Națiuni (ne)rușinate

Publicat în Dilema Veche nr. 958 din 18 august – 24 august 2022
AFumurescu prel jpg

…și-atunci, cu tot riscul de-a fi acuzat de paralelisme desuete, îndrăznesc să folosesc încă o dată comparația om – națiune. Dacă pînă și Hobbes, „tătucul” liberalismului clasic, nu se putea abține de la folosirea metaforei „corpului politic” (întorcînd-o pe dos, ce-i drept, dar asta ar fi o altă poveste), poate că asemănările dintre oameni și națiuni merită explorate în continuare. Și nu voi intra acum pe nisipurile mișcătoare ale întrebărilor de genul „Ce e aceea o națiune?”, ba chiar „Ce e omul?”. Pentru „națiune”, mă voi mulțumi cu definiția lui Benedict Anderson, conform căruia națiunea e o comunitate „imaginată, dar nu imaginară”. Dacă n-ar fi imaginată, n-ar exista. Dacă ar fi imaginară, oamenii nu s-ar ucide și n-ar fi gata să moară pentru ea pînă-n ziua de azi. Întrebați-i pe ucraineni. Cît despre om, voi folosi de-astă dată o definiție de-a lui Epictet (chit că autorul inițial se pierde, probabil, în negura timpurilor): „Omul este singurul animal care roșește” (Discursuri, Cartea a III-a, cap. VII). Altfel spus, omul e singura creatură care se poate rușina. Teoretic.

Practic, constat tot mai des că există atît oameni, cît și națiuni ce par complet străine conceptului de rușine. Cînd schimbi relativ la scurt timp peisajul geografic, te vezi nevoit să accepți evidența – ceva se schimbă și-n peisajul mental al societăților pe care le întîlnești. De bună seamă, nu toți francezii, grecii, italienii sau românii sînt la fel, dar ar fi la fel de absurd să negi că există o prevalentă atitudine mentală în toate aceste națiuni. E o prevalență care se vede, la propriu, cu ochiul liber, în nivelul de trai și în practicile predominante la unii sau la alții. De fapt, la națiuni se vede chiar mai lesne decît la oameni. Dacă, bunăoară, întîlnești un grup de români care, la o coadă pentru bilete de intrare pe Acropole, comentează, fără economii de decibeli, „Ce p…a mea stăm noi la coada asta, ca proștii?” (dar stau), e clar că ai de-a face cu niște nerușinați. Dar de ce fel? În absența detaliilor, e greu de spus dacă fac parte dintre nerușinații „de la natură”, născuți cu organul moral al rușinării atrofiat, sau dintre nerușinații „compensatorii”, care se iluzionează că pot să-și mascheze complexele de inferioritate cu un machiaj gros de înjurături și comportament agresiv. La națiuni e mai ușor de făcut deosebirea: dacă n-are a se lăuda cu nici o realizare extraordinară în istorie, dar e coruptă, săracă, cu multe motorete și magazine de ceasuri la tot pasul, e limpede că ai de-a face c-o națiune nerușinată „din născare”. După cum n-are un trecut cu care să se mîndrească, n-are nici un viitor la care să aibă ambiția să ajungă.

Indiferent însă dacă vorbim despre oameni sau despre națiuni „nerușinate din născare”, această categorie, oricît de deranjantă, e totodată și cea mai plictisitoare intelectual. Nu te provoacă, nu te pune pe gînduri. Doar este. Ca monarhiile ereditare pentru Machiavelli. Mult mai interesante sînt națiunile fie ele rușinate sau nerușinate din motive, să le spunem,„istorice”. Pentru că, spre deosebire de nerușinați, nici oamenii și nici națiunile nu se pot naște rușinate. Pentru a te rușina e nevoie, mai întîi de toate, de un prag moral de la care te-ai îndepărtat sau la care nu poți ajunge, dar rîvnești. Cu alte cuvinte, pentru rușinare e nevoie de gîndire. Un anumit nivel de dezvoltare. Nu degeaba ni se spune că Adam și Eva erau goi, dar nerușinați pînă n-au cunoscut deosebirea dintre bine și rău. Exemplul cel mai la îndemînă? Ca națiune, nemții s-au rușinat după ce-au aflat ororile pentru care s-au făcut responsabili în al Doilea Război Mondial. Rușii nu s-au rușinat, pentru că s-au considerat, atunci ca și acum, nu agresori, ci victime.

Periplurile din această vară mă fac să avansez, cu titlu de ipoteză, posibilitatea că bunăstarea unei națiuni, ca și bunăstarea omului, depinde de disponibilitatea spre rușinare. Cu alte cuvinte, spre un ideal de la care te-ai îndepărtat sau la care încă n-ai ajuns. O națiune rușinată e o națiune ambițioasă, o națiune care simte că are ceva de reparat sau ceva de demonstrat. Germanii, deja pomeniți, sau japonezii sînt națiuni care încă mai simt că au ceva de reparat. Americanii, pe de altă parte, sînt o națiune tînără, care încă mai simte că are ceva de demonstrat pentru a compensa absența tradiției (orice s-ar spune, curcanul de Thanksgiving nu se compară cu Magna Carta). Tot la capitolul „mai avem de demonstrat” ar intra și țările nordice. Aici, însă, spre deosebire de nerușinarea „din născare”, intervine posibilitatea alegerii. Adicătelea, disponibilitatea pentru asumarea responsabilității. În exemplele de mai sus, națiunile și-au asumat „responsabilitatea”. La fel, națiunile care au avut realizări istorice extraordinare, gen Franța sau Anglia, dar care, în ultima vreme, și-au pierdut mult din fosta glorie, însă continuă să se zbată să ajungă ce-au fost și mai mult decît atît. Aceste națiuni, precum oamenii rușinați de propriile (s)căderi, nu încearcă să găsească țapi ispășitori și vinovății precum viața la Milan Kundera, „întotdeauna în altă parte”. Niciodată în oglindă.

