Nostimă cu picăţele

Seria termenilor prin care putem descrie tot ceea ce stîrneşte zîmbetul sau chiar rîsul nu e deloc restrînsă în română. Cuvinte ca hazliu, hazos, nostim, amuzant, spiritual, haios, comic, caraghios, ridicol etc. se grupează în funcţie de o anumită gradare a efectului, dar şi după conotaţiile lor preponderent negative sau pozitive, presupunînd un rîs sarcastic şi distrugător sau plin de bunăvoinţă şi simpatie. Între ele, nostim e mai curînd pozitiv, oscilînd între simpatie şi o vagă ironie. Cuvîntul face parte dintr-o categorie descrisă în detaliu în monografia din 1939 a lui Ladislau Gáldi: a grecismelor intrate în secolul al XVIII-lea în româna colocvială şi cărora sensul le-a fost modificat prin glumă şi ironie. Adjectivul grecesc nóstimos are, în limba greacă de azi, conform dicţionarelor curente, sensul de bază „gustos, savuros, delicios“, dar şi sensuri secundare, metaforice („graţios“, „atractiv“). În mod similar, substantivul nostimáda (şi el împrumutat în română, în forma nostimadă) înseamnă în primul rînd „aromă, savoare“, dar şi „graţie“ etc. Româna de pe la 1700-1800 a preluat iniţial sensurile multiple din greacă ale celor două cuvinte, dar le-a păstrat şi le-a dezvoltat doar pe cele mai abstracte dintre ele, îndepărtîndu-se astfel de etimon (ceea ce dicţionarele noastre nu explică, din păcate, lăsînd să se piardă interesante deschideri către istoria cotidiană şi a mentalităţilor).  

În Dicţionarul grec-român după alfabet, din 1796 (editat de Lia Brad Chisacof în 2005), nóstimos era tradus prin „drăgăstos; dulce“ (dulce însemnînd şi „gustos“, în epocă), iar nostimáda – prin „dulceaţă“ (= gust bun). În Dicţionarul limbii române (DLR), litera N (1971), primele citate în care apare nostim ilustrează sensul „plăcut la gust sau la miros; picant“: „mirodeniile cele nostime“, „carnea paserilor iaste foarte nostimă“ (Istoria Americăi..., manuscris din 1795). În multe atestări din secolul al XIX-lea, cuvîntul are sensul „plăcut, atrăgător, graţios, simpatic“; de pildă, la Costache Negruzzi, în nuvela Zoe, plasată în 1827, e prezentat „un tînăr elegant coconaş, a cărui costum era după moda curţii“; „într-un cuvînt, orice damă l-ar fi văzut în ceasul acela nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa şi de a zice în jargonul vremii de atunci: ah, psihimu, uită-te cît e de nostim!“ La rîndul său, Iacob Negruzzi introduce termenul (cu semne de incipientă depreciere) în ierarhia caracterizărilor feminine: „La întrebarea cum e cutare fată, sînt zece specii de respunsuri, care compun totodată şi categoriile în care se împart fetele: 1. Foarte frumoasă. 2. Frumuşică. 3. Curăţică. 4. Cîntă binişor din clavir. 5. Hm, hm. 6. E nostimă. 7. Nu-i slută. 8. Ia un bunduc. 9. Slutuţă. 10. Pogană“ (Stărostii). Pornindu-se de la sensul „plăcut“ şi „simpatic“, cu adaos de ironie, s-a ajuns pe la 1900 la accepţia păstrată pînă azi: „amuzant, hazliu“. Desigur, amuzamentul poate fi produs cu intenţie, prin meritele persoanei sau ale situaţiei („pline de haz“), sau involuntar („ridicol“).

Probabil în legătură cu graţia feminină, prezentată cu o anumită ironie, s-a creat şi expresia nostimă (şi) cu picăţele, care circula destul de mult în presa de acum o sută de ani: „să se poată strecura în budgetul teatrului o duzină de minore nostime şi cu picăţele“ (Furnica, 21 octombrie 2014); „Ea e tînără, frumoasă, / Nostimă cu picăţele“ (Furnica, 3 iulie 1905) etc. Nu e tocmai clară originea formulei, care ar putea fi legată de mode (feminine) ale vremii sau pur şi simplu de un tipar lingvistic de amplificare glumeaţă – de felul celui care a produs în vremea noastră expresia familiar-argorică urîtă cu crengi. Tot în Furnica, „o ţaţă înfăşurată într-o fustă de pichet alb cu bulinuri albastre“ era numită „doamna cu picăţele“ (17 iulie 1905). Iar Moda parisiană din 22 mai 1898 descria tendinţele vremii: „cele mai frumoase voaluri pentru obraz sînt acelea de tul negru cu picăţele şenilate; cele mai noui sînt de tul negru, presărate cu picăţele în relief albe“ (p. 2). E posibil ca picăţelele să fi fost, la un moment dat, semnul unei anumite ţinute excentrice şi fistichii...

Nostim e încă folosit azi, cu sensul „amuzant, comic, simpatic“: „Mitică de la Ligă s-a transformat într-un pensionar nostim“ (wowbiz.ro); „Este puţin nostim că ANCOM vrea să subvenţioneze Germania cu tarife de interconectare joase“ (mediafax.ro); „cel mai nostim furt al primăverii“ (evz.ro); „Un hamster nostim“ (timisoaraonline.ro) etc. În schimb, formula nostim(ă) cu picăţele, deşi înregistrată de mai toate dicţionarele noastre frazeologice, pare să fi ieşit din uz.  

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).