Nici o surpriză

Organizatorii Olimpiadei ne fac surpriza să numească temporar cinci staţii de metrou din Londra cu numele a cinci mari foşti sportivi români. La ce surprize ne putem aştepta din partea sportivilor noştri care vor fi prezenţi la această Olimpiadă? 

Nadia, Ivan, Lipă, doamna Ioli, Geta. Acestea sînt staţiile noastre londoneze. Patru medalii şi un sfert (cum naiba o arăta un sfert de medalie?) de aur olimpic de fiecare peron. O notă de 1,00 cu virgula pusă rău, o pagaie ruptă, un vîrf al artei efortului, un bingo de recorduri şi o mamă care merge să-şi mai facă rost de o staţie. În vreme ce Georgeta Damian va trage la rame, călătorii din rame o vor parcurge ascultînd muzică la căşti, cercetînd îngrijoraţi pagina de bursă a ziarelor sau cufundaţi într-un roman. O româncă îi va primi în tunelul gloriei de care nu s-a săturat. Avem o staţie vie. Ea face legătura dintre legendă şi transpiraţie, dintre imn şi frică, tablou şi rugăciune.

Surpriza e că trăim. În Mica Britanie, Mica Românie nu ne permite altfel de surprize. Orice ne va da ea e bun de luat, chiar şi, uite!, un sfert de medalie. Nu există non-surprize într-un stat care plăteşte sportul de la cutia milei. Pretenţii să avem de la Olimpiada talk-show-urilor, a preţului pe kilometrul de autostradă sau a înstrăinării subsolului. Acolo nici un record nu e uluitor. Acolo ştim – şi ştim degeaba. La sport nu mai ştim nimic. E cum o vrea Dumnezeu. Sau Geta. Sau Ana Maria. Sau Liviu şi Alex. Toţi cei care sînt România SRL. Ne vor emoţiona şi îi vom uita. Nici o surpriză.