Noapte cu palmieri
Era septembrie şi cald, iar cerul fără nici un nor căpătase nuanţe violacee. O seară tipic mediteraneană. Apăruseră pantalonii lungi, jachetele subţiri, mirosurile fine de parfum. Oamenii se pregăteau pentru ultima parte a zilei. Pentru unii era şi ultima zi de vacanţă. Cîteva geamantane impresionante apăruseră în faţa recepţiei, pregătite din timp pentru plecarea de a doua zi dimineaţă. Nişte copii încă se mai bălăceau gălăgioşi în piscina cu palmier în mijloc. Îi anima o mamă binevoitoare, rotunjoară şi albă precum o balenă. Blonda înţepată de la bar aranja mesele şi scaunele cu aerul că ar putea face şi lucruri mai importante în viaţă. Ştiam că se apropie momentul ei, cînd îi va pofti pe amatorii de scăldat să iasă afară pentru că programul la piscină se încheia. O mică notiţă de pe un perete preciza orele de baie. Aproape nimeni n-o observa însă, ceea ce făcea mereu necesară intervenţia barmaniţei, care poftea lumea afară din apă, cu vorbe seci, lansate din vîrful buzelor, lăsînd parcă să plutească în aer ideea unor sancţiuni groaznice pentru cei care ar fi îndrăznit să nu se conformeze. O păţisem şi eu în prima zi şi-mi dorisem atunci s-o împingă cineva în apă. Prietenul nostru, chelnerul român, recuperase cîteva pahare şi tacîmuri de prin diverse locuri şi le ducea înapoi la bucătărie, cu paşii lui mari, legănîndu-se înainte şi înapoi. Nu lucra acolo decît în sezon, şase luni pe an. În rest îşi făcea de lucru "prin mai toată ţara" vînzînd electronice pentru Altex. Ne-a spus şi că una dintre colegele lui e din Australia. Era o fată foarte tînără, pe care o remarcasem din cauza felului neîndemînatic în care purta, pe deasupra clienţilor care-şi umpleau farfuriile de la bufetul suedez, castroane cu supă ori platouri în care se învîrteau sosuri colorate şi fierbinţi. Părea că se află mereu în locul nepotrivit şi era tot timpul obligată să se scuze. Aşadar, aterizase acolo tocmai de pe cealaltă parte a globului. În seara aceea de sfîrşit de serie urma să cînte Billy Brown. Care va să zică, B.B. Înştiinţarea era făcută printr-un afiş mic şi parcă neconvingător. Muzicianul venea chiar din marea Americă să performeze pentru cinci bătrînei şi doi copii aflaţi în vacanţă. L-am reperat înainte de a-şi începe spectacolul, după liberele plete de artist, roşcate cu şuviţe cărunte. Numai el putea să fie. Şedea la o masă şi ţinea cu o mînă mare un mic pahar cu whisky, al cărui conţinut se străduia din cînd în cînd să-l strecoare pe sub mustaţa stufoasă. Alături îl aşteptau instrumentele, o orgă electronică, două chitare " una electrică şi una clasică. Avea să le folosească pe rînd, cîntînd piese din repertoriul universal. "Vreţi Elvis?" " întreba. Şi începea cu acordurile de la "Blue Suede Shoes", pe care o cînta liniar, după stilul său. "Vreţi Sinatra?" Şi pornea cu "My way" în acelaşi fel al său propriu " Billy Brown. La o masă mai îndepărtată se instalase un alt român împreună cu familia sa. Un tip hîtru cu oarece burtă. Doi bătrînei prinseseră a dansa în jurul piscinei cu palmier. Domnul, pe cît de vîrstnic, pe atît de curtenitor, îşi conducea partenera cu o eleganţă desăvîrşită. Pe pielea pistruiată a decolteului ei străluceau pietrele mari şi verzi ale unui colier enorm. La fel îi luceau şi ochii, plini de bucuria clipei trăite. Invariabila fericire a pensionarilor din Occident. Din cînd în cînd, românul comenta pe limba lui, fără a bănui că-l înţelege cineva: "P-aia cu maimuţa o ştii băi, Billy Petrescu?". B.B. habar n-avea ce mare critic se afla în public. Îi dădea înainte cu ale lui: "Acum o să vă cînt
