Nou fel de coadă

Într-o seară la Real e lume multă la case. Agitaţie la cea rapidă, destinată cumpărătorilor cu cel mult zece produse, femeilor însărcinate şi persoanelor cu handicap. Un individ mai în vîrstă, cu ochelari s-a instalat şi el acolo, cu un cărucior plin ochi. De vreo zece ori cîte zece produse. Lumea începe să-i atragă atenţia că nu are ce căuta acolo. Omul nu reacţionează în nici un fel. Se uită pur şi simplu în altă parte prin ochelarii săi cu ramă groasă. "Lasă-l că nici nu aude - zice o femeie - probabil că e handicapat". "Handicapat pe naiba" - intervine un alt bărbat. "Asta-i nesimţire crasă. Cum domnule, o să stăm pentru o pîine şi o pastă de dinţi pînă ce o să-ţi descarci dumneata tot coşul ăla?" Individul tot nu răspunde. Se apelează la casieră: "Nu-i luaţi decît zece produse, doamnă, şi cu restul trimiteţi-l înapoi!". "Ar face mai bine să formeze casele astea speciale în aşa fel încît să se blocheze după zece produse" - zice altcineva. "Chemaţi paza, doamnă, nu vedeţi că nesimţitul nu se clinteşte? Bou bătrîn ce eşti! Nu-i marcaţi produsele că pe urmă vin şi alţii cu coşurile pline şi se aşază aici. Faceţi puţină ordine, ce Dumnezeu!" Larma se încinge şi apar doi indivizi de la pază. Unul e înalt, slab, ras în cap, cu ochii înguşti şi parcă abia trezit din somn. Celălalt, mic şi cu mustaţă, merge cocoşat, bălăngănindu-şi mîinile pe lîngă corp. Au veste albastre pe care scrie SWAT (după numele echipelor speciale americane de intervenţie). Parcă ar fi personaje din desene animate. Se apropie de omul în vîrstă pe care-l trag de mînecă. Individul se smuceşte uşor, dar nu deschide gura. Atunci observ că are şi o nevastă, tot cu ochelari, care stă lîngă el şi tot aşa, nu scoate un cuvînt. "Ce tehnică au!" - exclamă cineva. Cei de la SWAT încearcă să le spună ceva, dar nu au nici un fel de succes. Dau din umeri şi pînă la urmă, neştiind ce să mai facă, pleacă. Casiera începe să-i treacă omului lucrurile din coş prin cititorul de preţuri. Lumea e deznădăjduită. Lupta cu nesimţirea a fost pierdută. Între timp, o fată îşi face loc în faţă printre cei de la coadă. O femeie roşie la faţă (care combătuse şi în celălalt caz) o abordează: "Tu unde te bagi, fetiţo?". "Îi fac loc prietenei mele, nu vezi că n-am produse?" "Păi, şi de ce-i faci loc?" "Nu vezi că-i însărcinată? Are dreptul să treacă în faţă pe aici. Citeşte acolo sus." Şi prietena, cu burta mare, trece pe lîngă femeia supărată. "Da - zice femeia, uite că e chiar însărcinată. Da, de ce eşti vopsită Ťsandre» dacă eşti însărcinată? Trebuia să stai naturală, deşteaptă ce eşti. O să faci copii handicapaţi." "Păi, o să intre şi ei la casă tot pe aici, pe la handicapaţi" - intervine un mucalit. "E bătaie de joc la casele astea cu zece produse, ditamai firma şi nu ştie să-şi facă ordine în ogradă" - zice iar femeia cu faţa roşie. "Nu de case cu cîte zece produse avem nevoie, ci de zece casiere în plus" - pune alt bărbat punctul pe i. "Uite cîtă lume e şi doar o casă din trei funcţionează. Fac economie pe timpul nostru." Unui tînăr nu i se poate citi preţul de pe o găletuşă cu peşte marinat. Codul de bare e îndoit. Casiera face tot felul de manevre, dar nu reuşeşte. Băiatul transpiră: "Doamnă, să ştiţi că nu renunţ la ele. După ce că n-am luat decît trei produse şi am stat la toată coada asta, acum să mai şi renunţ la unul dintre ele... Chemaţi pe cineva să vă spună preţul". De la coadă se protestează: "Hai, domnule, acuma iar ne blocăm?". Zarva abia liniştită începe să crească din nou. Cîţiva bombăne de unii singuri. Fiecare îşi spune oful. Unii se asociază cîte doi şi critică. E o zumzăială generală. Se aşteaptă venirea cuiva care să-i spună casierei cît costă peştele. Tînărul, din ce în ce mai nervos, îşi freacă mîinile. Pînă la urmă, copleşit de tensiunea pe care o simte în jurul său, spune că renunţă. Îşi ia restul de cumpărături şi pleacă înjurînd. Ceilalţi încep să-şi schimbe poziţiile de aşteptare, făcînd paşi către casă, luminaţi de speranţa că nu mai e mult...