De cealaltă parte, avem oamenii și națiunile cu realizări incontestabile, dar care au ales să trăiască înfruptîndu-se din trecut, blamînd problemele prezentului pe seama altora, „întotdeauna în altă parte”, și resemnați cu privire la viitor. Ce-ar fi Egiptul fără piramide? Ce s-ar face Grecia fără ruinele ei? Dar Italia? Ca și cum, să zicem, dacă m-ar fi luat în brațe și m-ar fi pupat Einstein, sau aș fi cîștigat olimpiada la română în clasa a șasea, n-aș mai avea nimic de demonstrat mai departe și aș trăi capitalizînd amintirea acelui eveniment. Interesant de constatat, cu cît mai îndepărtate la scara istoriei sînt realizările, cu atît mai săracă și mai coruptă națiunea acum, cu atît mai multe motorete în loc de mașini, magazine de ceasuri și de telefoane mobile, cu atît mai mare poftă-n turism „de-a da țeapă” și de-a te îmbogăți peste noapte, în loc să-ți clădești averea încet, dar sigur. Pentru că nimic nu e sigur într-o astfel de țară. Și nimic nu e sigur pentru că nimeni nu (mai) are încredere în nimeni. Or, această neîncredere generalizată este terenul pe care înfloresc nerușinarea individuală și cea colectivă.

Observați, rogu-vă, că n-am comentat nimic despre națiunea română.

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Disperat să antreneze, Reghecampf se întoarce în Africa. Țara e măcinată de un război civil
Echipa Al-Hilal Omdurman este socotită „Real Madrid al Africii”.
Joaquin Phoenix jpg
Motivul pentru care Joaquin Phoenix nu consumă carne
Vegetarian de la vârsta de trei ani, Joaquin Phoenix este un mare militant împotriva cruzimii faţă de animale şi se implică frecvent în apărarea drepturilor acestora.
2 nina ion iliescu jpg jpeg
De ce Ion Iliescu nu a avut copii. Drama prin care a trecut cu soția sa, Nina: „Nu a fost să fie”
Ion Iliescu, fostul președinte al României, a murit la vârsta de 95 de ani, după o perioadă în care starea de sănătate i s-a deteriorat semnificativ. A fost internat la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu”, însă medicii nu au mai reușit să-i salveze viața, problemele de sănătate fiind mult prea grave.
12 PNG
Tănără de 28 de ani, răpită și ucisă de fostul concubin. Fiicele victimei erau sub ordin de protecție, însă femeia refuzase măsura
O tănără de 28 de ani din Arad a fost răpită de fostul concubin din barul în care lucra, băgată cu forța într-o mașină și ucisă. Fiicele victimei beneficiau de un ordin de protecție, însă femeia refuzase ca măsura să se aplice și în cazul său.
zangrillo jpg
Dan Șucu a făcut pace cu cel care a dus-o pe Genoa în pragul falimentului. Gestul de omenie făcut de român
Dan Șucu, 62 de ani, este proprietarul din acte al clubului italian Genoa.
cornel dinu ion iliescu  jpg
Cadoul de aur de la Ion Iliescu, păstrat de Cornel Dinu în ciuda unei oferte de șase cifre: Nu se vinde!
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, i-a dăruit lui Cornel Dinu un Rolex DayDate din aur, bijuterie pe care legenda lui Dinamo o poartă și astăzi. Ceasul a fost obiectul unei oferte impresionante, venite din partea lui Cristi Borcea.
image png
Andreea Marin, pe patul de spital. Vedeta a trecut printr-o operație: „Totul e bine când se termină cu bine’”
Andreea Marin și-a îngrijorat fanii încă de la primele ore ale dimineții, când a postat o fotografie de pe patul de spital, însoțită de un mesaj în care dezvăluia că a suferit o intervenție medicală. Toate detaliile le descoperiți în continuarea acestui articol.
image png
Trupul neînsuflețit al lui Ion Iliescu a ajuns la Cotroceni. Oamenii sunt așteptați să-și ia rămas bun de la fostul președinte. Foto exclusiv
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață pe 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani, fiind internat de aproape două luni cu un diagnostic de cancer pulmonar.
Ilie Bolojan FOTO Profimedia
De ce nu a ajuns Ilie Bolojan președintele României. Fostul europarlamentar Cristian Preda explică contextul
Politologul Cristian Preda a susținut că preşedintele României ar fi fost astăzi Ilie Bolojan, dacă fostul șef de stat Klaus Werner Iohannis nu s-ar fi încăpăţânat să rămână acolo după ce i-a expirat mandatul.