategică prin care Ankara să-și extindă influența politică, militară și energetică asupra întregii țări și, implicit, în Mediterana.
Benzinărie - combustibil - motorina - benzina - pompa FOTO Inquam Photos / Alex Nicodim
Benzina și motorina s-au scumpit din nou în România. Cât costă carburanții joi, 13 august
Carburanții au înregistrat scumpiri însemnate, în ultimele 24 de ore, în România. În cazul benzinei, creșterea este de aproximativ 20 de bani per litru, iar prețul motorinei a urcat cu aproape 15 bani.
zodii horoscop adobestock jpg
Cele două zodii care, în următoarele 3 zile, vor avea parte de o bucurie uriașă. O șansă nesperată le apare în cale
Următoarele trei zile se anunță extrem de favorabile pentru două zodii care pot primi o veste importantă, o oportunitate neașteptată sau chiar o șansă pe care o așteptau de mult timp.
drona filmata in apa la costinesti FOTO: captura video Facebook Echidistant
Alertă la Costinești. Un obiect care seamănă cu o dronă, observat în mare
Un obiect suspect a fost observat joi dimineață în mare, la Costinești, în zona digului de lângă canal. Persoanele aflate în zonă susțin că obiectul ar putea fi o dronă și au transmis imagini de la fața locului.
image png
Eclipsa de Soare a făcut spectacol în nord-vestul României. Imagini surprinzătoare
Miercuri seară, 12 august 2026, cerul din vestul și nord-vestul României a găzduit un spectacol astronomic rar. Discul solar a fost acoperit parțial de Lună chiar înainte de apus, oferind imagini memorabile pentru pasionații de astronomie din județe precum Timiș, Satu Mare și Bistrița-Năsăud.